Jurnalistul, prozatorul, dramaturgul și omul de cultură Victor Cilincă a pășit în istoria pe care a iubit-o atât de mult. Un mănunchi de lăcrămioare din partea celor care i-au fost prieteni și învățăcei în Cenaclul "Noduri și Semne", un bun rămas în inimile și în gândurile noastre.
O calmitate înălțătoare
O mie nouă sute nouăzeci și cinci, "Proștii sub clar de lună" a lui Mazilu, văzusem și "Polonius" de câteva ori, am cârcotit într-un colț al foaierului, tu cu o calmitate înălțătoare, eu cu pripirea adolescenței, uite, dragul meu, a trecut mai bine de un sfert de secol ce mi-a umplut feed-ul interior cu momente captivante, hazlii, înmiresmate cu tutun de pipă, mulțumesc, dragă Victor!
Octavian Miclescu
Noi cu toţii te vom iubi
Într-un fel, Victor a fost, pentru mine, Odiseea, Iliada, aventurile lui Robinson și ale lui Don Quijote! Nu numai Odiseea-Saga Galațiului, Robinsonul fără naufragii al spațiului nostru! Și a și avut o carte cu numele "Odiseea pentru uz intern"!
Deseori, strecura câte un gălățean prin operele sale universale! Aceasta pentru că iubea Galațiul ca un erou din Iliada… eroismul! A fost un prieten absolut, un fel de părinte literar… Am scris că "Quermessa" este cel mai frumos roman cu pirați din istoria literaturii! Îl dedicase, într-un fel, atât lui Robert Louis Stevenson, cât și soției scriitorului scoțian!
Poate a fost tot ceea ce a dăruit mai frumos literatura de la Galați lumii! Poate a fost comoara insulei noastre! Poate măcar melonul său merită o statuie adevărată fără meschinăriile lumii noastre!
Jos pălăria, Victor! Vei fi mereu prin cuvintele noastre, cu spiridușii tăi verzuși, cu teatrul tău, cu formula "am un prieten care nu are niciun prieten"!
Tocmai vorbisem să punem "în scenă" un text despre și cu V.A. Urechia, marele nostru român gălățean! În ziua de 15 februarie! Urma să detaliem… Dar Urechia a vrut să te consulte mai de aproape…
Să se odihnească în pace… lucrând printre stele proiectele sale aproape fără număr!
Unul dintre textele sale apărute în limba engleză se numea… "Noi cu toţii te vom iubi"... Forever!
a.g.secară
Golul care strigă peste oraș
A plecat în liniște cel mai mare om pe care l-am cunoscut... mi s-a făcut stomacul ghem și pieptul a început sa-mi fiarbă, am știut că vă pleca și va fi atât, atât de greu de crezut.
Însă cu adevărat greu e de simțit acest gol care se înalță și strigă peste oraș, peste trecut, la noi, cei care l-am cunoscut pe Victor.
I-a rămas timpul mic și cercul nostru strâmt, în timp ce el a devenit, vorba poetului, "nemuritor și rece".
Mâna mea refuză, nu știe să scrie ceea ce Victor a făcut atât de firesc, de modest și de simplu, ca toate lucrurile mărețe pe care le făcea zâmbind ușor, bucurându-se sincer și curat ca un copil.
Știu doar că s-a născut din nou în Ianuarie, de data aceasta acolo unde timpul e de partea lui și nu se termină niciodată.
Luminoasă Veșnicie, Victor!
"La mulți ani" a fost doar o clipă, iar pe aceasta mulțumim că ai împărțit-o generos, cu noi.
Ana Maria Panagatos
La statuia lui Don Quijote
Puțini oameni au iubit Galațiul cum l-a iubit el. Puțini oameni au avut entuziasmul pe care-l avea Victor de a căuta, de a se implica, de a deschide noi proiecte culturale. La vârsta la care alții își beau amintirile, Victor lucra de zor pentru un viitor al nostru mai bogat în piese de teatru, în istorie locală sau proză.
