A avut loc o nouă premieră a Dramaticului gălățean, spectacolul ”Miorița”, regizat de Cristian Ban, în cadrul ”Proiect 9. Teatru românesc contemporan”. O nouă provocare pentru iubitorii teatrului!
Creația este una colectivă, plecându-se de la balada populară care i-a ”chinuit” pe liceeni, existând și o scenă de quasi stand up comedy, în care Nică Bargan, încă masterand, interpretul flegmatic al Eroului (aproape timid în relația cu „mândra crăiasă”, Mihaela Grosu, jucând și ea à la Marilyn Monroe „emoția” și „candoarea”!), face aluzii la programa școlară, trecutul, prezentul, viitorul fiind contopite, „spațiul” fiind excelent gândit de scenografa Andreea Săndulescu, precum un cerc magic, „protejat” de o aură a posibilei sfințenii pe care o ratăm cu toții în fel și chip!
Dar Nică Bargan nu este numai flegmatic, ci și oarecum timid: își duce rolul… în spinare precum sumanul imens, cu grijă, autoironie, monologul scris chiar de el însuși fiind plin de emoție și adevăr (al individului pus în fața sistemului), vizavi de „mitul fundamental al limbii, literaturii și națiunii”, iubirea pentru Viorica umbrind cu… lumină Totul, scena de sărut cu trufandaua verde amintind de un celebru desen animat.
„Asasinii” (Vlad Ajder și Radu Horghidan) beneficiază de un dialog savuros, demn de un Tarantino minimalist, amintind și de convorbirile din recent premiatul Gopo, filmul „Oameni de treabă”, la urma urmelor personajele lor fiind ale unor oameni „de bine”, ispitiți de „o bâtă mai frumoasă”, de un nimic în plus, de Demonul (care nu a fost nici el) al Absurdului Lăcomiei iraționale…
Oana Mogoș (Bârsana), Elena Anghel (Țurcana), Elena Emandi (Brezana) împreună cu câinele, „Cel mai bărbătesc/ Şi cel mai frăţesc” (un Mihai Păun cât se poate de… canin, simpatic, empatic, guduros!), sunt, dacă vreți, Corul dinaintea „inventării” limbajului articulat, la interpretarea actorilor aflându-se la bază atente observații etologice, umorul filmelor mute fiind și el studiat cu siguranță.
„Replica” finală, „Unde să fug(i)?”, apropo de fatalismul personajului, acuzat mai mereu de lipsă de reacție sau de prea multă resemnare… filosofică, este de un șarm sapiențial aparte: unde să fugi din viața noastră, de câte ori poți fugi de legarea de glie, de plai, de (potențial) rai? Craniul… hamletian al oiței, purtat sau arătat, sugerează întrebarea: A fugi sau a nu fugi?
Bref, umor bun, capabil, pentru mulți sceptici, surprinzător, să învingă seriozitatea temei!
