Cenaclul „Noduri şi Semne”. Vânare de vânt

Cenaclul „Noduri şi Semne”. Vânare de vânt
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Vinerea trecută, într-o companie selectă, așa cum se întâmplă de fiecare dată la cenaclul "Noduri și Semne", Gabriel Gherbăluță ne-a delectat cu un grupaj de poeme care fac parte din anunțata apariție a următorului său volum de poezie - Sonete IV-Omul pasăre.

Cele zece sonete în stil elisabetan au impresionat atât prin „travaliul deosebit pentru a ajunge la această expresie lirică” (S.Iorga), cât și prin caracterul evocator oferit de metaforele atent presărate: „petale de umbră”, „buchet de întuneric”, etc.

Precum Orfeu, autorul ne ademenește, prin „cântecul” său, într-o căutare a elementelor primordiale, o dimensiune sacră conturată de laitmotivul cuvântului: „Culcuș are poetul în strofă din poem/ e încâlcit cuvântul/ a devenit blestem” (sonetul cuvântului devenit blestem). Textele au fost primite bine de cei prezenți, acestea atingând „profunzimi ce țin de aspectul filosofic al existenței” și dispunând de o aparte „încărcătură ideatică” (I. Avram), descrise ca fiind „o ușă ce are mai multe găuri de cheie” (I. Mardar).

Întreg grupajul, prin muzicalitatea rimei, devine „o orchestră care transpare în lectură” (C. Neacșu), cititorul fiind martorul unui „timp ireal, unde moartea și viața s-au oprit în loc” (A. Șerban-Gaiu). Totodată, atmosfera apăsătoare, în stil bacovian, prinde contur prin imagini sinestezice, devenind cadrul necesar întregii dimensiuni lirice.

Că avem de-a face, nu de puține ori, cu viziuni aparte asupra vieții, apare evident în ”Sonetul părinților mei”: „Copilăria trece ca o boală”. Comparația, surprinzătoare, are (probabil) rolul de a evidenția trecerea rapidă a timpului și nevoia general-umană de idealizare a trecutului, de întoarcere în timp, fără a încărca într-un mod prozaic cu elemente artificiale.

De altfel, simbioza celor zece poeme reliefează o lume a cuvintelor în care scriitorul este captiv, evidențiindu-se „obsesiei cuvântului care să exprime adevărul, zbaterea continuă între Eminescu, Shakespeare și un pic de Bacovia” (I. Mardar).

Așteptăm cu interes volumul, care se anunță a fi unul marca Gabriel Gherbăluță, dar parcă mai îngândurat, mai meșteșugit, mai detașat și mai implicat în același timp.

În Vinerea Mare, cenaclul "Noduri și Semne" va face o pauză.

Citit 1300 ori Ultima modificare Vineri, 14 Aprilie 2023 07:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.