Acolo unde proiectul părea clădit pe vânt, el știa să construiască o moară, apoi să se uite spre ea, mângâindu-și Rosinanta.
Cezar Amariei
Un cavaler ce își poartă altfel războaiele
Am scris și am șters de o sută de ori. Nu sunt în stare, nu e de ajuns și nici nu mai contează. Am strecurat de fiecare dată printre cuvinte ceva important, ceva adevărat, ceva care să conteze și care să-l lase aici pe Victor așa cum era el: un aventurier nepriceput, un cavaler pornit în luptă cu săbii de lemn sau cu mașinării inventate chiar de el și care erau atât de frumoase încât uitai de luptă doar ca să le admiri.
Ce bine era să te trezești și nici măcar să nu îți dai seama că el e aici și că își poartă astfel războaiele!
Ce crunt are să fie să te trezești deodată atât de lucid și să-ți dai seama că el nu mai e aici să taie aerul cu săbiile lui de lemn!
Tudor Neacșu
Motivul pentru care eu am început să scriu
Eu nu știu ce aș putea spune, dar i-am trimis lui Victor, odată, un mesaj în care i-am spus asta: Am citit multe în copilărie... știi cum sunt! Dar din tot ce am citit, una din poveștile din Top 5 care m-au impresionat și m-au făcut să scriu și eu e asta! Îți dai seama? Tu ești unul dintre motivele care m-au împins pe drumul ăsta. Iar eu am aflat abia azi!
(Citisem în manualul de limba română al fiică-mii un fragment dintr-un text de-al lui și abia atunci am realizat că Dina, personajul principal din "Fetița care avea prea mulți pistrui" este motivul pentru care eu am început să scriu). Măcar sunt împăcată că am reușit să îi spun asta și lui.
Simona Vartolomei
e petrecere la Victor
am fost la Victor cu mâinile goale
venisem să împrumut din preaplinul lui
nici nu știam asta
el era gras ca o peștoaică plină de icre
vorbea despre război și despre firul subțire care întărește uniformele eroilor
mă privea printr-un hublou atât de atent
încât am început să respir prin bule ca într-o decompresie controlată
vorbea despre regine și regi și medalii
și vocea de la radio îi înghițea ca un ecou cuvintele
am fost la Victor cu o pagină scrisă murdar
a zâmbit blând și a început să ne maimuțărească importanța
ne-am simțit ca niște bufoni pe o scenă care nu-și cunoaște prăbușirea
apoi a început să râdă și să vorbească despre prietenie
oricui era dispus să-l asculte
despre neprietenie
oricui era dispus să-l uite
lua moartea la per tu și le striga tuturor
"e petrecere la Victor acasă
cu lumânări cu tămâie cu flori așezate-n coroane"
iar noi ne supăram și îl rugam să oprească timpul în loc
am fost la Victor cu doi trandafiri albi
nu mai voia să mă privească
se așezase pe un tron și împărțea bune și rele
îmbrăcase hainele îndepărtării
putea la fel de bine să se așeze pe o laviță putredă
își permitea
noi îi ascultam respirația ca pe un ultim cuvânt
nu mai avea nimic de dăruit
pentru că viața îi luase tot ce era omenesc
și îl lăsase să își plimbe singurătatea printre gânduri înalte
Marius Grama
"Există o sfințenie a artei"
Victor Cilincă…
Un visător viteaz. Un viteaz visător.
Un Miguel Cervantes visat de Don Quijote de la Mancha pentru Galați, pentru România.
Pentru oameni. Oamenii oricărei cetăți. Oricărei cetăți cu statui, cu cimitire, cu catacombe, cu arhive, cu muzee, cu teatre, cu oameni.
Oameni cu arbore genealogic. De la Vlădică până la Opincă. Numai bun de căutat. Numai bun de găsit. De cercetat.
Când Victor Cilincă privea o statuie, statuia însăși privea o statuie.
Așa este visul! Așa este pasiunea! Până la nebunie! Până la moarte!
Așteaptă-ne, prietene!
Ion Avram
