Pledoarie pentru fericirea ziariştilor

Pledoarie pentru fericirea ziariştilor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Pompiliu Comşa, „Pamflete pe gaura cheii”,  Ed. Inspirescu, Bucureşti, 2022

Grotesc? Mai mult decât grotescul, penibilul şi ridicolul la un loc? Caragiale s-ar fi inspirat, probabil, citindu-l pe Pompiliu Comşa, pentru a scrie prima piesă românească de teatru horror, dacă…

Dacă I.L. Caragiale ar fi fost contemporanul nostru, iar Pompiliu Comşa contemporanul lui Eminescu, din a cărui operă jurnalistică se inspiră jurnalistul gălăţean ieşean (pentru că părintele „Realităţii”, primul cotidian... „cu ouă” de pe la noi (după părerea sau opinia autorului), mioriticii care şi-au exilat ciobăneştii, Pompiliu Comşa tot face săptămânal naveta Galaţi, capitala porto franco, până la Iaşi, capitala de război a tuturor românilor (pentru a duce la capăt instrucţia unor studenţi de la Universitatea „Apollonia”!), care mai are şi alte surse de inspiraţie, pe care vă lăsăm să le descoperiţi singuri, cu plăcere ori înfiorare…

Principala sursă de inspiraţie sau de informare? Realitatea din spatele ziarului cu acelaşi nume! Unele texte sunt mici bijuterii de proză (mici în sensul dimensiunii textului: de pildă, „Jana nu e moartă; Jana se transformă”, unde Jana este un El care parvine mai ceva ca Sor…el! Pe la noi, de prin bordeie, ajunge… primar cu acces la fonduri europene!), câteodată personajul purtând un nume cât se poate de real.

Perfect sănătos este Pompiliu Comşa, aici fără ironia sa pantagruelică!, şi dacă am avea într-adevăr 3.000(00) de români precum domnia sa, poate s-ar întrevedea o speranţă mai mare decât luminiţa de la capătul tunelului (în textul amintit mai sus, o frază începe aşa: „România are cel puţin 3.000 de intelectuali care sunt de o sută de ori mai capabili decât…” ghici mănăstire într-un picior, câţi pitici aveau o casă (x7) pentru o Albă ca Zăpada?

Ori măcar un pluton de pamfletişti, ori poate măcar 12 (cifră sacră), fără vreun Iuda…

Anton Pann, Păcală, Constantin Tănase (interbelicul!), menţionatul nenea Iancu, poate şi un pic de Nastratin Hogea, Muşatescu, poate şi un fel de… Terente, sau chiar Urmuz, toţi horesc prin mintea celui care, la urma urmelor, vrea doar să lase un „mesaj către unii” (primul text, fără introducerea programativă, aşa se intitulează): „Noi trăim în neocolonialism… mă uitam în generală pe cartea de religie, aproape deloc şi cu un pic de scârbă. Întrebare de-a dreptul carteziană: mi-am revenit? În aţa orizontului admir doar bruiajul acela tâmpit, zumzetul omenirii. Îi urăsc şi pe cei care susţin că doamnele lor reprezintă persoane cu retard intelectual, posesoare doar de bijboacă. (...) Dar nimănui nu-i strică o perfuzie de literatură. E lumpenibil, cum este tontul pentru mine… Ai scăpat de fuga lui Pacepa, de Revoluţie, de trăsnet. Singura speranţă a ta rămâne Judecata de Apoi, bătrân lup singuratic al presei din Republica Galaţi. (...) Ţi se permite accesul la libera malformaţie.  Carte frumoasă, ruşine cui te-a stins. (...) Sunt doar umbre ale trecutului meu? Poate în mintea ta. Am fost şi rămân drept, cinstit, onest. Prietene, eşti tâmpit? De aceea am făcut REALITATEA, singura gazetă cu ouă din România. (...) Ai fi în stare să-l arestezi şi pe Dumnezeu, deşi te foloseşti de libertatea de a trăi până la prostie şi faci zilnic câte o manţocărie, doar eşti în patria lui Câţu, zis… În spaţiul carpato-dunăreano-pontic funcţionează doar legea cu care eşti, mă, la rând? Vânăm muşte fixe pe tavanul neputinţelor noastre. (...) Românii sunt doar un decor în ţara asta. De aceea inclusiv autorul pare el însuşi un pirat îmblânzit în acest început de primăvară. Făceţi-vă zilele frumoase, măcar citind.

