Am relatat în episodul trecut câteva aspecte despre semnificaţia celei de-a opta Porţi - de Aur - ce străjuie zidul vechi al Ierusalimului. Tradiţia spune că este poarta pe care Mântuitorul a intrat în Ierusalim. În simbolistica Bisericii Dreptmăritoare, numărul 8 este număr ceresc, cum de altfel Poarta de Aur ne invită la reflecţie, la cea de-a doua Venire a Mântuitorului cu Slavă.
Sfântul Chiril al Ierusalimului (în Cateheze) ne arată că la prima venire a Fiului lui Dumnezeu în Trup, pe pământ, El a venit în smerenie, într-o peşteră din Betleem. El, Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul, este din veci, este de o fiinţă cu Tatăl; „S-a Întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om”. S-a Întrupat pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire…
Învăţătura Bisericii noastre, pe baza revelaţiei dumnezeieşti şi a Simbolului de Credinţă, ne arată că omul îndumnezeit, pentru a nu pierde harul - lumina aceea cerească, necreată primită la Botez - trebuie să-L aştepte cu faptele luminii pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos la a doua Sa venire cu Slavă. De unde va veni Mântuitorul?...
Ştim din relatările Sfinţilor Evanghelişti că după pătimirea, Răstignirea şi Învierea Sa din morţi, Mântuitorul a urcat la Ceruri. „S-a suit la Ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi are să vină cu Slavă să judece vii şi morţii a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”, mărturisim la prezentul continuu al lui Dumnezeu în Crezul Ortodox, stabilit la primele două Sinoade Ecumenice.
La a doua Sa venire, Mântuitorul va veni cu Slavă, cu mărire; prima dată a venit cu smerenie ca Răscumpărător; a doua oară va veni ca Judecător al faptelor noastre, ne explică Sfântul Chiril al Ierusalimului. De aceea, noi - fiii Lui – aici în lumea aceasta mare şi pervertită la păcat,trebuie să priveghem la faptele noastre, la gândurile noastre, la mântuirea noastră, la viitorul nostru.
La Întrupare, Mântuitorul a purtat Cuvântul Tatălui Ceresc printre pământeni, a făcut voia şi lucrările Tatălui Ceresc. El - Hristos - a pătimit, S-a Răstignit, S-a Jertfit din dragoste de Dumnezeu şi de oameni, a Înviat şi odată cu El a ridicat şi păcătoşii din iad; Noul Adam i-a ridicat pe protopărinţii noştri Adam şi Eva din întunericul iadului şi le-a redat raiul de la început, raiul ca stare interioară. „Şi S-a Înălţat la Ceruri şi iarăşi va să vină cu Slavă”.
„Va veni cu putere şi slavă”
Deci, la a doua Sa venire, va veni din Ceruri; venirea va fi scurtă, ca o strălucire, ca un fulger. „Va veni pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pană la celelalte margini”, ne relatează Sfântul Evanghelist Matei (24, 31). Când El va veni, noi trebuie să fim pregătiţi. O pregătire care nu trebuie să fie „pe ultima sută de metri”!
O minimă raportare la învăţătura Bisericii noastre Dreptmăritoare ne trimite la eshatologie, un capitol puţin agreat astăzi de noi, oamenii, care am uitat să privim lin şi fără încrâncenare la viaţa de după moarte. „Spune-ne când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului”, Îl întreabă ucenicii pe Mântuitorul Iisus Hristos. „Vedeţi să nu vă amăgească cineva! Căci vor veni mulţi în numele Meu, zicând: «Eu sunt Hristos, şi vor amăgi pe mulţi»”, îi atenţionează Însuşi Hristos (Matei 24, 3-5). Ce fapte vor conta în momentul marii întâlniri cu Mirele Hristos?
Cu gândul la Poarta de Aur pe care va veni cu Slavă Hristos, la viaţa noastră de apoi, recapitulăm învăţătura Sfinţilor Părinţi despre cum trebuie noi să ne pregătim să-L întâmpinăm pe Mirele Hristos la marea întâlnire a judecăţii. Simplu, cu gândurile bune, cu faptele bune, cu ochii luminaţi de viaţa noastră în lumină.
La a doua venire Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul va veni să judece lumea; pe cei buni, care au făcut faptele luminii, îi va chema la viaţă veşnică şi binecuvântare, iar pe cei răi - care s-au închinat minciunii, banului, slavei deşarte, într-un cuvânt lui Satan - îi va trimite la chinurile veşnice. „La creaţie, când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa era totul în lumină”, ne arată Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos.
