Cronică plastică - Revigorarea acuarelei

Cronică plastică - Revigorarea acuarelei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Muzeul de Artă Vizuală, prin directorul său Dan Basarab Nanu şi pictorul-muzeograf Gheorghe Andreescu, a inaugurat în 2004 un proiect foarte ambiţios, acela de a revigora un gen al picturii în care s-au creat opere celebre.

Simpozionul Naţional de Acuarelă iniţiat de Muzeul de Artă Vizuală, la care s-a asociat şi Institutul de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea, organizat la Argamum-Celic Dere, locuri pitoreşti şi cu o mare încărcătură istorică, a însemnat un eveniment important în viaţa celor două instituţii, fiecare îmbogăţindu-şi an de an colecţiile cu lucrări de o valoare inestimabilă.

Ediţia a V-a, din 25 august - 2 septembrie 2008, ale cărei lucrări le putem vedea în aceste zile în Sala „Ioan Simion Mărculescu”, a reunit un număr de 13 artişti plastici din Bucureşti - Adrian Brăescu, Mircea Goţia, Costin Neamţu, Mihai Mănescu, Vintilă Mihăescu, Viorela Mihăescu, Ştefan Pelmuş, Iaşi - Sorin Purcaru, Tulcea - Traian Oancea, Veronica Oancea, Viorel Poiată şi Galaţi  - Sava David, Eugen Holban.

Cele 60 de lucrări expuse pe simeze alcătuiesc una dintre cele mai frumoase expoziţii ale acestui simpozion naţional de creaţie, tablourile fiind de o calitate artistică ce atinge cote superioare. Parcurgându-le, observăm că unele motive sunt comune, dat fiind faptul că artiştii respectivi s-au mişcat prin aceleaşi locuri şi au văzut aceleaşi realităţi, însă modul de reflectare şi interpretare este propriu fiecăruia, exprimat cu mijloace care le pun în evidenţă personalitatea şi individualitatea stilului.

Mircea Goţia este un mare iubitor de natură şi în faţa spectacolului firii trăieşte sentimentul frumosului şi al descoperirii ineditului la un înalt diapazon. Peisajele sale se desfăşoară pe mari întinderi spaţiale, schemele compoziţionale sunt diferite, culorile sunt proaspete, fluente şi se întrepătrund.

Cele şase lucrări ale lui Mihai Mănescu impresionează prin originalitatea compoziţională şi imagistica de mare efect stenic. Planurile se succed în adâncimea tablourilor, transparenţa şi reflexele apelor sunt redate cu subtilitate, cromatica este sensibilă. Verdele, roşul-ruginiu şi albastrul de diferite nuanţe sunt predominante.

La Viorel Poiată, tonalitatea cromatică este mai discretă, iar elementele care populează tablourile sale sunt bărci ce se leagănă în oglinda apei, flori în ghivece şi aspecte de interior, turle de biserică ce dau impresia că susţin cerul.

Sculptorul Sorin Purcaru arată că ştie să mânuiască foarte bine şi penelul. El apelează la o coloristică mai vioaie şi la o materie picturală mai consistentă, aşezată pe suport uscat, în timp ce Costin Neamţu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români contemporani, cu creaţia căruia gălăţenii s-au întâlnit şi cu prilejul unor expoziţii personale, pictează peisaje şi combinaţii de peisaj-natură statică folosindu-se de un desen viguros, clar, dar păstrând fluiditatea şi delicateţea specifice culorilor de apă.

Adrian Brăescu surprinde structuri geologice într-un tablou pictat pe o dominantă de griuri, iar soţii Veronica şi Traian Oancea aduc în prim-plan ctitorii de cult ortodox, dealuri, gospodării ţărăneşti înconjurate de o vegetaţie abundentă, totul aflat sub semnul spontaneităţii, poeziei şi al disponibilităţilor de mari resurse lirice.

Aceleaşi motive le întâlnim şi în lucrările Viorelei Mihăescu, pictoriţă foarte sensibilă la variaţiile luminii, care construieşte în planuri largi, ce se intersectează sau se succed, cu o mişcare controlată a mâinii, preocupată pentru redarea materialităţii obiectelor.

Vintilă Mihăescu abordează atât peisajul acvatic cât şi pe cel de uscat, îşi însufleţeşte tablourile cu prezenţa foarte benefică a unor animale şi păsări, utilizează o coloristică proaspătă, în acorduri de mare rafinament şi tinde spre plăsmuiri sintetice.

Deşi pornesc de la elementele realităţii concrete, Ştefan Pelmuş, Eugen Holban şi Sava David sunt mai abstracţi în reprezentările iconice înfăţişate. Lucrările lor cuceresc însă prin armonia cromatică de mare fineţe şi prin simbolistica elementelor.

Ştefan Pelmuş îşi ordonează imaginile-simbol (motive zoomorfe, antropomorfe, vegetale, cosmice, religioase) pe verticala tablourilor, printr-o etajare ingenioasă, cu trimiteri decorative la arta orientală.

Compoziţiile lui Eugen Holban amintesc de pastelurile inspirate din ornamentica scoarţelor şi arhitecturii noastre populare, pe când cele ale lui Sava David se apropie mai mult de calităţile picturii sale în ulei. Roşul, negrul, galbenul-ocru, griurile colorate sunt folosite în mase compacte, în forme concepute uneori geometric.

Importantă manifestare artistică, expoziţia Simpozionalui Naţiomnal „Acuarela”, ediţia 2008, demonstrează încă o dată viabilitatea demersului celor doi organizatori, Dan Basarab Nanu şi Gheorghe Andreescu, oferind iubitorilor de artă o întâlnire confortantă emoţional şi spiritual, contribuind în acelaşi timp la îmbogăţirea patrimoniului celor două instituţii implicate cu lucrări datorate unor plasticieni ale căror nume sunt de notorietate în arta românească contemporană şi nu numai.

Citit 1641 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.