(şi toate trei)
Odată, cam pe la ora când clopotele bat
de utrenie, am auzit un glas la poartă,
un glas necunoscut sau – cine ştie?! –
poate primul glas de la Marea Moartă.
De bucurie, m-am dus la biserică
şi am plătit prima liturghie din viaţă
(cred că este foarte bine să încep
şi eu frumuseţea dis-de-dimineaţă).
Apoi, pe când dădeam nişte oase
la câine, am auzit clopotele bătând
pentru denie…şi am alergat la biserică
şi am plătit a doua liturghie, plângând.
(cred că este foarte bine să urmăresc
frumuseţea, să nu mai aştept mură
în gură, doar ştiu că mi se dă orice,
dar nu mi se bagă în traistă fără măsură).
Tocmai când aşteptam five o clock,
am auzit clopotele de vecernie cum bat
şi cum mă cheamă să plătesc a treia
liturghie de când mă aflu în acest sat...
Doamne, câtă frumuseţe mai pot duce
pe această bucată de pământ răsfăţat,
şi doar ţi-am spus să nu-mi dai aşa multă,
sunt ostenit şi nu mai pot trece pe curat!