„În Referatul biblic, Sfinţii Părinţi ne revelează că nu a fost întuneric între om şi Părintele său, însă căderea în păcat a lui Adam a dus la aşezarea întunericului între om şi Dumnezeu. A fost nevoie de venirea Noului Adam, a lui Hristos, care a înnoit în Duh, în lumina necreată a Duhului întreaga creaţie, mai ales l-a îndumnezeit pe om, «corolă a creaţiei» lui Dumnezeu”.
Şi când se va sfârşi judecata, cei veşnici - adică cei care s-au aşezat aici pe pământ în lumină şi au lucrat faptele luminii - vor străluci ca soarele, stare la care au ajuns Maica Domnului şi Sfinţii lui Dumnezeu. Când Sfinţii Părinţi ne vorbesc despre sfârşit, nu se referă la sfârşitul existenţei, ci la finalul unei etape din trecerea noastră pe acest pământ, etapă care poartă amprenta faptelor noastre - bune sau rele. Şi dacă faptele sunt bune, „sfârşitul” este înveşmântat în haina cerească a luminii din Lumină, iar „sfârşitul” va fi un luminos început în veşnicie.
În multa-i şi neînţeleasa libertate, din propria voinţă, omul a depăşit graniţa binelui, a trecut dincolo de grădina Raiului, alergând mână în mână cu păcatul. „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ la răutăţi, ci ca robi ai lui Dumnezeu. Tuturor daţi-le cinstire, iubiţi frăţia, temeţi-vă de Dumnezeu, cinstiţi-l pe Împărat”, ne învaţă Sfântul Apostol Petru (I Petru 2, 16-17).
Cerurile lui Dumnezeu - Realitatea viitoare
La a doua Sa venire, Mântuitorul va veni din ceruri. Cerul este destinaţia râvnită de fiecare adevărat creştin ce trăieşte aici cu gândul la viaţa viitoare. Fiindcă - oricât de mult am ocoli realitatea viitoare - oricărui muritor de pe pământ când îi va sosi sfârşitul pământesc se va muta la cel veşnic, ceresc. Referatul biblic ne arată că „prin cugetarea Sa, la început Dumnezeu a făcut toate puterile cerului”, ne învaţă părintele Dumitru Stăniloae. Şi ele, cerurile, spun „slava lui Dumnezeu”, ne revelează psalmistul David…
„La început a făcut Dumnezeu Cerul şi Pământul; cerul este lumea spirituală, după cum pământul este lumea materială. Raportându-se la învăţătura Sfântului Vasile cel Mare, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian ne explică: „Aici e vorba de cerul spiritual, nu de cel pe care-l vedem noi. Cerul creat la început este cerul nevăzut împreună cu duhurile netrupeşti, iar duhurile netrupeşti sunt îngerii lui Dumnezeu”.
Ştim că doar Sfinţii au fost îngeri în trup. Însuşi Mântuitorul, apoi Sfinţii Părinţi ne atenţionează că în creaţie sunt şi îngeri amăgitori, decăzuţi.
Scopul omului este acela de a ajunge în împărăţia lui Dumnezeu şi pentru aceasta, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să ne mântuiască. Trei sunt lucrurile, atitudinile prin care se deosebesc fiii lui Dumnezeu de fiii pierzării, potrivit Sfântului Evanghelist Ioan: prin lumina pe care o aşezăm în faptele noastre, prin viaţa frumoasă experiată în comuniunea cu Hristos şi prin dragostea creştienască. De aceea noi, pământenii, trebuie să alergăm după darurile lui Dumnezeu şi nu după slavă deşartă…
Trecerea prin această lume nu e decât un scurt pelerinaj, o cărare în drumul spre împărăţia lui Dumnezeu, spre veşnicia care ne este sortită nouă. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că „lumea aceasta se sfârşeşte şi lumea aceasta se înnoieşte iarăşi”, adică lumea cea veche, cea plină de păcat în care trăim cu toţii, lumea aceasta pervertită la rău nu e lumea pe care a făcut-o Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său - Cuvântul, în Duhul Sfânt. Şi lumea aceasta plină de răutăţi, plină de fărădelegi, de ură, de invidie, de egoisme va dispărea. Şi din rugăciune, din dragoste de Dumnezeu şi de semeni, din fapte alese o altă lume se ridică…
„Dumnezeu când a creat omul l-a făcut om frumos, l-a aşezat în mijlocul Raiului şi i-a dat libertatea să stăpânească pământul; l-a chemat la parteneriatul de iubire supremă a lui Dumnezeu şi de semeni. Şi singura cale care duce spre mântuire, spre împărăţia lui Dumnezeu sunt comuniunea şi dragostea, dorinţa de a face binele şi nu răul, dorinţa de a te aşeza din dragoste de Dumnezeu în slujba semenilor şi a nu te considera stăpânul tuturor”, ne reaminteşte Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian.
