Membru fondator al Uniunii Artiștilor Plastici din România (1950), pictorul și graficianul Mihail Gavrilov, de la nașterea căruia s-au împlinit recent 125 de ani, s-a numărat printre plasticienii brăileni care, în 1958, s-au alăturat membrilor Cenaclului Artiștilor Plastici din Galaţi, contribuind din plin, alături de Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Gheorghe Levcovici, Mihai Dăscălescu, Nicolae Spirescu, Gheorghe Naum, Emilia Dumitrescu, Elena Hanagic etc. la consolidarea şi dezvoltarea mişcării plastice de la Dunărea de Jos.
Mihail Gavrilov s-a născut pe 9 decembrie 1899, la Ismail, vechi oraş situat pe braţul Chilia al Dunării, astăzi aparţinând Ucrainei. După absolvirea cursurilor secundare, în 1916 familia i-a fost evacuată în oraşul Novomirgorod din Rusia, dar după un an a reuşit să se reîntoarcă la Ismail. A început să picteze încurajat de profesorul de desen şi de tatăl său.
În 1919, s-a mutat în oraşul Vâlcov, unde tatăl fusese numit director la Școala Medie Mixtă. Va rămâne acolo până în 1940, îndeplinind diferite funcţii, care însă nu l-au îndepărtat de pictură. Oraş aflat într-o zonă foarte pitorească, considerat în perioada interbelică "Veneţia Estului", Vâlcovul şi împrejurimile sale au devenit subiecte frecvente ale tablourilor sale. Ca tehnici de realizare a lucrărilor, l-a pasionat îndeosebi acuarela, gen care impune un ascuțit simț de observație, spontaneitate, rapiditate în execuție, o foarte bună cunoaștere a meșteșugului. Stimulat de pictorul Hrandt Avachian, om de o rară delicatețe și de o mare finețe spirituală, în primăvara lui 1935 a trimis lucrări la București și a debutat în expoziția Salonului Oficial de Pictură și Sculptură. În 1936, a primit Premiul "Fundaţiei Simu", iar în 1937, alte două premii, ale Ministerului Cultelor şi Artelor, pentru pictură (Salonul Oficial de Primăvară) şi desen (Salonul Oficial de Toamnă). I-au fost achiziţionate mai multe lucrări pentru colecţiile statului.
Atestarea calităţii de pictor profesionist
Cunoscându-i pe pictorii Gheorghe Naum şi Sorin Manolescu, doi mari pasionaţi după peisajul Deltei Dunării, a trimis lucrări la expoziţiile din Brăila, iar în 1939 au pus bazele Grupului "Dunărea de Jos", a cărui activitate se va materializa în deschiderea mai multor expoziţii. În 1939, Direcţia Artelor din Ministerul Cultelor şi Artelor i-a eliberat un certificat (nr. 33.227/27.VII. 1939) prin care i s-a atestat calitatea de pictor profesionist, ca urmare a expoziţiilor la care a participat şi a premiilor primite.
În 1940, în urma răpirii Basarabiei prin odiosul tratat Ribbentrop-Molotov, a părăsit Vâlcovul şi s-a stabilit la Bucureşti, iar din septembrie 1941 a ajuns la Brăila. A fost găzduit un timp, cu soţia şi cei trei copii, în casa pictorului Sorin Manolescu. Aici şi-a organizat mai multe expoziţii personale, a expus la manifestările colective locale şi la cele organizate pe plan regional și naţional. A îndeplinit în acelaşi timp funcţia de pictor scenograf al Teatrului de Stat şi pe cea de profesor la Şcoala Populară de Artă. A realizat scenografia şi la unele spectacole ale Teatrului Dramatic din Galaţi. De numele lui este legată şi înfiinţarea Teatrului de Păpuşi din Brăila.
A încetat din viaţă pe 28 septembrie 1968, fiind înmormântat în Cimitirul Catolic din Brăila.
Picturi din Brăila, Vrancea şi Curtea de Argeş
În 2010, cu sprijinul financiar al fiilor săi, inginerii Gheorghe și Nicolae Gavrilov, i-am consacrat un album de artă, apărut în excelente condiții grafice la Editura Centrului Cultural "Dunărea de Jos" Galați.
Afirmat ca pictor şi grafician, Mihail Gavrilov a rămas în arta noastră ca un remarcabil peisagist, manifestat atât în pictură, cât și în acuarelă și gravură. A desenat de asemenea mult, a folosit tușul, laviul, sepia, pastelul. Trăind foarte mulţi ani la Vâlcov şi Brăila, a surprins în lucrările sale frumuseţea neasemuită a Deltei Dunării, a bălţilor Brăilei, reţinând nu numai privelişti ale naturii cu ape şi arbori, dar şi imagini ale porturilor, scene cu pescari în acţiune, secvenţe din munca și obiceiurile oamenilor de pe aceste meleaguri („Canal cu bărci la Vâlcov”, „Toamnă la Vâlcov”, „Casă pescărească”, „Livadă cu gutui la Vâlcov”, ,„Pe Filipoiu”, „Portul Brăila”, „Şantierul Naval Brăila”, „Năvodari plecând la pescuit”, „Bărci în repaus”).
