Una dintre cele mai ample și impresionante manifestări dedicate comemorării poetului nepereche a avut loc la Umbrăreștii Galațiului, în zilele de 15 şi 16 iunie 2024, la inițiativa Asociației "Ion T. Sion" din localitate, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala "Radu Macovei" Galați, cu sprijinul Asociației "Danubiana" Galați, Asociației "Ștefan Petică" Ivești, Școlii Gimnaziale "Sf. Stelian" Umbrărești, Despărțământului "Eugen Hulea" Alba Iulia și al unor centre de cultură românești din Basarabia și Ucraina (Ansamblul Centrului Cultural din Ciorescu - Chișinău, condus de Lidia Cioban; Centrul Regional al Culturii Moldovenești "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" din regiunea Odesa, reprezentat de Margareta Bobere).
Timp de două zile, în cadrul Programului "EMINESCIANA", localitatea Umbrărești, atestată documentar de pe vremea Voievodului Vasile Lupu (1632-1654), prin amploarea și consecvența activităților găzduite, și-a justificat pe deplin calitatea de Cetate culturală rurală a României.
Activitatea derulată pe peronul gării din Umbrărești (obiectiv de patrimoniu, construit în anul 1871), a debutat cu intonarea imnului, dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu (sculptat de Romeo Protopopescu, din Gherla), sfințirea statuii și comemorarea religioasă a poetului, rostirea unui Tedeum de către preoții Ioniță Gheorghiţă, Ionel și Toderiță Rusu. Manifestarea s-a dorit un omagiu adus lui Mihai Eminescu (1850-1889), la care au contribuit: elevii de la Grupul catehetic, coordonați de către părintele Gheorghiță, corul Școlii "Sf. Stelian", îndrumător Vasilica Tonu, și grupul folk "Ecou", condus de prof. Cornel Constantin Pleșu din Bârlad. Au susţinut alocuțiuni şi recitaluri poetice prozatori, poeți, profesori, jurnaliști, interpreți de muzică populară și folk, artiști populari.
Celor 24 de statui ale lui Eminescu din România li s-a adăugat pe 15 iunie 2024 bustul de la Umbrărești.
Invitații au putut vizita primitoarea Școală Gimnazială "Sf. Stelian", unde au admirat impresionanta expoziție a pictorului grafician brăilean Constanța Abălașei Donosă, precum și Muzeul Satului, realizat în propriul cămin de inginerul Dan Tudosie, care a colecționat și conservat cam tot ceea ce i s-a ivit în cale. Aici s-a desfășurat un adevărat spectacol în aer liber, unde invitații au degustat din bunătățile gastronomice puse la dispoziție de către ospitaliera gazdă.
Cea de-a doua zi a festivalului a debutat cu vizitarea muzeului (care impresionează prin vechimea celor circa 106 icoane restaurate, ce datează din secolele XVIII - XIX, crucea de lemn sau "crucea din porumb" cu care "s-a însemnat locul Sfântului Altar la arătarea semnului dumnezeiesc") și a cimitirului, precum și cu slujba de duminică, toate la Mănăstirea Vladimirești, oază de liniște, frumusețe, cultură și istorie.
A urmat un periplu la Bucești, la mormântul lui Ștefan Petică, căruia i s-a făcut parastas, fiind pomenit și Mihai Eminescu. A fost vizitată apoi, la Ivești, Casa Memorială "Hortensia Papadat Bengescu", întemeietoarea romanului românesc modern. Organizatorii le-au oferit şi o surpriză invitaților, prin vizita în livada cu cireși "La Nisipuri".
Periplul a continuat cu vizitarea centrului municipiului Tecuci și, implicit, a parcului central "Al.I. Cuza", unde se află Aleea marilor personalități ale României. De la Tecuci, oaspeții au făcut cale întoarsă spre Umbrărești, unde s-au bucurat de un picnic la iarbă verde, pe malul Siretului.