Parteneriat între Biblioteca gălăţeană şi cea din Bălţi

Parteneriat între Biblioteca gălăţeană şi cea din Bălţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi și Biblioteca Municipală „Eugen Coșeriu” din Bălți, Republica Moldova, au încheiat un acord de parteneriat pentru derularea unor proiecte comune, la inițiativa Asociației Obștești „Orizonturi Rustice” din Bălți.

Biblioteca „V.A. Urechia”, reprezentată de manager Corina-Emanuela Tudorache, și Biblioteca „Eugen Coșeriu”, reprezentată de director Ludmila Ouș, au prevăzut în acord că se vor susține reciproc și vor participa în comun la proiecte naționale și internaționale, că vor avea schimburi culturale, științifice și profesionale bilaterale, vor realiza evenimente culturale, dar și programe de formare profesională și formare continuă. Aceste obiective vor fi realizate prin acțiuni concrete stabilite la nivelul conducerii celor două instituții, incluse într-un program comun, și care vor fi realizate cu implicarea serviciilor similare din cele două biblioteci.

"De altfel, în cadrul unor întâlniri online, la care au participat reprezentanții celor două instituții de cultură și ai asociației care a facilitat întâlnirea și care va constitui unul dintre parteneri în viitoarele proiecte, s-a discutat și despre posibilitatea și oportunitatea derulării unor programe/proiecte transfrontaliere, cu finanțare europeană", a declarat directoarea Bibliotecii gălăţene, Corina-Emanuela Tudorache.

Citit 1132 ori Ultima modificare Vineri, 30 Decembrie 2022 16:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.