A pictat foarte mult şi la Curtea de Argeş şi în Vrancea, iar tablouri ca „Lacul din Cumpăna”, „Case din zona Argeşului”, „Livadă de pruni”, „Plopi pe Argeş”, „Peisaj din Nereju”, „Bâlci”, „Târg la Năruja” etc. vorbesc de un artist deplin stăpân pe mijloacele de exprimare, care reuşeşte să redea în profunzime specificul locurilor. Copacii din lucrările lui Gavrilov sunt planturoşi, au forme contorsionate, pescarii au chipuri aspre, lumina şi umbra sunt bine dozate, desenul este clar, înregistrând în ultimii ani o tendinţă vădită spre sintetic. Multe subiecte tratate în ulei sau acuarelă sunt reluate în xilogravuri şi linogravuri („Sărbătoarea mieilor la Năruja”, „Aspect din Balta Brăilei”, „În Insula Mare a Brăilei”, „Moară de apă”, „La pescuit pe Corotişca”, „Bărci pe canalul Corotişca”, „Nocturnă în Deltă”). Spre deosebire de prietenul său Gheorghe Naum, care urmăreşte surprinderea poeziei inefabile a peisajului, Gavrilov este mai riguros, mai rece, mai cerebral. În unele lucrări chiar încearcă experienţe noi, renunţând la ţesătura de haşuri în favoarea unor pătrate sau linii distribuite simetric. În alte compoziţii porneşte de la sugestii oferite de operele literare: „Don Quijote”(Cervantes), „Revoltă în port”(Sahia), „Baladă” (Coşbuc).
A imortalizat numeroase zone ale Galaţiului
În mai multe uleiuri („Peisaj din Galați”,„Docuri”, „Călăfătuitul unui vas”, „Cargoul de 5000 de tone”, „Navă pregătită pentru lansarea la apă”, „Faleza la Galaţi”, „Dunărea în aprilie”, „Ţiglina veche”, „Țiglina cum este”, „Stadionul Dunărea”) a imortalizat aspecte ale Galaţiului, lucrările având pe lângă valoare estetică şi una documentară. În „Peisaj din Galaţi”, de pildă, imaginea reţinută de artist este din valea oraşului, zona aflată în imediata vecinătate a Dunării. Case modeste, care astăzi nu mai există, se înşiruie pe malul stâng al fluviului, dominat în depărtare de turla octogonală a unei biserici. Apa Dunării se confundă la orizont cu cerul de un albastru deschis, mai mult alburiu, iar vegetaţia de pe malul drept se vede ca o pâclă cenuşie. Imaginea este văzută de undeva de sus, fiindcă predominante în tablou sunt mai ales acoperişurile construcţiilor. În „Docuri”, centrul de interes îi constituie cele două macarale plutitoare aflate în aşteptarea unor vase pentru a fi descărcate, „Faleza la Galaţi” impresionează prin măiestria cu care artistul surprinde atmosfera de noapte, specificul local, folosind numai o singură culoare: negrul cu diferitele lui nuanţe. În „Ţiglina veche”, autorul reţine un peisaj al acestui cartier aşa cum l-a cunoscut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Alte lucrări referitoare la cetatea dunăreană se intitulează „Galaţii de azi şi de ieri”, „Galaţi, construcţii noi - sectorul betoniere”, „Dimineaţă luminoasă”, „Se construieşte o nouă faleză”, „Şantierul naval din Galaţi”, „Laminorul de tablă subţire”. Ele prezintă imagini ale unui oraş care, în deceniile 6-7 ale secolului al XX-lea, trecea prin ample metamorfoze, se construia intens, iar întreprinderile vechi cunoşteau un benefic proces de modernizare. Se încerca peste tot ştergerea urmelor distrugerilor enorme din timpul războiului, iar Mihail Gavrilov, atât de ancorat în realitatea imediată, nu putea rămâne departe de ceea ce se întâmpla în jurul său.
Pictor, grafician şi scenograf talentat, Mihail Gavrilov este un nume ce se cere a fi cinstit cu veneraţie, iar opera rămasă de pe urma trecerii sale pământeşti trebuie preţuită la adevărata ei valoare. Consecvent figurativului şi lucrului după model, de care s-a simţit dependent, el a lăsat moştenire o creaţie făurită într-o viaţă încheiată la 68 de ani, o creaţie în care frumosul şi autenticul fac întotdeauna casă bună şi pe care noi, urmaşii, avem datoria morală de a o valorifica şi de a o face cunoscută marelui public.