* Biserică între neamuri *
Despre fapta la care ne vom opri astăzi ne relatează Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul IV (2-45) şi vizează credinţa nemărginită a unei femei din Samaria, una din provinciile Ţării Sfinte, unde locuitorii erau păgâni. Potrivit prejudecăţilor vechilor iudei, samarinenii nu se numărau printre „preferaţii”, printre chemaţii lui Dumnezeu. Exista ideea că singurul popor chemat la mântuire este cel al lui Israel.
Prin întâlnirea minunată dintre Samarineancă şi Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, lucrurile se schimbă radical şi vom înţelege că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să răscumpere păcatele noastre prin Jertfa de pe Cruce şi să ne cheme pe toţi la mântuire, în Biserica Sa.
Întâlnirea se petrece în Samaria, provincie prin care Mântuitorul trece în drum spre Galileea Neamurilor, după vindecarea de la Vitezda, când prin această faptă ne dezvăluie puterea Sa de Tămăduitor, de Taumaturg... Aparent, arşiţa şi oboseala L-au determinat să se oprească la o fântână, în cetatea Sihar (Sichem) din Samaria.
Sfântul Evanghelist ne spune că Mântuitorul - un Străin pentru samarineni - a zăbovit la locul numit „Fântâna lui Iacob”. Străinul S-a aşezat lângă fântână (Ioan 4, 6) şi cum venea o femeie, o samarineancă, Iisus a găsit un pretext pentru a i Se adresa şi i-a zis: „Dă-Mi să beau”. „Cum, Tu care eşti iudeu ceri să bei de la mine, care sunt samarineancă?!”, se miră femeia.
Observăm mirarea şi surprinderea din însăşi atitudinea Samarinencei. La vremea propovăduirii în Trup a Mântuitorului era renumită duşmănia între cele două neamuri. Mândri, chiar infatuaţi, cu un accentuat „complex al superiorităţii”, observă Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, iudeii - înclinaţi spre judecata aproapelui - îi considerau pe samarineni popor lepădat, rătăcit de Dumnezeu.
Din această pricină, cei din „poporul ales” evitau legăturile cu locuitorii din Samaria. Şi apoi, la iudei, femeia nu se bucura de aceeaşi cinste ca şi bărbatul, motiv pentru care însăşi Samarineanca se miră de atitudinea de deschidere, de dorinţa de comunicare a „Străinului” care cere apă Samarinencei... „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice «Dă-Mi să beau!», ai fi cerut tu de la El şi El ţi-ar fi dat apă vie” (4, 10).
Samarineanca se miră că Străinul nu are nici măcar găleată, iar fântâna este adâncă…Atunci, Iisus îi spune femeii că cine bea apa din fântâna lui Iacob va înseta, dar „apa pe care Eu o voi da se va face într’însul izvor de apă săltătoare spre viaţa veşnică”.
Fiul lui Dumnezeu - Izvor al harului
Până acum, Mântuitorul ne-a arătat puterea Sa de tămăduitor, de Taumaturg, de vindecător. În această întâlnire cu Samarineanca, El ni Se revelează drept Izvor al harului, Izvor cu apă vie. Apa vie este apa botezului prin care ne-a dat haină nouă, în Duh.
„Abia când Iisus o trimite acasă să-l aducă pe bărbatul ei, dar mai ales când îi spune că a ţinut cinci bărbaţi, abia atunci femeia s-a convins că Străinul nu e chiar străin, ne explică Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos. Se convinge că El o cunoaşte foarte bine; nu fizionomia, ci chipul, viaţa ei. Din această clipă femeia devine foarte cooperantă…” „Doamne, văd că eşti Profet” (Ioan 4, 19), afirmă femeia.
Universalitatea Evangheliei şi a Bisericii
Deschiderea spre dialog, cooperarea Mântuitorului au o explicaţie şi Prea Fericitul Patriarh Daniel în comentariul la Evanghelia Samarinencei (din Duminica a V-a de la Paşti) observă că dialogul dintre Iisus Hristos şi Samarineancă a fost posibil prin „depăşirea barierelor mentale, culturale şi spirituale. Mântuitorul rupe barierele mentale ale ostilităţii, ale diferenţelor religioase şi culturale şi trece peste complexul superiorităţii iudeilor faţă de samarineni şi peste complexul inferiorităţii samarinenilor faţă de iudei… Ba chiar depăşeşte barierele şi în privinţa superiorităţii bărbatului iudeu faţă de fameie care era considerată un… obiect”.
Faptul că Samarineanca este „tratată” asemenea iudeilor, Fiul lui Dumnezeu ne dă certitudinea că Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul nu a venit în lume doar pentru poporul ales, doar pentru iudei, ci pentru toţi oamenii.
