- Mariana Eftimie Kabbout, "Dor lăcrimând sub o năframă", Editura "StudIS", Iași, 2023
Mariana Eftimie Kabbout este o cunoscută poetă gălățeană, autoare a 13 volume de poezii şi poezii pentru copii, a două romane (Trandafirul deșertului, Editura Anamarol, București, 2008, și Glasul tăcerii, aceeași editură, 2011) și a unui jurnal de familie (Editura StudIS, Iași, 2023). A debutat editorial cu volumul de poezii Sărutul unui înger, în anul 2006, apărut la editura care-i va promova alte șase volume, Anamarol, mare parte dintre celelalte fiind girate de Editura StudIS, din Iași. Spre confirmare, amintim doar câteva titluri cu rezonanță lirică: Dincolo de Paradis (2008), Șoapta unui amurg (2011), Cântec pentru mai târziu (2013), Bilet spre inima de-acasă (2014), Mama, floare de april (2015), La mulți ani, copilărie! (2015) etc. A fost prezentă cu poezii în peste 15 Antologii, a colaborat cu creații la mai toate revistele gălățene (Antares, Dunărea de Jos, Boema, Axis Libri), la cele din Călărași, Sibiu, Călan, precum și din Cahul și Montreal. A participat la diferite concursuri și festivaluri, în țară (Galați, Călărași, Constanța, București, Pitești, Botoșani, Târgoviște, Buzău etc.) și peste hotare (Triuggio, Trebisacce, Cassano allo Ionio, San Leucio, toate din Italia, Chișinău, Bosnia-Herțegovina etc.), creațiile şi cărțile sale fiind răsplătite cu premii, mențiuni și diplome.
Însemnările noastre au în atenție cea mai recentă carte a Marianei Eftimie Kabbout, care se deosebește prin conținut și stil de toate celelalte. Este vorba de Dor lăcrimând sub o năframă, apărută la Editura StudIS din Iași, o carte-jurnal de familie de un realism tragic, zguduitor, trăit de autoare în perioada pandemiei. Subiectul cărții împletește într-un adevărat registru al durerii suferința fizică a mamei cu suferința sufletească a Marianei Eftimie Kabbout. Cartea este populată de scene dramatice, în relațiile pe care autoarea le are fie cu mama sa bolnavă, dar, mai ales, cu mediul sanitar/medical în care este obligată să acționeze pentru a-și salva mama. Pe ansamblu, putem spune că Jurnalul reprezintă un vot de blam dat de autoare personalului medical, administrativ și de pază dintr-un spital gălățean cu menirea expresă de a alina suferințele oamenilor.
"Nimic nu prevestea ce urma să se întâmple în ziua aceea aparent liniștită", 11 aprilie 2021, era semnalul sub care va trăi autoarea fiecare dintre zilele următoare alături de mama sa, când "tremurul sacadat al capului începuse să se accentueze", "clipea foarte des și uneori închidea doar ochiul stâng... piciorul stâng se încordase și el foarte mult... în câteva clipe, întregul corp a fost cuprins de contracții involuntare foarte puternice" (p.75). Așa începea calvarul apelului la 112, avatarurile prin care avea să treacă în mai multe perioade ale internării în spital a mamei sale. "Spitalul era plin de Covid! La urgențe nu mai este loc! Nu ai voie să intri! E o grămadă de lume înăuntru și avem ordin să nu lăsăm pe nimeni să intre! E clar?" (p.80), era sentința implacabilă a gardienilor de la poarta spitalului.
Durerea sufletească a Marianei întrecea durerea trupească a mamei. Adesea medita la o altă tragedie a familiei, pierderea surorii la vârsta de doar 17 ani: "toată singurătatea lumii s-a înghesuit în sufletul meu" (p.22), "străzile erau pustii și doar mirosul morții plutea în aer" (p.13), "cred că nu am vorbit cu Dumnezeu în toată viața mea cât am vorbit în acele clipe" (p.25), dar rămâne optimistă în preajma operației pe creier a mamei, consolându-se la ideea "Că așa e în viață. Îți faci scut din speranță și ideal din așteptare" (p.33). Credința în Dumnezeu devine pentru Mariana un aliat în clipele grele ale vieții.
Internările repetate ale mamei în spital și agravarea stării ei de sănătate slăbeau tot mai mult rezistența sufletească a Marianei. "Am ieșit din spital, plângând în hohote, în timp ce durerea din mine sfâșia tăcerea orașului peste care se așternuse noaptea" (p.140), făcând-o să-și verse oful/supărarea pe sistemul medical, pe oamenii în halate albe, neputincioși și ei în fața Covid-ului: "Nu ai voie să intri în spital. Nu ai voie să știi nimic despre rudele internate. Nu ai voie să te revolți dacă nu primești niciun răspuns. Nu ai voie să îndrăznești să te aperi dacă cineva atentează la viața ta sau a familiei tale! Nu ai voie nimic!...".
Operația pe creier, crizele și infecțiile urinare repetate, chinul dintr-un pat de la ATI o slăbeau iremediabil pe mama Marianei, Aneta Eftimie. 25 martie 2023. Doctorița de gardă de la ATI o informa, telefonic, pe Mariana: "Îmi pare rău că trebuie să vă anunț, doamnă, dar în această dimineață, în jurul orei 05.00, mama dumneavoastră a intrat în stop cardio-respirator. Din nefericire, nu a răspuns la manevrele de resuscitare și a decedat" (p.216). Sufletul Anetei Eftimie se ridicase la ceruri. Din păcate, șocurile cu care se confrunta fiica Anetei continuau. Exemplul este stupefiant, trădând o practică devenită obișnuită în mediul spitalicesc. Să o ascultăm pe autoare: "Un alt moment șocant... a fost atunci când am dat hainele cu care cei de la morgă trebuiau să îmbrace trupul mamei. Mi s-a spus cât se poate de direct: «- Dacă vreți ca mama dumneavoastră să nu mai fie băgată în sac, puneți 200 lei în sacoșa cu haine și i-o dați băiatului care vine să o ia»" (p.223). Comentariile sunt de prisos. Doar o sugestie pentru Mariana Eftimie Kabbout: să oferi un exemplar din această carte, poate chiar gratuit, drept "recunoștință", tuturor celor care au contribuit ca suferințele tale sufletești să fie chiar mai mari decât suferințele trupești ale mamei.
Semnificativ pentru continuitatea vieții este mesajul de rămas-bun al autoarei către mama sa: "Îți mulțumesc, mămică! Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat viață și m-ai crescut ca să fiu omul care sunt! Iartă-mă pentru tot ce ți-am greșit în viața asta! Să te odihnești în pace, mămica mea dragă!... Te iubesc, mămică! Și te voi iubi mereu!..." (p.240), iar viața ei va fi în continuare "Un dor lăcrimând sub o năframă", titlul cărţii atât de fericit formulat.
Un dor lăcrimând sub o năframă este o carte care merită citită de cât mai mulți lectori. Felicitări, chiar amare, autoarei pentru subiectul abordat și succes la lectură cititorilor! Un gând de mulțumire și deplină apreciere se cuvin Editurii StudIS și tipografiei de sub teascurile căreia a apărut o asemenea lucrare.
