Ana Onofrei, premiu pentru cea mai bună interpretare la festivalul „Radu Șerban”

Ana Onofrei, premiu pentru cea mai bună interpretare la festivalul „Radu Șerban”
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Trofeul Festivalului-concurs de muzică ușoară "Radu Șerban", desfășurat în urmă cu câteva zile la Caracal, a fost câștigat de Dominique Simionescu din Sibiu, iar premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese a lui Radu Șerban a fost adjudecat de Ana Onofrei din Brăila.

Festivalul-concurs de muzică ușoară "Radu Șerban" s-a desfășurat în perioada 6-8 septembrie și a ajuns la ediția a XXIII-a. Evenimentul festiv a adunat pe scena Teatrului Național din Caracal, județul Dolj, numeroși interpreți, iubitori ai muzicii, dovedind încă o dată, prin valoarea concurenților care s-au întrecut pentru obținerea trofeului, că a devenit o rampă de lansare în muzica ușoară românească a tinerilor interpreți. La ediția din acest an, organizatorii au revenit la acompaniamentul live al interpreților, iar muzica a vibrat sub acordurile profesioniste ale orchestrei conduse de compozitorul Viorel Gavrilă.

Printre concurenții ediției din acest an s-a aflat și tânăra Ana Onofrei, elevă a tenorului gălățean Valentin Vasopol, la Școala de muzică "TheoMusic Academy" Galați-Brăila. Aceasta este cunoscută publicului gălățean pentru aparițiile sale pe scenele din orașul nostru, dar și pentru prestația deosebită pe care a avut-o la recitalul susținut în primăvara acestui an la redacția "Vieții libere", spectacol intitulat sugestiv "Simfonii muzicale la Viața liberă". Atunci, tânăra solistă ne-a încântat cu vocea ei superbă, interpretând melodia "Rugă pentru părinți" (versuri Adrian Păunescu, muzică Ştefan Hruşcă).

"Premiul Anei e foarte valoros, pentru că este cea mai bună interpretare a unei piese compuse de Radu Șerban. Ana a fost premiată de prestigiosul compozitor Viorel Gavrilă și solistul Daniel Iordăchioaie. Pot doar să spun că a cântat superb cu orchestra lui Viorel Gavrilă", ne-a declarat tenorul gălățean Valentin Vasopol.

Citit 1676 ori Ultima modificare Luni, 16 Septembrie 2024 23:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.