Cu plecăciune, către Măria Ta, Cititorule!” (pp.7-9) Probabil mai toate textele au fost publicate în ziare, reviste, gazeta mai sus amintită! Precum se observă, uneori ispita metaforei este puternică. Altfel redactată, ar ieşi o carte de poeme suprarealiste, evident, sau nişte monologuri (care pot fi degrabă transformate în dialoguri) teatrale, dacă nu cumva nişte texte de stand up comedy… Histrionic (doar a jucat şi teatru la propriu şi a vrut să fie şi regizor de film, din acea vreme împrietenindu-se şi cu Florin Piersic, din acest punct de vedere fiind un Piersic al jurnalismului moldovenesc!), maestrul Pompiliu Comşa pune degetul pe rana mereu sângerândă a Mântuitorului… cuvintelor-oameni: nimic nu ratează, nici măcar Marile Puteri, pandemia sau Războiul! Umanitatea în general, Individul în special, cu o luciditate care nu poate da decât fiori „generaţiei tâmpiţilor”, noilor „ferme ale/de animale/lor”, ca să mai punctăm nişte titluri de texte, dintre care unul ar fi putut fi cel al cărţii în sine, în ceasul al doisprezecelea: „Cina cea de spaimă”! (p.85)

Dar pentru că ţara Mioriţei este în sângele şi sufletul său, poate să ofere rânduri de neuitat:

„Această majoritate a oilor de teracotă, care inevitabil se îndreaptă către râpă în coruri acapella de behăituri apocaliptice trebuie să fie combătută ferm. Întrucât la mintea oii gripate de propaganda establishmentului ocult este totalmente inutilă argumentaţia, oile trebuie ironizate, trebuie înjurate, trebuie satirizate. Afacerile oilor trebuie boicotate şi să falimenteze, astfel încât oile să ajungă acolo unde le este  dezideratul: autosurghiuniţi în  arest la domiciliu, în lagăr de concentrare, în peşteri, în catacombe, în adăposturi antiatomice.... Căci, dintotdeauna, stâna nu a fost condusă de oi şi de măgari, ci a fost condusă de Baci şi de Câinii lor neînfricaţi.” (pp.13-14)

„Naratorul” poate fi un personaj precum Leopold Bloom sau vreun personaj uitat de prin „Un veac de singurătate” (columbianul a fost şi el gazetar!):

„Sunt un om fericit din 599 de motive, unele dintre ele adevărate sentinţe, altele amintiri, altele portrete, întâmplări trăite sau auzite, mărturii şi mărturisiri, gânduri, sentimente profunde, mustrări sau reproşuri adresate celor bolnavi de ură. Peste tot şi mereu se vorbeşte. Lacrimile devin urmele noastre pe zăpadă, «urma sângelui tău pe zăpadă», cum scria genialul Marquez. Eu şi fraţii mei, din ce în ce mai puţini, care mai suntem în acest spaţiu de gazetărie adevărată, scriem şi după ce am fost tăiaţi de lama durerii. Scriem. Ţara noastră supravieţuieşte doar în cuvinte, nu mai este nimic palpabil. Am pierdut totul. Şi vina este în întregime a noastră.” (pp.18-19, din „Până aici globalismul, de aici România”)

Poate lipseşte optimismul lui James Joyce, şi implicit al personajului său, poate este ceva din scepticismul lui Cioran (citat la pagina 86: „În România se iartă orice, mai puţin succesul.”; dar şi la p.22: „Fără Europa, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţiali mediocri.”; aceasta nu înseamnă că autorul nu poate fi şi euro-sceptic cu măsură sau cum vă place, doar de la Hamlet încoace se tot poartă a fi sau a nu fi!), dar contează că este (şi) o pledoarie pentru meseria de ziarist şi un semnal de alarmă: „Jurnaliştii nu sunt apăraţi de nimeni, nici atunci când sunt daţi în judecată de penalii despre care scriu, nici atunci când sunt ameninţaţi... Deşi s-au elaborat zeci de studii care atestă că meseria de jurnalist este una rea, stresantă, nimeni nu a avut niciun moment de compasiune… Lucrez de mai bine de 45 de ani în presă şi am pierdut prea mulţi colegi. Au murit prematur, din cauza unor afecţiuni grave, cauzate de epuizare.” (pp.26-27)

P.S. Această carte a fost premiată cu locul I la concursul Editurii Inspirescu, 2021, fiind recomandată ca un volum de excepţie chiar de către directorul editurii, George Terziu.

Citit 872 ori Ultima modificare Duminică, 27 Noiembrie 2022 05:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.