Retrospectiva unei prietenii cu Galaţiul

Retrospectiva unei prietenii cu Galaţiul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Mircea Nicolau, la Muzeul de Artă Vizuală *

Vernisajul expoziţiei de pictură „Retrospectiva” semnată Mircea Nicolau a adunat ieri o mulţime de lume la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. Pictorul brăilean are puternice legături cu oraşul nostru. Înainte să plece în Germania, în 1987, mai bine de 20 de ani a fost scenograful celor trei teatre gălăţene.

Acesta este şi motivul pentru care, doar la simpla citire a anunţului expoziţiei apărut în ziar, foştii colegi au venit în număr foarte mare să-şi salute şi să-şi vadă prietenul. Atmosfera a fost caldă şi destinsă, ca la o reuniune de familie, în ciuda timpului care s-a scurs de când Mircea Nicolau era o prezenţă aproape de nelipsit pe afişele spectacolelor de teatru din Galaţi.

Mariana Ganea – actriţă atât la Teatrul de Păpuşi, cât şi la Dramatic - a venit la vernisaj tocmai de la Bucureşti.

Rodica Banu – o altă actriţă - îşi aduce aminte plină de entuziasm: „Cele mai frumoase păpuşi pe care le-am mânuit în 30 de ani de carieră au fost făcute de el. Ce sisteme de mânuire ingenioase şi simple ştia să facă, dar cât de expresive erau!”

„Fata Morgana” rămâne la Galaţi

Pentru că în Germania Mircea Nicolau s-a dedicat în exclusivitate picturii, expoziţia deschisă ieri a fost cumva o reconstituire a timpului petrecut departe de prietenii de la Galaţi.

„Ne leagă atâtea amintiri comune, încât m-am bucurat foarte mult când, anul trecut, Mircea Nicolau m-a sunat şi mi-a propus să organizăm o expoziţie care s-a aşezat în cel mai firesc mod în acest spaţiu”, povesteşte Dan Nanu, directorul muzeului şi prietenul artistului.

Lucrările i-au impresionat pe toţi cei prezenţi la vernisaj, fiecare tablou desfăşurând ochilor o poveste din care răzbat tensiunea şi dramatismul (reminiscenţe de bun augur a muncii de scenograf), o poveste despre facerea lumilor, despre angoase existenţiale, despre întrebări la care s-au primit răspunsuri sau nu s-au primit.

Pentru consfinţirea legăturii pe care o are cu Galaţiul peste timp şi spaţiu, Mircea Nicolau a  făcut un dar muzeului, o lucrare de dimensiuni monumentale, intitulată „Fata morgana” (FOTO 2).

Citit 519 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.