Ștefania Mihalache, "Gene dominante", Ed. Humanitas, București, 2022
Deși cartea este subintitulată "Povestiri", "Gene dominante" ar avea toate atributele unui roman quasi-minimalist, în maniera în care o Marguerite Duras nemurea, par exemple, "un amant" devenit aproape… universal după ecranizarea lui Annaud din 1992, Duras având și ea "pe conștiință" încercări cinematografice, mai exact scenarii, dar și regie. Aceste trimiteri la cea de-a șaptea artă vor fi mai bine înțelese, precum veți vedea și mai jos, și din perspectiva faptului că, între anii 2007 și 2018, Ștefania Mihalache a scris scenarii de televiziune.
Cred că Ștefania Mihalache ar avea (ba nu, are!) și un umor mult mai complex sau, dacă vreți, mai subtil, în sens bun, decât Duras. Necunoscând alte cărți ale domniei sale, referindu-ne strict la "Gene…", pot afirma că este o carte de o frumusețe (literară) oarecum stranie. Ceva între "Exuvii" de Simona Popescu (nu întâmplător, rândurile de pe coperta a IV-a îi aparțin Simonei Popescu!) și "Teddy" din "9 povestiri" de Salinger, dacă este să dăm niște (alte) trimiteri care țin, probabil, de vreo genetică culturală, cu tot cu memele ei.
Desigur, o carte de proze scurte este precum cutia de bomboane a lui Forrest Gump, dar aici există și un fir roșu al "umpluturii", un dans al spiritelor caiselor invocate în două texte, "Nu te uita în jos" și "Bâta", "Bâta" fiind ultimul, cu parfumuri fine (se folosește și Channel la un moment dat!), dar și cu durități prezentate oarecum liric sau blând, ca într-un film de Agnes Varda (”Le Bonheur”, par exemple), poate ca într-un Rohmer (”Le Genou de Claire”, unde a jucat și Aurora Cornu!)... Dar, foarte probabil, reperul asumat ar fi un film de Carlos Saura, "Cria cuervos" (cu un scenariu despre raporturile dificile dintre copii și adulți), de pe coloana sonoră a filmului fiind "preluat" titlul unei melodii care devine titlu de "capitol": ”Porque te vas”, cântec interpretat de Jeanette… Un capitol despre o vacanță la mare, în care tensiunile dintre părinții Ilenei (totuși personajul principal, alături de bunica sa, doamna Craiu, și de mama Lidia) se accentuează parcă! Este o vacanță unde dreptul la o cazare decentă este condiționat, într-un regim social-politic care a putut fi și… (de) purgatoriu, dar în primul rând este de final, așa cum în filmul lui Saura regimul franchist este pe ducă!
Totuși, Ileana ne apare nu numai în copilărie, ci și în adolescență și în tinerețe, în primele două texte, unde asistăm și la un concert al trupei lui Nick Cave, fiind rememorat și începutul primei sale mari iubiri, cu toate complicațiile generate de faptul că "alesul" a… ales-o la început pe cea mai bună prietenă, prilej și de un episod precum cel din "Patru luni, trei săptămâni, două zile", film intrat de curând în topul filmelor mileniului trei!
Sunt povești de dragoste, și imposibile, devenite posibile (într-un fel se răspunde la o întrebare strecurată într-un dialog din care reiese și obsesia mamei pentru curățenie: "Mamă, tu ai fost vreodată îndrăgostită?", p. 36), sunt "copilării", adică întâmplări ale copilăriei, sunt grupe de personaje, gen trei surori, un triunghi sau chiar două amoroase, drame ("pierderea" copilului lui Nick Cave, Arthur; sora bunicii, moartă "pentru că nu a fost" cuminte sau ascultătoare la 16 ani, nu se insistă), de cele mai multe ori sugestia fiind principalul mijloc de a invita cititorul să completeze puzzle-ul propus.
