Într-o lume din ce în ce mai nebună, pardon, S.F., I.A. sau A.I., post-umană, măcar parțial, dacă nu mai degrabă, pară-mălăiață umană, apariția și lansarea unei cărți la Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” încă mai este ceva... normal! Ba chiar cu sens și Dumnezeu!
Cum se întâmplă și cu divinitatea din cea mai nouă carte a româncei Doina Roman (oare câte alte doamne sau domnișoare se pot mândri că pot face parte din clubul select al autorilor de S.F. și fantasy? Nu este o întrebare… sexistă!), care este oarecum detașată și își face intrarea în scenă relativ târziu: la urma urmelor, fiind atotputernic, Zeul își poate permite orice, nu?, chiar să se joace cu atotputernicia sa, ascunzându-se sub înfățișarea… unui vecin de la etajul…șase, dintr-o clădire „zaurond”, într-un plurivers unde o carte sacră, ”Octualinga”, este și nu este a lui Dumnezeu, cel care seamănă, într-un fel cu Doamna Oracol din „Matrix”!
Ar trebui să o luăm pe rând, dar am sfârși prin a încerca să… rescriem ”Octualinga” și istoria religiei, religiilor sugerate, imaginate de o Fantezie cu adevărat intergalactică!
Altfel spus, toți cei care au așteptat noua carte a Doinei Roman (foto: la Biblioteca ”V.A. Urechia”) nu vor fi dezamăgiți, așa cum cred că nu au fost nici de surprinzătoarele volume din trilogia ”Pragul” sau de ”Prea mulți zei pentru un deșert”, certificatele de naștere ale unui scriitor imposibil de clasificat.
S-ar putea spune că Doina Roman este una dintre incredibilele sale personaje, o combinație de superwomen, zeiță… muritoare, deh, precum cea de la pagina 246 („Yrige... fusese o zeiță sălbatică. Ea îi saluta cu un surâs tăcut și ei răspundeau cu un singur cuvânt, «Stăpână». Ochii ei limpezi și vorba ca o poruncă nimicitoare erau de ajuns să nu iasă nimeni din voia ei. Știau că divinul și inevitabilul sălășluiesc în ea și că poate să ucidă sau să șteargă orice de pe fața pământului cu o singură vorbă, un gest sau o încruntare de sprânceană. Iar încruntarea asta, care amintea de o mare încăpățânare, o regăseau acum la Antonia. Zeița lor nu acceptase să trăiască în orice condiţii și sfârșise așa cum sfârșesc şi oamenii, și zeii uitați… învinși.”), ființă a timpului înrudită, metamorfozată într-un fel de fluture, a viermelui Resada (înrudit cu Absolem din Alice, oare?), provocând uragane de foc, sfidând orice conformism... ontologic. Extrapolând, ar putea fi o Mary Poppins… scriitoare, mamă nu a unor dragoni, ci a unor ființe care ar fi, de pildă, mult mai mult decât viermii nisipurilor din „Dune”, apropo de Resada, dar pe Guler uaracaiani ar putea fi invidioși oricare dintre numele mari din S.F.-ul mondial, mainstream sau nu! Da, la primele pagini, după câteva capitole, ai putea fi ispitit să crezi că este un roman de… gen! Dar este mult mai mult: exagerând foarte puțin, ar fi rivalul unor cărți precum „Theodoros” sau „Solomonarul” (unul dintre magii-surpriză, deoarece și ei apar pe la mijlocul cărții în deplinătatea splendorii și nebuniei lor, frumoase sau nu, Hethris Temido este un fel de Theodoros, personajul lui Cărtărescu, iar Antonia, una dintre Antoniile care apar, este jurnalistă, la fel de incomodă precum Louise a lui Chirculescu, pentru un regim care pare să fi învins trecerea timpului, dominat de Temido, căruia i se va opune cel mai bun prieten din copilărie, magul cel bun, Magnus Vuelta, un demonolog „ascuns” într-un muzeu… Temido dorește să controleze lumea total, mica lume, totuși, în care reperele sunt orașul și ținutul Aranides, Makkonia și makkonii, Uracaia și o insulă plutitoare, cumva, deținând o substanță asemănătoare celor de pe Dune sau Pandore; Magnus ar dori, cu ajutorul celor… sfinte (urmează să le descoperiți) să ofere, ca un fel de Mesia, un nou început: ca și într-una dintre cărțile precedente, există un fel de creștinism, evoluat sau involuat, dar predominantă, prin energia consumată construcției, este o religie a Timpului în care ceasurile, orologiile, clepsidrele ș.a.m.d. au o importanță deosebită…
De altfel, construcția… religiilor și a diversității biologice sunt marile plăceri ale scriitoarei, plăceri ne...vinovate, o ceremonie religioasă a makkonilor, întreruptă de atacul cataclismic al Resadei, cu o luptă demnă de marile lupte ale ființelor din orice univers, este antologică, pe malul mării!