„Prin aceasta se vede că Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu este destinată doar evreilor, ci este destinată în mod universal tuturor popoarelor, inclusiv celor de alt neam şi de altă credinţă decât poporul evreu”, ne învaţă Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Fiul lui Dumnezeu rupe barierele, învinge prejudecăţile omeneşti, slăbiciunile şi „prefigurează taina Bisericii Sale formată nu numai din iudeii, ci şi din alte popoare, din toate popoarele care vor crede în El”.
Făcând referire la învăţătura Fericitului Augustin, Prea Fericitul nostru Patriarh Daniel reţine că „Samarineanca reprezintă Biserica dintre neamuri sau naţiuni. Biserica lui Hristos este formată din iudei care au crezut în El, dar şi din toate popoarele de religii diferite, de culturi diferite care s-au convertit, adică au crezut în Hristos”.
Ieri, şi astăzi, şi în viitor, chemarea Lui este veşnică, fiindcă harul lui Dumnezeu trezeşte în noi „dorul de Dumnezeu, dorul de viaţă veşnică”, de comuniunea Prea Sfintei Treimi.
Samarineanca - din necredincioasă, misionară al lui Dumnezeu
În dialogul care urmează între Iisus Hristos şi Samarineancă despre închinare, femeia spune că samarinenii se închină pe „muntele acesta (muntele Garizim), dar voi spuneţi că în Ierusalim este locul de închinare” (Ioan 4, 20).
„Vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina, îi zice Mântuitorul. Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ceea ce ştim…” (Ioan 4, 21-22). „Ceasul” se referă la timpul lui Dumnezeu, ceasul este împlinirea planului lui Dumnezeu cu Samarinenca.
„De ce o întreabă Iisus despre închinare?, spune Înalt Prea Sfinţitul Casian. Până în acel ceas, pentru ea Dumnezeu era un Străin, până atunci femeia nu-şi închinase viaţa lui Dumnezeu. Abia când Fiul lui Dumnezeu i-a arătat păcatele, ea nu a mai avut nevoie de apă, nici de fântână. Simţea nevoia să facă ceva, ceva mai mult pentru Dumnezeu şi afirmă: «Tu eşti Profet!»”.
Pentru întâia dată în misiunea Sa de propovăduire, Mântuitorul îi dezvăluie acestei femei care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu că „vine ceasul, şi acum este (ceasul n.n) când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în Duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23). Samarineanca află că „Duh este Dumnezeu” (Ioan4, 24) şi că trebuie să I Se închine Lui în Duh şi în adevăr.
Este interesantă atitudinea femeii după această revelaţie, după întâlnirea în Duh cu Fiul lui Dumnezeu. „Pentru această femeie, cuvântul Duh a însemnat totul, a continuat Înalt Prea Sfinţitul Casian. Ea a mers şi a dus vestea în tot satul că între ei este Hristosul, care «i-a spus toate câte le-a făcut». Nici profeţii nu au ştiut că Dumnezeu este Duh; în Vechea Lege, Dumnezeu era confundat cu creaturile, cu munţii, cu Diavolul… Samarineanca află cea dintâi că Dumnezeu este Duh. «Duh este Dumnezeu»”.
„Duh, duhovnicesc. Acest cuvânt şi-a cam pierdut astăzi adevăratul sens, s-a cam stricat, dar pentru această femeie care a rătăcit până acum, cuvântul Duh a însemnat totul. Ştia că trebuie să vină Mesia; ea se gândea la un loc unde să se poată închina. A aflat că Dumnezeu fiind Duh o poate ajuta. Mântuitorul face un pas şi îi zice «Eu sunt Mesia». Femeia dă fuga şi anunţă toată cetatea să vină sa-L vadă pe Cel care i-a spus toată viaţa, iar Acesta este Hristosul”.
Arhiereul Dunării de Jos ne arată că samarineanca a luat parte la o teofanie, la arătarea lui Dumnezeu. „Ea a fost în stare să se transforme şi dintr-o femeie necredincioasă care nu a dorit să intre în vorbă cu Dumnezeu, ea a devenit o mare mărturisitoare, a devenit atât de convingătoare, încât a chemat toată cetatea la Dumnezeu. Iar Dumnezeu a făcut dintr-o necredincioasă un apostol, o sfântă pe care au urmat-o toţi…”.
Samarinenca a fost capabilă să treacă de la cele pământeşti şi palpabile, la cele cereşti, duhovniceşti, de la simpla vestire la credinţa vie, fiindcă Viu este Dumnezeu atunci, acum şi pururi… Ea a înţeles că apa din fântână potoleşte setea noastră vremelnică, dar cea care ne dă viaţă veşnică este Apa vie, fiindcă Cel care S-a înfăţişat în chipul Străinului din Samaria este Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul.
