Cenaclul „Noduri și Semne”. À la votre!

Cenaclul „Noduri și Semne”. À la votre!
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Așa obișnuia să spună Victor, cu umorul lui ușor ironic, când bea un pahar cu prietenii și se simțea bine cu ei. „À la votre, Victorașule!”, urează-i asta tu și Veșniciei acum, precis cu același zâmbet șăgalnic pe buze și cu pipa fumegând în colțul gurii.

Seara dedicată memoriei lui Victor Cilincă a fost deschisă de soția lui, Mioara Cilincă, cea care a citit din cartea „Molia de sticlă”, povestirea „Zidiți în ceruri”. Zânele lumânării au vegheat textul, topindu-se încetul cu încetul, până ne-au rămas numai lacrimile în ochi și un mare nod în gât, fiecăruia dintre cei prezenți la ședința de cenaclu.

Despre proza scurtă a lui Victor a citit scriitorul Ioan. Gh. Tofan, rânduri prinse în cartea lui, „Viață de pilot”. Pisica Titina și motorul-Gavrilă al navei, femeia singură, care nu văzuse niciodată Dunărea, marinarul cu „rău de pământ”, „Molia de sticlă” și câte altele, care au făcut și fac farmecul prozei lui Victor Cilincă, toate au fost prinse cu har într-o cronichetă.

Ion Avram a pus un mic interviu spre ascultare și vizionare. La întrebarea „cum te simți când scrii poezie?”, Victor a răspuns „scriu când sunt sincer, trebuie să scriem când ne doare și să fim drepți”. „Așa este visul! / Așa este pasiunea! / Până la nebunie! / Până la moarte! / Așteaptă-ne, prietene!”, a citat Ion Avram cele scrise de el, din pagina dedicată de membrii cenaclului, la moartea lui Victor.

A. G. Secară a scris un poem intitulat „La mormântul lui Victor Cilincă”, din care citez: „La urma urmelor / Victor a fost / Un uriaș Om de cafea, / Un Frankenstein al Galațiului, / doctorul, nu monstrul... / care, din iubire, / a încercat să schimbe / Orașul într-un Olimp / cât de mic, / cu eroii săi / de sânge-adevărat, / a încercat / imposibilul : chiar să oprească / Istoria / AICI ȘI ACUM!”.

Andrei Velea voia să-l facă pe Victor personajul unui roman al lui și tot cerându-i o întâlnire, pentru a afla niște date biografice, fiindcă Victor a avut o biografie exotică, plină de aventuri, acesta a sfârșit prin a-i oferi direct scrise de el pagini de autobiografie, începând cu copilăria lui când exersa scrisul pe portativ, până la peripețiile pe Atlantic și pe alte oceane ale lumii.

Ana M. Panagatos a citit tremurat, din ziarul ”Viața liberă”, propriile-i rânduri: „A plecat în liniște cel mai mare om pe care l-am cunoscut ... mi s-a făcut stomacul ghem și pieptul a început să-mi fiarbă... I-a rămas timpul mic și cercul nostru strâmt...”.

Gelu Ciorici-Șipote a scris poezia, „eu, în locul lui Victor Cilincă”: „toate vorbele sunt ude și au sunet / cad, atârnă, se îngroapă, strigă / mereu albe, ca salcâmii rădăcina / tremură, cu lăcomie sug, au plânset / căpătâiul știe, iartă, spune vise / vede o fetiță cu brichetă din alt ev / aș mânca acuma o bucată de colivă / ca și cum aș fi voi toți, / mama ei de viață pe de rost : eu și ea, tot mereu ne-am / tras în piept”.

Iosif Roca a spicuit câteva rânduri din cartea „Saga Galaților -1917-1918", a lui Victor Cilincă.

Simona Vartolomei: ”Citisem în manualul de limba română al fiică-mii un fragment dintr-un text de-al lui și abia atunci am realizat că Dina, personajul principal din "Fetița care avea prea mulți pistrui", este motivul pentru care eu am început să scriu. Măcar sunt împăcată că am reușit să îi spun asta și lui."

Pe Radu Vartolomei, ca să nu fie dat afară din liceu, l-a pus profesoara să scrie o proză, cu care mama lui s-a dus la Victor Cilincă să i-o arate și așa Radu a făcut cunoștință cu el și cu cei de la ”Noduri și Semne”.

Câte o lumânare arde acum în noi, Victorașule, fără să se sfârșească vreodată, lumină lină pentru drumul tău, amin.

A consemnat, Stela Iorga

Astăzi, 3 februarie, la ora 18,00, la "Viața liberă", vor fi citite poezii ale lui Viorel Neagu.

Citit 1349 ori Ultima modificare Vineri, 03 Februarie 2023 18:07

1 comentariu

  • postat de Gabriel Ghimpu
    Vineri, 03 Februarie 2023 09:56
    37.251.222.***
    Dumnezeu să-l odihnească în pace!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.