În altă ordine de idei, ar fi un roman filosofico-ecologist, în care arta literaturii (și cu inserțiile lirice sau epice) are totuși primul… rost, rând, loc, sens, opunându-se Rațiunea sau aparenta lipsă de rațiune (antologic și atacul unui nebun, posedat sau ceva în genul acesta de un „Mare mâncător de utilaje grele”, asupra magului, la un târg de… rogojine, prilej de a detalia structura societății: „Auzitorii se nășteau la fel ca Săritorii, Culegătorii-regali, Aducătorii-de-ploaie, Purtătorii-de-noroc, Preotesele, Ghicitoarele şi Magii. Nu făceau cursuri speciale să-și dezvolte calitățile, ele erau în ființa lor de la început. Pe la șapte ani, când ajungeau totuși în băncile unei școli, când li se dădea ”Octualinga”, fiecare dintre ei începea să citească în limba strămoșilor și astfel era orientat către tainica lui predestinare. Când se mai întâmpla ca un copil să nu înțeleagă și să nu poată citi nici măcar un fragment din cele opt limbi, acesta era dirijat către o școală obișnuită. Era catalogat ca un Normal, un Predictibil, ceea ce nu corespundea întru totul adevărului. ” - p.179), așadar Rațiunea opunându-se Voinței de Putere, Plăcere, Fericire…
În afara unor ființări dominate de spiritul de turmă sau de stol (niște oi înfiorătoare, cu dinți de metal; niște păsări bezmetice ca în Hitchcock, pești șa.m.d.), makkonienii, vulturii Ulcan, păianjenii (precum cel numit Zoroastru), Viermele Timpului, oamenii (?), toți au atributul comunicării raționale! Într-un fel, chiar și zaurondul, blocul-viu: „Blocul pulsa noaptea ca o inimă imensă, lentă și respira ca o balenă, aruncând jeturi de vapori în afara structurii sale atunci când soarele cotropea și încingea tonele de celule sclipitoare. (...) — Voi nu vă întrebați niciodată ce e ăla un zaurond? Cine-s geniile care l-au construit? Din ce e făcut? He, he! E făcut din suflete, ageamiilor! Sub fiecare zaurond este un cimitir, ce spun eu unul, zece, sute de gropi comune, oase peste oase…” (p.20)
Uneori, Marea fantezie pare să umbrească… rațiunea, dar cine poate dovedi că la început nu a fost… Fantezia, Imaginația Creatorului? Antonia Mavi, ziarista, spune sau gândește la un moment dat: „Și-atunci îmi întăream convingerea că somnul este mai tare decât rațiunea.” (p.192)
Dar dacă la început a fost visul? Nimic nu este imposibil pentru lumile Doinei Roman, care… doinește fantasy seducător: Pe-un picior de play, la un mal de fluviu Ynge, iată, coboar-un mag/ ce-are un motan… Tag!
Dacă vreți, este o carte de porțelan, fără deznodământ sau cu un deznodământ de o frumusețe stranie. Poate Doina Roman a scris prima capodoperă fără final. Cine mai știe?
