O altă minune pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos o face în timpul vieţii Sale pământeşti este Vindecarea orbului din naştere, fapt relatat în Evanghelia după Ioan (9, 1-38) şi care se întâmplă în Ierusalim, acolo unde Mântuitorul le cuvânta iudeilor despre faptul că Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul „este înainte de a fi Avraam”, adică este din veci. El, prin Duhul Sfânt alături de Tatăl nostru Ceresc a făcut Cerul şi Pământul, văzutul şi nevăzutul.
Necunoscători de Dumnezeu, iudeii - care Îl ascultau adeseori pe Mântuitorul în Templu - îşi manifestă dezaprobarea luând pietre şi aruncând în Mântuitorul. Înţelegem că Iisus a ieşit din Templu şi în aceste împrejurări a întâlnit un orb din naştere.
Apostolul cel iubit al Domnului, Evanghelistul Ioan, ne relatează că ucenicii Îl întreabă pe Fiului lui Dumnezeu. „Rabbi (Învăţătorule), cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui de s-a născut orb (Ioan 9, 1-2). „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci pentru ca întru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu. Lucrurile Celui ce M-a trimis trebuie ca Eu să le fac până este ziuă; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze… Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Aceasta zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis. «Mergi de te scaldă în Scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte trimis». Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând” (Ioan 9 1-7).
Ochii credinţei
Primul aspect pe care Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul îl lămureşte ţine de curiozitatea ucenicilor, când Mântuitorului care îi lămureşte pe aceştia că nu păcatele părinţilor sau ale strămoşilor sunt cauza infirmităţii orbului. Aceasta este o prejudecată a iudeilor, prejudecată care ne caracterizează şi pe noi, astăzi. Cauza nevederii orbului din naştere cu ochii fizici nu se datorează „păcatelor părinţilor”…
„Însuşi Mântuitorul ne lămureşte că nu a păcătuit nici orbul, nici părinţii lui, ne atenţionează Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos. Că această, aparent, infirmitate este pentru ca Dumnezeu să-şi arate mai evident lucrările Sale. Despre ce lucrare e vorba? Aparent despre cea de vindecare a «Orbului din naştere», în realitate e vorba de o înnoire a acestui om în Duhul lui Dumnezeu, de o trezire la o Viaţă nouă. La viaţa raportată la Dumnezeu...”
În Vechea Lege exista concepţia că anumite infirmităţi psihice sau fizice ale copiilor, în cazul de faţă, sunt „rodul” păcatului părinţilor sau al rudelor până la al... şaptelea neam. Şi aici, Mântuitorul Se delimitează de iudeii care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu - spiritual vorbind - necredinţa fiind asociată cu o altfel de orbire, o orbire duhovnicească.
Rătăcirea iudeilor i-a dus „la orbirea, la golirea de cunoştinţa lui Dumnezeu, ei neavând lumina de la Dumnezeu, adică iluminarea Duhului”, ne atenţionează Sfântul Chiril al Alexandriei în Comentariul la Evanghelia după Ioan.
Înalt Prea Sfinţitul Casian ne lămureşte în contextul acestei pilde că cel orbit duhovniceşte „slujeşte făpturii, creaturii şi nu Tatălui Ceresc, Făcătorul Cerului şi al Pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor, fiindcă toate au fost aduse la Viaţă şi la Lumină de Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh. E vorba aici de vedere nu cu ochii fizici, ci cu ochii sufletului, „cu ochii duhovniceşti”.
Vindecarea orbului din naştere este posibilă fiindcă este făcută de Cel care „este Lumina cea adevărată”, adică Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul, făcând distincţie de cele ce sunt prin fire, faţă de cele după har”. Cuvântul lui Dumnezeu este în mod fiinţial Lumină, ca „rod neschimbat al firii neschimbate a Fiului lui Dumnezeu şi ca un bun inalterabil, trecând din Tatăl la Moştenitorul fiinţei Lui”, spune Sfântul Chiril al Alexandriei.
