- Da, domnu' doctor. Acum, mă duc!
Cuvintele din capătul celălalt al culoarului s-au amestecat cu sunetul unor papuci de plută târâți în mare grabă pe scliviseală. Apoi, în vârtejul de sunete s-a amestecat scârțâitul unor uși și un țipăt. Toate s-au topit într-o liniște vegheată de neoanele care pâlpâiau imprevizibil în salon. Fănica stătea întinsă pe spate, cu mâinile pe burtă. Apăsa încet golul de sub palme și golul se împrăștia peste tot.
O cană smălțuită cu margine albastră era așezată pe noptieră. Din ea venea un miros de mentă ce se amesteca în aer cu cel de dezinfectant. În salon a intrat o femeie cu halatul descheiat. Ținea în mână o păturică albastră. A vrut să spună ceva dar s-a oprit. A așezat păturica pe marginea patului.
- Astăzi pleci! Ai pe cineva să te ajute?
Nu a răspuns. S-a întors încet pe partea cealaltă. Pe peretele cu un strat gros de vopsea verzuie era lipită cu leucoplast portocaliu o iconiță cu Maica Domnului care stătea cu privirea coborâtă să nu trebuiască să răspundă acum. ("Caise" - fragment)
În reuniunea precedentă a Cenaclului "Noduri şi Semne", Tudor Neacșu (TN) ne-a prezentat proza "Caise" - pe cât de scurtă, pe atât de cuprinzătoare în ceea ce privește mesajul și conținutul ideatic prinse într-un cadru emoțional captivant de excepție.
Spicuim din comentarii:
”Ideea principală a prozei este existența unei contradicții între cutumă și credința adevărată, vie; încadrarea în normă ajută de cele mai multe ori, dar poate fi și dăunătoare; proza are inserții lirice frumoase, cuceritoare; atmosfera creată este foarte realistă și emoționantă; ideea că suntem centrul universului, noi - cu durerile și problemele noastre, ne definește ca oameni; are și o notă fină de ironic; gândirea magică a copilului este bine prinsă; un text plin de sensibilitate și profunzime; scoate bine în evidență valorile morale care par perimate: bunătatea, credința, sinceritatea, simplitatea, empatia etc.” (Anca Șerban Gaiu)
”Foarte reușite dialogurile și tehnica folosită: fiecare pasaj din înșiruire se sfârșește într-un suspans incitant etc.” (Gabriel Gherbăluță)
”O proză foarte atent condusă, autorul folosind dialogul ca element de caracterizare. Economia de mijloace stilistice face textul cu atât mai penetrant în mesajul lui. Personajele sunt creionate succint, în variate ipostaze de viață, universul sugerat este departe de a fi idilic, iar durerea personajului e descrisă cu aceeași economie de mijloace artistice. În rezumat, o proză excelentă, anunțată chiar din debutul ei, cu titlul: Caise.” (Stela Iorga)
”Proza lui TN are o arhitectură pe care nu o uiți, așa cum ți se întâmplă când ceva te impresionează: o clădire, un film, un cântec - rămâne ceva în sufletul tău și așa am simțit de câte ori a citit în cadrul cenaclului. Stilul lui nu este nici plat și nici decorativ, la el materia comunică durerea, tristețea - fiindcă știe să controleze forma frazei prin tonuri fundamentale care ating un echilibru perfect al cuvântului. O cană smălțuită cu margine albastră era așezată pe noptieră. Din ea venea un miros de mentă ce se amesteca în aer cu cel de dezinfectant. (Daniela Lăcrămiora Capotă)
”Interesante detaliile și tehnica contrapunctului.” (Ioan Gh. Tofan)
”O lume și o atmosferă atât de bine realizate, încât mi-a lăsat senzația că am fost acolo, în lumea satului, unde oamenii muncesc gârboviți și copiii sunt prezenți pretutindeni, neastâmpărați și jucăuși.” (Marilena Sava Apostu)
”Un text reușit; conduce bine firul narativ.” (Andrei Velea)
”Proza lui TN surprinde tragedia unor părinți care își pierd copilul la naștere care nu are parte nici măcar de o rugăciune, așa cum se vaietă, împietrită de durere, mama micuțului: Măcar să fi venit să îi citească o rugăciune. Să nu facă toată slujba. Atâta doar... Subiectul, deși cunoscut, este revigorat prin măiestria cu care sunt puse în valoare detaliile și prin dialogurile multiple. Puștii din cartier, participanți la înmormântare alături de prietenul lor Vasile, fratele micuțului Tudorel, mort la naștere și nebotezat, accentuează contrastul dintre inocență și tragedie.”(Coca Coralia Drăgan)
”Am trăit această povestire până la a plânge; a se vedea că a scris din suflet; momentele sunt bine sincronizate.” (Ecaterina Păun)
”Textul este construit pe suprapuneri - copilăria inocentă și moartea, fructul cules și fructul oprit, nașterea așteptată și pierderea iremediabilă. Atmosfera e tensionată, iar trecerile bruște dintre scene accentuează senzația de viață fragmentată, de realitate sfâșiată. Totul capătă o dimensiune de parabolă despre vină, fragilitate și neputință, unde râsul copiilor și plânsul adulților se întâlnesc într-o singură voce tulburată. (Silviu Mihail Capotă)
”A creat un efect în sufletul meu ca și cum copilul mort nebotezat a fost reabilitat/ încreștinat prin puterea textului care este zguduitoare și în care am intrat cu o emoție bine cadențată de mesajul transmis.” (Carmen Neacșu)
”Povestirea Caise induce un sentiment de autenticitate - cum, de altfel, ne-a obișnuit TN prin ce a mai citit și cu alte ocazii în cenaclu. Structurează textul în cadre aparent disparate ca să constați în cele din urmă sensul închegat și corect al narațiunii. Are intacte amintirile și experiența copilăriei, pe care le presară în scris cu o sensibilitate matură, echilibrată: i s-a făcut gura pungă; a legat o pânză neagră pe o stinghie de brad și a pornit să o rezeme de prispă în loc de prapur; iarba uscată care crescuse prin crăpăturile de la temelia gardului... Dialoguri reale, de un firesc dezarmant. Pe scurt, consider că TN este îndreptățit să-și propună un proiect mai extins, un roman de exemplu.” (Nelu Păcuraru)
Vineri, 3 octombrie, de la ora 18.00, la sediul cotidianului "Viaţa libberă", citește Marilena Sava Apostu.
