Gălăţeanul Laurenţiu Bobeică, membru fondator al Teatrului "Impuls", a trecut cu brio de preselecţia pentru Gala Tânărului Actor HOP 2025. Cu un tulburător monolog al lui Oreste, eroul tragediei lui Euripide, tânărul actor gălăţean a impresionat juriul concursului.
„Povești vechi, atitudini noi”, aceasta este tema ediţiei din acest an a Galei Tânărului Actor HOP. O abordare personală, contemporană, a eroilor și a eroinelor din tragediile și comediile antice, aceasta a fost provocarea pentru tinerii actori. Evenimentul, aflat sub direcția artistică a regizorului Erwin Șimșensohn, va avea loc în perioada 28-31 august 2025, la Teatrul de Stat Constanța.
Preselecţia pentru gală a s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, 14, 15 şi 16 iulie, timp în care zeci de tineri actori au urcat pe scenă, în faţa juriului format din regizoarea Diana Mititelu și actorii Diana Lupescu și Marius Turdeanu. Lista câştigătorilor preselecţiei este deschisă de Laurenţiu Bobeică, absolvent al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Confesiune
„Mă simt atât de bucuros acum, încât vreau să spun câteva cuvinte din inimă. Mereu am vrut să merg la Gala HOP - Gala Tânărului Actor. Din 2021, când am terminat facultatea. Am simțit mereu că nu sunt destul de bun. Că e o presiune prea mare. Că nu vreau să dezamăgesc oamenii din jurul meu. Că nu vreau să merg și să pierd.
În 2024, l-am pierdut pe tata din cauza cancerului.
În 2025, mi-am pierdut locul de muncă. Ce credeam că va fi casa și cariera mea pentru totdeauna.
Mi-am dat seama că nu mai am ce să pierd. Că nu îmi mai este frică să pierd. Că, dacă nu fac asta acum, voi pierde șansa să mai particip vreodată. Sau chiar că mă voi pierde pe mine în meserie.
Nu știu ce o să fie mai departe în viață. Tot ce știu este că nu vreau să renunț. Ne vedem în finală!”, mărturiseşte, emoţionant, Laurenţiu Bobeică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Monolog cu cătuşe
Oreste - eroul care își răzbună tatăl ucigându-și mama și pe amantul ei - a fost alegerea lui Laurenţiu Bobeică pentru Gala HOP de anul acesta. Un monolog puternic, pe care actorul l-a adus în contemporan, intrând în pielea unui criminal adus în faţa judecăţii, care se confesează bunicului matern, explicând motivele pentru care şi-a ucis mama. O interpretare pe măsură, care, iată, l-a propulsat în finală.
Pentru momentul său, Laurenţiu Bobeică a ţinut să mulţumească Facultăţii de Arte din Galaţi, profesorilor săi şi în special actorului Radu Horghidan: „Vreau să ne bucurăm pentru Galați și să vadă toată țara că se face treabă superbună aici în Galați. Vreau să-i mulțumesc cel mai mult lui Radu Horghidan pentru că m-a ajutat cu acest moment și Facultății de Arte din Galați. Am făcut-o pentru Galați! Aşa cum spuneam în spectacolul „Fantoma”, al Teatrului Dramatic: iubesc Galațiul! M-am născut aici, fac tot ce fac pentru Galați. Nu aș fi putut să ajung aici fără Galați, fără oamenii care au fost modelați tot în Galați: Radu Horghidan, Oana Mogoș, Florin Toma, toți au fost modelați de Galați și automat au modelat și ei la rândul lor. Cumva, Galațiul ne face mai buni pe toți”.
Anul acesta, la preselecţia Galei HOP au mai participat gălăţenii: Marius Avramescu, Andrei Ciobanu, Georgiana Răpcianu, Roxana Bîclea, Bianca Totolici. Pe lângă Laurenţiu Bobeică, s-a mai calificat în finală şi Costin Stăncioi, recent intrat în echipa Teatrului Dramatic "Fani Tardini".
Felicitări tuturor! Succes în finală, Laurenţiu Bobeică!