Clubul de vacanţă, la „V.A.Urechia”

Clubul de vacanţă, la „V.A.Urechia”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, la ora 10,00, în sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”,  va avea loc deschiderea oficială a Clubului de vacanţă,  cu două componente: „Clubul Curioşilor” (pentru copii cu vârsta între 5 şi 14 ani) şi „Cafeneaua culturală” (pentru adolescenţi).

În cadrul clubului se vor organiza, săptămânal, până la mijlocul lunii septembrie, mese rotunde, dezbateri culturale, cursuri de limbi străine. Se  oferă posibilităţi educative şi atractive de petrecere a vacanţei, dar este şi un mod ingenios de promovare a imaginii publice a Bibliotecii, prin stimularea interesului pentru activităţi interactive, după cum ne spune Florina Diaconeasa, şef serviciu Relaţii cu Publicul în cadrul instituţiei.

Astăzi, la deschiderea oficială, Maricica Târâlă Sava, şef Secţie pentru copii, va prezenta programul educaţional-recreativ al Clubului Curioşilor, iar grupul  „Vocile primăverii”, condus de înv. Marin Oanea, va susţine un recital.

Întâlnirile din cadrul Clubului Curioşilor vor avea loc în fiecare miercuri, după următorul program: de la 10 la 11 pentru copiii cu vârsta între 5 şi 9 ani (Grupa I) şi de la 11 la 12 pentru copiii cu vârsta între 10 şi 14 ani.

În paralel, Violeta Opaiţ, şef birou Secţia Împrumut la domiciliu pentru adulţi, va prezenta programul activităţilor ce vor avea loc în cadrul Cafenelei culturale, joia, de la ora 10,00.

Cafeneaua cuprinde două rubrici fixe – „15 minute de râs” (umor) şi respectiv „Am citit ceva ce s-ar putea să-ţi placă şi ţie” (propuneri de lectură), urmate de întâlniri, discuţii, dezbateri cu psihologi, actori, inspectori de poliţie.

La deschiderea de astăzi vor susţine un recital folk: Cătălin Rusen, Vlăduţ Olaru, George Constantin, Iustin Ursică.

Vom reveni cu programul întâlnirilor de săptămânile viitoare din cadrul Clubului de vacanţă de la Biblioteca „V.A.Urechia”.

Citit 1885 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.