Sfinţii Părinţi ne învaţă prin revelaţie divină că Fiul lui Dumnezeu este „strălucirea slavei lui Dumnezeu-Tatăl, Fiul este Lumina adevărată; El nu este de o fire cu creatura”.
Părintele Dumitru Stăniloae ne arată că „e propriu Fiului născut din Tatăl să fie Lumină, sau strălucirea slavei Lui, fiindcă numai Fiul e strălucirea slavei Lui. Şi numai Fiul reflectă mărirea slavei Lui. Tatăl transmite Fiului tot ce are, cum nu transmite creaţiei decât din fiinţa Lui”.
Fiul lui Dumnezeu este Lumina cea adevărată şi are această lumină prin Sine, fiindcă Fiul este din veci, la fel ca şi Duhul Sfânt. Şi numai în unitate şi comuniune treimică sunt posibile curăţarea de păcate, vindecarea şi luminarea creaturii, în cazul de faţă a Orbului din naştere.
Cauza acestei nevederi a orbului este asemănătoare cu nevederea şi necunoaşterea lui Dumnezeu; cunoaşterea Lui vine prin credinţă şi se vede cu „ochii credinţei”. Fiindcă Sfântul Apostol Pavel ne lămureşte că „credinţa este vederea celor ce nu se văd”.
Cu ochii credinţei, văd Lumina cea adevărată
În continuarea amintitei pilde, primind darul vederii fizice, orbul din naştere a primit nu numai acest dar de la Dumnezeu, el a primit darul luminării lăuntrice, fiindcă despre vederea lăuntrică e vorba aici, atunci când orbul mărturiseşte că a fost vindecat de Cel care vine în numele lui Dumnezeu „şi Care face voia Lui”.
Necredinţa iudeilor i-a împiedicat să-L vadă pe Fiul lui Dumnezeu, tot la fel cum nici noi astăzi nu reuşim să vedem cu ochii minţii că - dincolo de lumina creată - există un altfel de Lumină, cea necreată care vine de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt.
Siloam, prefigurarea Botezului
Scăldătoarea Siloam (Ioan 9, 7-11) era un bazin natural public situat la sud-estul extrem al Ierusalimului. Printr-un apeduct, lacul primea apa din izvorul Gihon, astăzi numită „Fântâna Fecioarei”, canal construit de regele Ezechia. Se presupune că scăldătoarea poartă numele de „Siloam” care se traduce prin „trimis”, pentru faptul că apa era trimisă din amintitul izvor.
Din perspectiva învăţăturii Sfinţilor Părinţi, Siloamul este prefigurarea Tainei Sfântului botez care dă lumină celor care se Botează”, ne învaţă Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel.
Minunea de la Scăldătoarea Siloamului l-a adus pe Orb în postura nu numai de a vedea cu ochii fizici, ci şi de a vedea cu ochii credinţei, „Lumina cea Adevărată”, cum mărturisim în imnul de la Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Mărturisindu-şi bucuria vederii, orbul a mărturisit credinţa lui în Fiul lui Dumnezeu, Care este „Lumina lumii”. Cel care ne recomandă: „Până ce aveţi lumină, umblaţi în lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul” (Ioan 12, 35).
De vom rămâne conştienţi de faptul că întreaga creaţia şi omul - singurul înzestrat cu raţiune în întreg universul - sunt creaţia lui Dumnezeu Creatorul, vom înţelege că venirea Mântuitorului în lume are drept scop „luminarea a tot omul” şi înnoirea Sa în Duh.
Cel care a chemat omul greşelnic la Lumină şi Adevăr este nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu, Cel Care în comuniune şi unitate L-a făcut pe om la Facerea lumii. Dar tot El este „Lumina Vieţii”, adică sensul de început şi ultim al vieţii noastre. Pentru aceasta, noi trebuie să ştim de unde este El...
