Ioan Ieremia este între puţinii gălăţeni în viaţă care au amintiri cu poetul Nicolae Labiş (1935-1956), poetul nostru cu străluciri de Luceafăr, care s-a stins de tânăr, la doar 21 de ani. Gălăţeanul Ioan Ieremia are 79 de ani şi necazurile l-au adus în preajma Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Galaţi, unde îşi "omoară timpul făcând câte ceva pentru el şi pentru alţii". Întâlnindu-l, nu ai spune că a stat faţă în faţă cu aşii cuvântului. „Eu m-am născut la Kaliacra, acum în Bulgaria, în fostul Cadrilater, şi sunt unul dintre refugiaţi. Am venit în România în 1946 şi am rămas aici”, povesteşte molcom Ieremia.
În toamna lui 1952, Ioan Ieremia s-a înscris la Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” Bucureşti, pe care însă nu a mai terminat-o. Din Bucureşti are amintiri unice, fiindcă aici a întâlnit oameni speciali; pe scriitorul Mihail Sadoveanu, pe tânărul poet Nicolae Labiş, pe nuvelistul Radu Cosaşu şi alţii... „Acolo, în toamna anului 1952, l-am avut coleg, în carne şi oase, chiar pe Nicolae Labiş. Eram vreo şaptezeci de tineri aspiranţi la Şcoala de Literatură ˝Mihai Eminescu˝. Am fost şi eu unul dintre cei care încercau să înţeleagă sensul şi rostul cuvintelor, numai că drumul meu pe cărarea literaturii şi criticii a fost deviat. Îmi amintesc însă că Labiş a ajuns puţin mai târziu la cursuri, dar când a fost prezentat de Sadoveanu, noi am înţeles că avem în faţă un geniu. Prezentându-l, Sadoveanu a zis ceva de genul că ˝nu ştie dacă dintre cei vreo şaptezeci, câţi eram la institut, va ieşi vreun scriitor bun, dar că Nicolae Labiş este încă din tinereţe - avea pe atunci vreo 17 ani, un talent aparte” - îşi aminteşte Ioan Ieremia.
"Amândoi suntem moldoveni"
Poate nu am da crezare acestor spuse, dar ele se regăsesc între rândurile consemnate de Gh. Tomozei, în cartea "Moartea unui Poet", unde aduce mărturii despre accidentul stupid care i-a frânt viaţa poetului Nicoale Labiş.
Bătrânelul din faţa mea îmi povesteşte că în puţinul timp cât a stat la cursuri, a vorbit faţă în faţă cu Labiş şi că tânărul poet i-a zis că trebuie să ne înţelegem „că amândoi suntem molodoveni”.
Ioan Ieremia nu a mai terminat Institutul de Literatură, fiind trimis, mai întâi, la Constanţa, să-şi găsească actele. „Apoi am fost trimis la Câmpina, la Şcoala de Ofiţeri Superiori, dar dragostea pentru literatură mi-a rămas. Chiar am publicat în unele periodice, în ˝Pagini Dunărene˝, înainte de 1990”, mai spune Ieramia.
