* Violeta IONESCU, Valentina ONEȚ, Istoria Galaților în date, vol. I (1445-1900), Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galați, 2025.
Recent, sub egida Editurii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, a apărut o nouă carte de istorie-document, semnată de două autoare bine cunoscute în viața culturală a Galațiului, Violeta Ionescu, reputată jurnalistă ani de zile la cotidianul local Viața liberă, autoare a mai multor cărți despre istoria orașului nostru și personalități ale sale și Valentina Oneț, timp îndelungat bibliotecară la Cetatea cărții gălățene, Biblioteca Publică „Vasile Alexandrescu Urechia”. Cartea celor două autoare reprezintă, înainte de toate, un emoționant îndemn-explicit adresat-locuitorilor Galațiului: „Iubiți-vă orașul și dați-i cel puțin la fel de mult cât i-au dat înaintașii voștri”. Iar cartea celor două autoare oferă suficiente argumente în acest sens.
„Istoria Galaților în date”, vol.I, oferă o prezentare cronologică a evenimentelor care au marcat istoria orașului nostru de la prima atestare documentară (1445) și până la anul 1900, urmând ca secolul al XX-lea să facă obiectul următoarelor două volume. De menționat că volumul celor două autoare apare la numai un an de la publicarea excelentei lucrari concepută în același stil-o cronologie din cele mai vechi timpuri și până astăzi, „Galați-ancore în trecut”, semnată de profesorul de istorie Sorin Langu.
Revenind, cartea „Istoria Galaților în date” este utilă prin informațiile pe care le oferă nu doar cetățeanului de rând, dornic să cunoască istoria orașului în care trăiește, dar poate reprezenta o importantă sursă de informare și cercetare, un izvor de informații pentru profesorul de istorie, pentru cercetătorul avizat al istoriei urbei noastre. De apreciat este faptul că autoarele au cules informații din peste 100 de suse bibliografice: izvoare, lucrări generale/speciale, studii și articole, mărturii etc.
În cele peste 200 de pagini ale lucrăriI se găsesc informații/date cu privire la o mare diversitate de aspecte privind istoria orașului, dezvoltarea acestuia din punct de vedere economic, pericole naturale sau socio-politice și militare cu care s-a confruntat de-a lungul secolelor, deschiderea către lume, instituții de educație și cultură, privind viața spirituală, populația urbei etc. Câteva exemple sunt concludente: în anul 1837 Galațiul capătă statutul de porto-franco („În epoca porto-francului, între anii 1837-1883, propășirea la Galați a fost repede...S-au construit peste 2000 de case și magazii de comerț. Erau 32 hoteluri, opt bancheri, 62 case mari de comerț, șapte fabrici. În anul 1873 a fost cea mai mare prosperitate economică la Galați, când s-au importat mărfuri de 150 milioane lei; populația spori până la 60.000 locuitori; vase acostate, peste 3500,,, ” (Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927); În anul 1853 încep lucrările de pavare și aliniere a străzilor orașului, iar un an mai târziu amenajarea Grădinii Publice; în anul 1857 se tipărește la Galați primul ziar românesc, „Gazeta Danubiu”, se deschide o sucursală a Băncii Naționale a României etc. În anul 1883 scriitorul Alexandru Vlahuță vine și stă patru luni la Galați, despre care scrie: „În port stau sute de vase...Aici, în partea aceasta de jos a orașului, se vântură bogățiile și marele negoț al portului. Aici sunt fabricile, gările, pescăriile și docurile cu largul lor bazin înconjurat de magazii de grâne și de mărfuri...Fruntea orașului, partea liniștită, curată și luminoasă a Galaților, se desfășoară sus, pe podișul ridicat între Siret și Prut.”
