Ziua Minorităților Naționale

Ziua Minorităților Naționale
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La ediția extraordinară a Salonului literar "Axis libri" de vineri, 16 decembrie 2022, care s-a desfășurat la sediul central al Bibliotecii Județene "V. A. Urechia" Galați, Sala "Mihai Eminescu", au avut loc un simpozion și un recital de poezie, sub semnul binecuvântat al poetului și înțeleptului oriental Rumi, cu titlul "Mevlana Rumi - Fericirea profundei frumuseţi".

Evenimentul, organizat în parteneriat de către Uniunea Democrată Turcă din România - UDTR (Filiala Galați), Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educație și Cultură Turcă - Dunărea de Jos Galați și Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" Galați, a fost un moment de suflet și spirit dedicat celui care a fost și va rămâne unul dintre cei mai mari poeți mistici ai tuturor timpurilor, Celaleddin Mevlana Rumi (n. 30 septembrie 1207 - d. 17 decembrie 1273), fiind invitați la omagiere toți ceilalți membri ai comunităților etnice din Galați, cu ocazia marcării Zilei Minorităților Naționale din România, care este sărbătorită la 18 decembrie, în fiecare an. Cea care a reușit, pentru prima oară după pandemie, să reunească membrii acestor comunități, a fost doamna Gülten Abdula Nazare, președintele filialei UDTR Galați, apelului domniei sale răspunzându-i Comunitatea Evreilor din Galați (prin consilierul Violeta Blumer, dar și Elena Pricope, Jenica Steinic, care a recitat din Ana Blandiana), Forumul German (prin Maria Ursula Turtă, care a recitat din Eminescu tradus în limba lui Goethe), Comunitatea Rușilor Lipoveni (prin Ion Marcov și Vasile Duță), Comunitatea Italiană (Doina Gheorghiu, Ionel Gheorghiu, Romana Drașovean) și o reprezentantă a găgăuzilor, Veronica Iliescu (cu numele de domnișoară Terzi, "croitor" în limba găgăuză). La final, elevii doamnei profesoare Mihaela Bahrim, de la Școala "Ștefan cel Mare", au colindat. Au fost prezenți și scriitori, precum Sebastian Golomoz și Adi Halil-Secară.

Citit 1123 ori Ultima modificare Vineri, 30 Decembrie 2022 12:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.