Gălăţeni în apărarea lui Mihai Eminescu, în ziarul local „Poşta”

Gălăţeni în apărarea lui Mihai Eminescu, în ziarul local „Poşta”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lovind, în vara anului 1883, în Mihai Eminescu, folosindu-se de o epigramă pe care G. Călinescu o găsea „nefericită şi seacă”, Al. Macedonski scade în ochii multora dintre contemporanii săi, neputându-i-se ierta „derapajul”. Depăşise măsura tocmai atunci când starea de sănătate a lui Eminescu se accentuase în rău. Admiratorii ipoteşteanului, cum s-a întâmplat la Galaţi, îi ies în apărare, în paginile ziarului local „Poşta”, desfiinţându-l pe omul Macedonski. Distanţare publică de „Literatorul”, unde fusese publicată epigrama ce începea cu versurile „Un X… pretins poet - acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum…” Tonul la care au recurs gălăţenii, unul dispreţuitor. În fapt, fără să ştie, Macedonski inaugura şirul de mai târziu al celor care, cu precădere din motive extraliterare, au încercat, inclusiv după Decembrie 1989, dar fără să reuşească, minimalizarea valorii de etalon permanent a poeziei eminesciene. Să vedem acum în ce au constat luările de poziţie pro Eminescu ale gălăţenilor.

Scrisoare deschisă d-lui prim-redactor al revistei „Literatorul” din Bucureşti

Fiindcă d. Al. A. Macedonski, director şi vicepreşedinte al societăţii revistei Literatorul, a atins ultimul grad al decăderii morale prin publicarea infamei epigrame, inserată în Literatorul anul al IV. No. 7, semestrul al II-lea, din luna iulie 1883, la adresa nenorocitului şi adevăratului poet român M. Eminescu, scumpul meu profesor şi amic, subsemnatul consider acest fapt ca [fiind] cea mai mare insultă adusă literaturii române, cititorilor Literatorului şi amicilor nenorocitului poet, vizat prin ea; de aceea protestând din toate puterile mele contra acestei urmări infame şi neomenoase, declar că refuz cu dispreţ de a mai fi pe viitor abonat şi membru onorific al revistei d-v. Vă rog, d-le, în acelaşi timp a-mi trimite comptul, spre a şti ce am a plăti.

Nicu N. Vlaicu, Strada Mavramopol, Galaţi, 9 august 1883

Domnule redactor,

Sunt membru onorific al societăţii revistei Literatorul şi abonat la acel ziar. În urma însă a incalificabilei purtări a d-lui Macedonski faţă cu iubitul poet Eminescu, cred că [e] de datoria mea a mă asocia la protestaţiunile demne ale d-lui Ventura şi ceilalţi, şi a refuza de a mai face parte din societatea Literatorului alături cu un om care nu ştie să respecte nici meritul, nici nenorocirea. M. Buhociu, Galaţi, 20 august 1883, avocat

Domnule redactor,

Binevoiţi a insera în ziarul ce[-l] redactaţi aceste rânduri prin care noi, mai jos subscrişii, declarăm că ne unim cu strigătul unanim de indignare, al cărui promtor est d. Grigore Ventura, demnul fiu al Galaţilor, în favoarea eminentului ziarist şi mare poet Eminescu, vizat prin versurile caricaturi ale epigramei d-lui Macedonski, tocmai [acum] când nenorocitul nostru Eminescu, atins de cea mai rebelă dintre boli, nu este în stare a-l pune la locul său. Reprobăm din toate puterile noastre şi condamnăm fapta nedemnă a d-lui Macedonski, care şi de astădată a ţinut să dovedească că inima sa este un cuib infect de patimi înguste, josnice, putrede.

A.Nicolescu*, C.Barbescu, G.Jovian, M.N.Pacu**, G.Codreanu, I. Otescu***, Timoleon Nebunneli****.

  *   Profesor. El a propus ca liceul din oraş să poarte numele Vasile Alecsandri.

 **   A scris „Cartea judeţului Covurlui” (1891, Galaţi).

***   Profesor de matematică la Şcoala Normală..

**** În anul 1888 era primar al oraşului Galaţi.

De Ziua Culturii Naţionale, evocare la statuie

Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia“ şi Centrul Cultural „Dunărea de Jos“ organizează astăzi, începând cu ora 10,00, la statuia lui Mihai Eminescu din parcul central, care-i poartă numele, cea de a III-a ediţie a Zilei Culturii Naţionale, aducând un omagiu celui care a fost poetul nepereche al românilor, la 163 de ani de la naşterea sa. Se vor depune flori, va fi evocată personalitatea lui Eminescu, iar elevii Şcolii nr. 28, alături de scriitori şi artişti locali, vor recita din lirica poetului. Din acest motiv, dar şi pentru că va fi inaugurată Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, sediul central al Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” va fi închis astăzi, între orele 11,00 şi 14,00. (Angela Ribinciuc)


Citit 15883 ori Ultima modificare Luni, 14 Ianuarie 2013 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.