Din păcate, Galațiul s-a confruntat cu o serie întreagă de calamități naturale: cutremure, epidemii, inundații etc. Mișcările seismice din Vrancea afectează Galațiul în anii 1471, 1595, 1605, 1679, 1681, 1701, 1738, 1790, 1802 (un ctremur catastrofal), epidemiile de ciumă, holeră, scarlatină, variolă din anii 1729, 1758, 1769, 1796, 1814 („Ciuma lui Caragea”), 1831, 1838, 1842, 1853, 1865, 1891, 1896, marile inundații din valea orașului, din anul 1877 și, mai ales, cele din anul 1897: „Toată valea era sub apă....Valea orașului inundată îți prezenta aspectul unei Veneții.”, mărturie culeasă din „Monografia fabricilor din Galați”, de G. Codreanu. De asemenea, galățenii au suferit datorită unor seminții străine: năvălirile tătarilor din anii 1596, 1612, 1623, 1659, 1711, 1758 care distrug târgul Galaților („Galații fu ars de tătari”, spune Marius Verbiceanu, în lucrarea sa „Monografia comerțului și industriei orașului Galați”, 1938).).
Volumul semnat de Violeta Ionescu și Valentina Oneț conține informații deosebit de importate privind situația învățământului la Galați, construirea de școli și instituții de cultură, înclusiv cel al naționalităților conlocuitoare, construirea de așezăminte de cult, ortodox, catolic, evreiesc, biserici și mănăstiri, cimitire etc. Câteva exemple: în anul 1867 erau la Galați 10 școli primare publice, din care numai una avea local propriu (cea din Strada Egalității, actuala Școală Gimnazială nr.24), celelalte funcționau în localuri improprii și închiriate. Alături de ele funcționau în oraș numeroase alte școli străine, în anul 1878, Școala Normală de Învățători se mută de la Ismail la Galați, în casele lui Costache Negri, de pe Mihai Bravu, unde funcționează până în anul 1901, în anul 1890 se deschide pentru public Biblioteca „V.A. Urechia”, despre care patronul acesteia, Vasile Alexandrescu Urechia scria: „Fie ca micul dar să serve culturii tot mai spornică și mai ales tot mai românească a Galaților”. În anul 1590 se înființează primul cimitir evreiesc în valea orașului, în anul 1629 cel din Bădălan, catolicii ridică prima biserică din lemn, în anul 1647 este terminată zidirea Bisericii fortificate Sfânta Precista, în anul 1702 este terminată mănăstirea Mavramol, iar în anul 1805 biserica Metoc.
Am lăsat la sfârșit câteva comentarii referitoare la populația orașului Galați. Informațiile culese de cele două autoare, Violeta Ionescu și Valentina Oneț, din surse dintre cele mai diferite, inclusiv din rezultatele unor recensăminte. Fluctuația mare privind numărul de suflete trăitoare la Galați lasă evidente semne de întrebare privind corectitudinea lor. Exemplele sunt concludente: în anul 1850 trăiau în Galați, conform informațiilor culese, 52.765 de persoane, pentru ca peste numai cinci ani populația să crească la 60.000 de persoane, iar peste numai încă patru ani, în anul 1859, să scadă la 40.105. Spectaculoasă apare creșterea populației de la 30.000 în anul 1861 la 80.000 (???) în anul 1871. Mai credibile par rezultatele recensământului din anul 1890, care consemnează că Galațiul avea 59.143 de locuitori (34.000 români, 13.000 evrei, 4000 greci și câte până într-o 1.000 unguri, nemți, bulgari, ruși, italieni, armeni, polonezi, francezi, sârbi, turci, englezi, lipoveni și olandezi).
În încheiere, salutăm efortul celor două autoare care ne-au pus la dispoziție o carte extrem de utilă, atât pentru cititorul de rând dar, mai ales, pentru profesorii de istorie (utilizarea informațiilor în orele de clasă sau în elaborarea unor lucrări pentru obținerea gradului didactic I în învățământ) și studenții de la facultatea de Istorie, cât și de la alte specialități (utilizarea informațiilor pentru elaborarea unor lucrări prezentate în sesiunile științifice ale studenților sau în elaborarea lucrărilor de licență).
