Cărți poștale cu „identitate națională”, la oficiile poștale

Cărți poștale cu „identitate națională”, la oficiile poștale
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Pasionații de filatelie, copiii, dar și alți gălățeni interesați vor putea găsi la oficiile poștale din Galați, de luna viitoare, o serie de cărți poștale care, ilustrând teme legate de identitatea națională, pot fi considerate mici obiecte de artă.

„Am lansat o serie de 50 de cărți poștale, modele unicat, ce ilustrează teme legate de identitatea națională, create de artiști autohtoni al căror talent este promovat de Poșta Română în parteneriat cu Clubul Ilustratorilor. Prin acest proiect, unim tradiția de 160 de ani a Poștei Române și cea de 150 de ani a Fabricii de Timbre cu povestea veche de 130 de ani a lansării primei ilustrate românești - producție de serie, oferindu-le, în era modernă a digitalizării, pasionaților de cărți poștale, piese de suflet pentru a-și crea amintiri dragi în viitor. Prin implicarea sa în acest proiect, Poșta Română sprijină artiștii autohtoni, promovându-le creațiile spre un public cât mai larg”, spun reprezentanții Poștei Române.

Ilustratele vor putea fi achiziționate din rețeaua națională de oficii poștale, începând cu luna ianuarie 2023.

Citit 1178 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 10:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.