„De mână cu tine” și „Harap Alb”, cu artiştii Teatrului ”Gulliver”

„De mână cu tine” și „Harap Alb”, cu artiştii Teatrului ”Gulliver”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Teatrul pentru copii și tineret "Gulliver" invită publicul la două reprezentații speciale, duminică, 22 februarie, adresate atât celor mai mici spectatori, cât și adulților.

„De mână cu tine”, prima producție ce va fi prezentată, face din programul "Educaţia timpurie" - pentru copii între 0-3 ani, şi va începe la ora 10.30. Este primul pas al copilului în lumea teatrului, unde, înainte de a înțelege, va simți experiența directă a muzicii, dansului și picturii - arte menite să-i formeze sensibilitatea, gustul și interesul. Spectacolul explorează relația copilului cu frica și imaginația, oferind o experiență senzorială unică. Distribuția este formată din actorii Valeria Taban și Andrei Midișan.

Seara, de la ora 18.00, este programat spectacolul „Harap Alb”, care reprezintă esența naturii umane și călătoria de descoperire și devenire a unui erou. Piesa ilustrează trecerea de la condiția incipientă, primordială, la asumarea completă a identității, printr-o fuziune spectaculoasă de mijloace de expresie: teatru-dans, proiecții video-mapping, expresivitate corporală, muzică live, inserturi step și stomp. Rezultatul este un spectacol complex și impresionant, cu accente comice, introspective și emoționale.

Din distribuiție fac parte actorii: Adrian Nour, Andrei Midișan, Andrei Ciugulea, Miruna Dobrotă, Ramona Păuc, Nicoleta Miru, Valeria Taban, Cosmin Cosma, Gina Geru, Eduard Șișu, Andrei Dombrovschi şiCiprian Brașoveanu.

Citit 209 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Februarie 2026 10:06

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro