Adevăruri istorice și romantici incurabili. Salonul Cultural „Armonii de toamnă”
Foto: Bogdan Mihăilescu

Adevăruri istorice și romantici incurabili. Salonul Cultural „Armonii de toamnă”
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Moderatorul evenimentului de marți, 14 noiembrie a.c., profesorul Ghiță Nazare a anunțat, cu vădită bucurie, în cadrul Salonului Cultural ”Armonii de toamnă” al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați, faptul că poezia, proza și arta își vor da mâna pe aleile fascinante ale toamnei.

Astfel, Carmen Crăciun, pictoriţă gălăţeană, a fost invitată să decodifice semnificaţia tablourilor sale, prilej cu care aceasta a învederat că „suntem frunze, dar nu suntem în vânt, atât timp cât suntem învăluiţi de iubire, sărut, flori, crâng, lac, speranţă”, valori zugrăvite cu măiestrie în tablourile prezentate publicului.

Poetul Sebastian Golomoz (licenţiat în drept şi administraţie publică, consilier juridic în cadrul unui cabinet notarial şi prezentator TV), caracterizat drept un „romantic incurabil”, şi-a prezentat volumul de poezii intitulat „Aura lui Sebastian”.

Sebastian Golomoz se autodefineşte în proaspăt-lansatul său volum de poezii “Aura lui Sebastian”, drept „poet în orice secundă, jurist când merge la serviciu şi bucătar de duminică“, făcând din speranţe “cele mai nobile săli de aşteptare”. Speranţa este cea care-l asigură că fericirea se va “pieptăna într-o zi” şi “în oglinda” sa. Lucru care, se pare, s-a şi întâmplat. Pentru că se află la al şaselea volum de poezii, iar sala Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galaţi a fost arhiplină. Responsabil, bineînţeles, este şi profesionistul moderator Ghiţă Nazare, care adună în jurul său, la fiecare strigare, elita scriitorilor, criticilor literari, profesorilor de limbă română, din Galaţi şi nu numai.

Pentru Sebastian, poezia înseamnă dragoste şi dragostea este, evident, poezie.

În poezia sa „exaltă dragostea şi căutarea de sine“, ne asigură (pe coperta IV a cărţii) Horia Gârbea, mai marele poeţilor.

Referindu-se la poetul Sebastian Golomoz, profesor universitar dr. Alina Cheşcă l-a caracterizat pe acesta drept “un romantic, un nostalgic, un trubadur al lumii noastre, ce vine din alte lumi, încercând să se adapteze noii lumi; vine din lumea poeziei şi a iubirii; se oglindeşte exact aşa cum îi este sufletul, plin de visuri; un vis ce-i asigură nu doar supravieţuirea, ci şi trăirea autentică”. A continuat afirmând: ”Trăieşte în zodia iubirii, pe care-o oglindeşte-n vers. La Sebastian nu există poezie fără iubire şi iubire fără poezie.”

Ţinând cont de afirmaţiile doamnei profesor, Sebastian Golomoz a ţinut să precizeze că a grupat cele 69 poezii în trei capitole sugestive (”Berlin interior”, „Feline mozartiene” şi ”Aura lui Sebastian”) şi a asigurat auditoriul că “va rămâne un romantic”, explicând că „a iubi înseamnă să nu te grăbeşti”.

Printre numele sonore ale literaturii române care au semnat referinţe critice la creaţiile lui Sebastian Golomoz se numără: Daniel Corbu, Daniel Marian, Adi Secară, Petre Rău, Cezarina Adamescu, Vasile Leonte, Valeriu Valegvi, Alina Beatrice Cheşcă şi mulţi alţii.

Scriitorul Valeriu Valegvi, prezent la lansarea de carte, a conchis că Sebastian Golomoz este “un tânăr foarte convins de misiunea sa, fiind unul dintre cei mai spectaculoşi poeţi din România de azi“.

Criticul literar Vasile Leonte a dezvăluit că titlul volumului de poezii “i-a inspirat temeri”, în sensul că acesta ar putea fi un “dosar pentru trecerea la canonizare”. A descoperit, totuşi, o carte despre sine şi despre cei din jurul poetului, un volum de poezii, în care poetul trăieşte bucuria actului cultural, bucuria de a se exprima, de a scrie, de a se destăinui în faţa cititorilor.

Cel de-al doilea autor, Petru Todoran, şi-a lansat volumul II intitulat “Lungul drum al răbdării spre înţelepciune”, în care a descris “adevărul istoric al descălecării Moldovei”, viaţa lui Mircea cel Bătrân şi a lui Alexandru cel Bun, care au marcat “anii de temelie ai înţelepciunii româneşti”.

Vasile Leonte a ţinut să precizeze că apreciază capacitatea lui Petru Todoran de a trece dincolo de adevărul istoric, dincolo de răceală, de obiectivitate, către faptele din viaţă.

Gheorghe Avieriţei a adresat felicitări pentru frumoasa îndeletnicire şi tablourile expuse pictoriţei Carmen Crăciun, subliniind şi faptul că poezia lui Sebastian Golomoz este “o terapie care prelungeşte viaţa”, iar pe Petru Todoran îl vede ca pe “nepotul lui Cantemir”.

”Zgândărit” în sens pozitiv de poezia lui Sebastian Golomoz, inginerul Prică Ştefan a mărturisit şi că a citit toate cărţile lui Petru Todoran, care ”are o scriere cursivă, se documentează foarte bine şi împleteşte foarte bine adevărul istoric cu ficţiunea”.

Volumul de poezii ”Aura lui Sebastian” a fost văzut de către Nicolae Leonte drept ”un progres evident al lirismului, un salt evident, rezultatele obţinute fiind impresionante”. Referindu-se la cartea lui Petru Todoran, Nicolae Leonte a afirmat că apreciază forma inedită a romanului, a cărui temă dominantă este reconstituirea istoriei naţionale, felul în care acesta şi-a construit volumul, îmbinând rigoarea adevărului istoric cu fantezia povestirii. ”Dând amploare unui trecut adânc înfipt în negurile istoriei”, l-a asemănat pe autor cu Cezar Petrescu şi cu Mihail Sadoveanu.

Preotul Ionel Rusu, prezent la activitatea culturală, a apreciat că Sebastian Golomoz este ”un Adam căzut din rai, un romantic, care, prin poezia sa, va salva lumea”, iar Petru Todoran este ”un apostol al românismului autentic, un clopotar care bate la poartă să nu ne uităm înaintaşii, care au ştiut să-şi iubească ţara”.

Au mai avut intervenţii: Coca Coralia Drăgan, Viorica Popescu, Mary-Vona Răduţ, Năstase Marin.

Recitalurile poetice realizate de către elevele Medeea Bălan şi Maria Hârcov de la Colegiul Naţional ”Costache Negri” din Galaţi şi momentul muzical al Titianei Bumbaru, precum şi alte alocuţiuni ale invitaţilor au adus un plus de culoare atmosferei incendiare de la Salonul cultural ”Armonii de toamnă”.

Citit 1196 ori Ultima modificare Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 12:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.