(subtitlul se scrie mai târziu)
Bătrâne prinţ, îmi vine să-ţi spun să stai o leacă
mai mult decât s-aude că va fi fost să stai;
absenţa ta îmi face prezenţa mai săracă
şi-mi zvârle nostalgie în păsări şi în cai!
De-a lungul vieţii tale, printre secunde sfinte,
ai pus în ochii lumii lumini din steaua mea;
de-a lungul vieţii mele, am zis printre cuvinte:
ce inimă, ce sânge albastru poţi avea!
Bătrâne prinţ – îmi pare mai trist ca niciodată
recursul meu zadarnic la vreme şi la timp –
o lacrimă din ochii obişnuiţi să creadă
că n-o să pleci, primeşte, coboară din Olimp!
Stai lângă noi, bătrâne, cum şade curgătoare
lângă salcâmi o apă din care am băut
atâta poezie…şi-am dat la fiecare
să creadă că sfârşitul nu are început!
