Pe teritoriul statului român, alături de populația majoritară românească, locuiesc 19 minorități naționale istorice, care însumează 10% din populație. Una dintre ele este minoritatea germană. Adeseori se vorbește despre minorităţile germane din România, grupurile care o compun fiind de origine diferită, provenite din regiuni variate ale spațiului german, imigrând în secole diferite în teritorii care astăzi fac parte din România.
Sașii transilvăneni. Grupuri din spațiul germanic sunt deja atestate la mijlocul secolului 12. Acestea au colonizat Transilvania, parte a Regatului Maghiar. Denumirea de sași sau saxoni a apărut pentru prima dată în actele cancelariei maghiare cu mult după așezarea ”saxonilor” în Transilvania. Ei erau obligați să apere granițele și să contribuie la dezvoltarea economică a regiunii. Coloniștii, care aveau statutul de persoane libere, au primit anumite privilegii precum dreptul de a se autoadministra și erau supușii direcți ai coroanei, teritoriul lor fiind "pământ crăiesc”. După o dezvoltare susținută a meșteșugurilor și a comerțului în secolul 14 și 15, din cauza invaziilor turcești, sașii au fost obligați să ridice un sistem de apărare, construind peste 150 de biserici fortificate și cetăți bisericești, care constituie și în prezent monumente arhitectonice unice.
Șvabii bănățeni și germanii din Banatul montan. În urma războaielor cu turcii, în anul 1718, Banatul a devenit parte a Imperiului Habsburgic. Întrucât avea o populație foarte redusă numeric, au fost aduși aici coloniști mai ales din spațiul german. Deși ei veneau din diferite regiuni ale Imperiului German, au fost denumiți generic „șvabi”. Colonizarea s-a efectuat în trei valuri, între anii 1722 și 1787, după planuri stabilite la Viena. Coloniștilor, majoritatea catolici, iar unii din al treilea val, protestanţi, le-a fost repartizat pământ, însă nu ca proprietate, aceștia fiind nevoiți să plătească dări sub formă de produse agricole sau bani. În orașe șvabii au ridicat productivitatea manufacturilor, în timp ce în mediul rural au dezvoltat agricultura. În Banatul Montan mineritul având o tradiție îndelungată, au fost așezați aici mineri de limbă germană din Austria, Boemia, și Țips. Unii coloniști de alte etnii au preluat şi ei limba și cultura germană. Locuitorii Banatului Montan de limbă germană se declară în prezent germani, majoritatea dintre ei fiind catolici. Localități în care au fost așezați în secolul 18 un număr mai mare de coloniști germani erau între altele Dognecea, Bocșan și Reșița.
Șvabii sătmăreni. Înaintaşii acestui grup s-au așezat, începând cu anul 1712, în zona Careiului. Contele Alexander Károlyi a chemat țărani din Oberschwaben pentru a repopula satele golite din cauza războaielor, catastrofelor naturale și a epidemiilor. La începutul secolului 19 în circa 40 de sate locuiau șvabi, singuri sau alături de maghiari, români și alte etnii. Șvabii romano-catolici au construit în satele lor școli și biserici, în care iniţial s-a folosit limba germană. După ce în decursul secolului 19 biserica catolică din zona Satu Mare a introdus limba maghiară în școli și biserici, mulți șvabi au pierdut cunoștințele de germană și au început să vorbească și acasă maghiară. Din 1918 regiunea s-a unificat cu România, statul român sprijinind reînființarea școlilor cu predare în limba germană. După 1990 s-au reînființat și clasele de liceu în limba germană.
Landlerii sunt urmașii unor comunități din Austria, care au fost deportați în Transilvania între anii 1734 și 1776 din cauza confesiunii lor protestante. Cei mai mulți dintre ei erau originari dintr-o zonă a Austriei Superioare, denumită „Landl“ („țărișoara”). Doar în trei localități din județul Sibiu (Turnișor, Cristian și Apoldu de Sus) s-a păstrat dialectul austriac și portul lor specific.
Germanii din Bucovina. În anul 1775 Imperiul Habsburgic a anexat partea de nord a Moldovei, cunoscută azi sub denumirea de Bucovina (Buchenland), partea de sud rămânând sub influența turcilor. La scurt timp, datorită impozitului scăzut și a lipsei obligativității serviciului militar s-au așezat în regiunea subdezvoltată mulți germani, ucraineni, evrei, polonezi, slovaci și maghiari. În orașe au venit ofițeri, funcționari și negustori. Majoritatea coloniștilor erau catolici, o parte destul de mare, însă, erau evanghelici.
Germanii din Dobrogea. În cursul secolului 19 au imigrat în mai multe valuri germani din Imperiul Rus în regiunea atunci parte a Imperiului Otoman. Majoritatea erau de confesiune catolică sau evanghelică, dar şi adventiști și baptiști. Localitățile locuite de coloniștii germani erau autonome, conduse de un reprezentant ales al coloniștilor. După ce Dobrogea a devenit în 1878 parte a României, au fost instalați primari români în locul reprezentanților germani. La sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20 comunitățile germane au angajat preoți și învățători și s-au construit biserici și școli în care s-a păstrat limba germană. În timpul Primului Război Mondial folosirea limbii germane a fost interzisă și mulți bărbați au fost închiși doar din cauza apartenenței lor la minoritatea germană.
Germanii din Vechiul Regat. În epoca modernă, prin creșterea comerțului și începutul industrializării, tot mai mulți germani, profesionişti calificați, s-au mutat în Vechiul Regat (Moldova și Țara Românească), mai ales în marile orașe. Aceștia însă nu au format niciodată un grup omogen.
surse: Harald Roth: Kleine Geschichte Siebenbürgens, Böhlau Köln, 2007; Nicolae Gelenczer: Die Sathmarschwaben - Ein Abriss aus historischer und soziologischer Sicht, Grin Verlag, 2007; Martin Bottesch, Franz Grieshofer, Winfried Schabus (Ed.): Die siebenbürgischen Landler. Eine Spurensicherung. Böhlau, Köln ș.a., 2002, surse online.
Foto 1. Întâlnirea anuală a saşilor la Mediaş
2. Comunitatea Germană din Timişoara
3. Şvabii sătmăreni
4. Şezătoare de saşi în zona Sibiului
5. Minoritatea germană din România, invitată în Parlamentul European
6. Germani din Bucovina la un festival