Revenind la… caise (a se vedea și apetisanta copertă!), cum sugeram, sunt două momente-cheie în care fructele acestea sunt deosebit de importante pentru ideatica acestei construcții (spoilerele fiind aproape interzise, trebuie să fim precauți: un fruct copt se poate stâlci foarte ușor!), aluzia, posibil, fiind că Literatura (înțeleasă ca trăire a artei cuvintelor) poate fi ca un cules de caise sau ca un refuz de cules: "A rămas singură în curte. Asta se întâmplă atât de rar. Curtea strălucește deja în lumina soarelui care se plimbă peste florile de regina nopții cu corolele închise, toropite, obosite de atâta stat deschis în timpul nopții și de efortul de a răspândi atâta parfum, se gândește Ileana. Nu e simplu și n-are cum să fie fără efort să miroși frumos, crede ea. Parfumul trebuie să fie parte din ființa florii, cum e sângele în oameni, el nu are cum să plutească pur și simplu la suprafață, probabil se smulge din floare, este împins în sus de undeva din adânc. De aia oamenii mari se dau cu parfum din sticlă, pentru că nu pot face efortul să-l producă singuri din corpul lor (...) Printre frunzele dese, se simte ca în pădure. Caisele se văd ici-colo. Parfumul îi amorțește creierul. Nu trebuie să mănânce încă niciuna. E suficient să stea aici, să închidă ochii și să simtă parfumul. Îi place să simtă parfumul în nări și să vadă caisele în minte. Sunt prea frumoase, parcă nu îi vine să strice una mâncând-o. E acolo sus și nu atinge nimic și nu vrea să schimbe nimic. Simte o rază strecurată printre frunze, raza e parfumată și ea, de parcă ar fi trecut prin pulpa portocalie a caisei înainte să ajungă pe suprafața alb-sidefie a pleoapei ei, sub care ochiul palpită ușor." (pp. 41-44)
"A nu schimba nimic", a trăi "suspendarea paradisiacă a timpului" (probabil acesta este "timpul" lui Marcel Proust!), iată provocarea!
Desigur, este imposibil, caisele… "vor reveni" la final, într-o scenă care m-a purtat către "Copilăria" lui Maxim Gorki, carte citită într-o casă precum cea în care Ileana își petrece verile/iernile: "Mamaia mirosea ca întotdeauna: a săpun de casă și a caisă uscată. Acum și arăta a caisă uscată. Lângă cap i se odihnea un buchet de garoafe roșii. În antreu nu se mișca nimic. Nici frigiderul nu mai pornea, cu uruitul lui de tractor pe care Ileana l-a auzit în toate nopțile ei de vară. (...) Ileana se apropie și privi atentă firele de păr de pe una dintre mâinile doamnei Craiu, care se odihnea deasupra unei icoane argintii: firele erau culcate și liniștite. Și atunci, Ileana e foarte sigură de asta, una dintre petalele garoafei, cea mai apropiată de obrazul doamnei Craiu, s-a mișcat: s-a îndoit din exterior spre chipul de caisă. A fost o mișcare comandată de undeva, dintr-un mănunchi de fire nervoase dintr-o tijă verzuie de floare." (pp. 153-154)
Această atenție pentru cele mici detalii, aproape microscopice, ar fi marcă înregistrată Ștefania Mihalache. Camera de luat imagini se mută și asupra relațiilor interumane, efectul naturalist și… natural fiind asigurat, cu toată inevitabilitatea artificialului oricărei arte ("- Păi, nu-i tare? Artificialul la mare artă ca să obținem efectul - accentuează -, e-fec-tul natural", o spune Mar...-ius Barbu, iubitul Ilenei, un tip căruia îi place să trăiască momentul, fără a face fotografii, filmulețe ș.a.), la urma urmelor ambiția delicată fiind aceea de a se vedea "cum e să atingi ceva ce nu există", inefabilul oricărei opere sau ființe, deoarece și ființa (oricui) ar trebui să fie… o operă, dacă nu chiar o capodoperă.
Multe surprize și delicatețuri în acest volum care, totuși, încearcă să nu schimbe… nimic, "carte-toiag" de călătorit în timp, întru splendoarea și straniul existenței mereu în competiție cu esența. O carte somnambulă, veți înțelege și această aluzie, de neoprit!
Vineri, 21 aprilie, la orele 18.00 trecute fix, la Librăria "Humanitas" Galați, se va lansa cartea, în prezența și având contribuția Ștefaniei Mihalache.
