Ținând seama de necesitatea organizării, pe baze noi, a întregii activități științifice și culturale a țării, Consiliul Frontului Salvării Naționale a emis, pe 5 ianuarie 1990, Decretul-lege privind organizarea și funcționarea Academiei Române. Prin acest Decret se consfințește faptul că Academia Română este cel mai înalt for științific și cultural al țării, care reunește personalități din domeniul științei, tehnicii, învățământului, culturii și artei româneşti.
Înființată la 1/13 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenind apoi Societatea Academică Română (din august 1867), iar din martie 1879, Academia Română, aceasta a fost încă de la început concepută ca o instituție națională, lucru exprimat prin componența ei: ”membrii aleși din toate provinciile românești: patru din Muntenia, câte trei din Moldova, Transilvania și Basarabia și câte doi din Banat, Bucovina, Maramureș și Macedonia”, cât și prin programul anunțat. Scopul ei a fost elaborarea ortografiei și gramaticii limbii române, începerea și realizarea unui dicționar român.
La 1/13 august 1967, Societatea Literară Română se transformă în Societatea Academică Română. La 30 martie 1879 se înființa prin lege Academia Română, care era declarată institut național și avea următoarele trei secțiuni: Secțiunea literară: literatură, artă, filologie și filosofie; Secțiunea istorică: istorie, geografie și științe sociale; Secțiunea științifică: științe teoretice și aplicate.
Ca instituție națională, Academia Română a împlinit, în plan cultural și științific, unirea românilor, înainte ca ea să se fi produs în plan politic. Acest lucru a fost subliniat și la sesiunea jubiliară din anul 1919: ”În lupta sfântă pentru unirea tuturor românilor, Academia Română și-a avut partea ei importantă pe teren cultural (...), a reunit în cercul restrâns al viitoarei Academii bărbați luminați din toate ținuturile românești și astfel România Mare de azi își găsea de o jumătate de secol patria comună sub acoperișul tânărului așezământ. În cei peste 130 de ani de existență în Academia Română s-au regăsit reprezentanți ai cultelor armatei și vieții politice.
Un moment greu în istoria Academiei Române l-a constituit Decretul din 9 iunie 1948, privind transformarea ei în Academia Republicii Populare Române (din anul 1965, a Republicii Socialiste Române).
La 5 ianuarie 1990, imediat după Revoluția din decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naționale a dat Decretul-lege prin care Academia Română se reorganiza. Astfel, Academia Română redevenea cel mai înalt for științific și cultural al țării.
Academia Română are 14 secții, trei filiale: la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, și 69 de institute și centre de cercetare științifică pe diverse domenii.
