- Seară omagială Dimitrie Lupu
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Dimitrie Lupu s-a născut pe 14 octombrie 1944, chiar de Sfânta Parascheva, în comuna Pechea (pe care el a numit-o Pecadia în cartea cu același nume). Cu acest prilej, prietenii și colegii din Cenaclul ”Noduri și Semne” au organizat un moment omagial în care s-au evocat cu emoție și cu nostalgie întâmplări din viața prozatorului – mentor de cursă lungă întru ale literaturii pentru mulți dintre noi. Redăm câteva pasaje alese la întâmplare din lucrarea Cristinei Dobreanu In absentia – scrisă și transmisă ca omagiu în amintirea omului și prozatorului Dimitrie Lupu:
”Am știut din prima clipă, în ciuda noianului de incertitudini, că Dimitrie Lupu (Miti – n.a.) este scriitorul.
(…) Pentru Miti, viața de zi cu zi, cu obligațiile ei mărunte, implacabilele ei necesități, cu interesele ei de moment, nu era decât o realitate secundă, pe care trebuie să o îndurăm neangajându-ne cu toată ființa să-i împlinim ultimatumurile. Ea există doar ca tranzit, ca o pregătire, ca jumătatea mai săracă a existenței, înnobilată, în momentele noastre de subțirime sufletească, de spirit. De altfel, în povestirile sale, deschiderea realității văzute, pipăibile, către străvezimile miraculoase ale spiritului e mereu prezentă. Pe Miti nu-l interesau decât această deschidere, acest urcuș, aceste descoperiri și bucurii. De aici veneau entuziasmul lui neobosit, detașarea față de șicanele cotidiene, lipsa lui totală de pragmatism, de interes pentru lucruri și faimă. Nu făcea nimic pentru a-și pune în valoare imaginea și cărțile. Nu-și făcea reclamă. Marketingul cultural de azi îi era total străin și nesuferit. Iubirea pentru literatură și pentru marile spirite îi era suficientă.
(…) Știa să construiască o povestire, să îndulcească precipitarea unei întâmplări, a unui sens, cu farmecul unei descrieri. Când nu erau inspirate de omenii pe care Miti i-a cunoscut, personajele luau chipul dorințelor și melancoliilor sale, tabieturilor și căutărilor sale. Nu inventa decât pentru a-și îmbrăca în metaforă, în parabolă, în fantezie adevărul unei experiențe. Textele lui sunt o continuă povestire de sine. Citindu-l, îi recunoști prietenii, întâmplările, locurile de hoinăreală, satul, rudele. Străzile Galațiului și Dunărea apar mereu în textele sale, ca prietenii mai tăcuți ai unui ins deprins să discute mai mult cu sine. Îi ghicim intransigența, spiritul de dreptate în amestecul de sfială și rigiditate al lui Țadic. Îi recunoaștem aerul distins, superior și căldura prieteniei în portretul bătrânei doamne Larisa, din Jobenul verde. Chiar și patima zvâcnind în lama briceagului, din Rana albastră.
(…) Recitindu-i povestirile, redescopăr nu doar frumusețea expresiei, desăvârșirea unei povestiri ca Rana albastră, gustul dulce-amărui al nostalgiei, ci și părți dintr-un continent dispărut. Ceea ce îmi dă încrederea că nu ne pierdem așa uşor. Și, uneori, ca în Gambitul lui Miti, e de ajuns și un răspuns pro forma pentru a fi reprimiți în ordinea frumuseții și a spiritului.”
Vineri, 21 octombrie, la sediul cotidianului Viața liberă, la ora 18,00, va citi Raluca Răghină.
