Plasele forţei (şi) poeziei lui Mihail Gălăţanu ne-a(u) prins sâmbătă, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, pentru a înnoda şi lansa la apă cel de-al zecelea volum din seria cArtEsenţe, Chintesenţe. Flancat de martori ai istoriei lui, de noduri şi semne, Gălăţanu a zguduit şi fost zguduit pentru că, aşa cum a spus Cristian Pavel, poezia lui Mihai este o poezie a Smurdului, cu un suflu extraordinar, nu are ascunzişuri, se deschide cu o sinceritate nesăbuită şi trece de la rece la cald, apoi la incandescenţă. „Poezia lui frige”, au fost vorbele lui Pavel. Dacă sunt câteva cuvinte în jurul cărora s-a înfiripat toată întâlnirea de la mansarda Centrului, acestea sunt: „M-am întors înapoi în poveste. Înapoi se destramă. Se deşiră. Înainte mult mai este” (Chintesenţe, pag. 31). Cuvinte care, de altfel, sunt şi punctul de pornire al instalaţiei de artă care însoţeşte cărticica, instalaţie realizată de Sorina Fădor Vădeanu. „M-a descumpănit titlul, esenţa unei chintesenţe care apare într-o cartesenţă e greu de surprins. Sunt transmise idei puternice şi diverse, din care e greu să alegi una mai puternică decât alta”, a declarat artista. În final, aceasta s-a apucat de împletit, aţele fiind cuvintele, andrelele stilouri, după cum frumos a spus chiar ea.
„Noi, moderni, postmoderni, am uitat pe undeva, am pierdut idealul. Dacă noi am privi cu ochii ăştia lumeşti idealul, care e un lucru cu totul nelumesc, atunci altfel ar sta lucrurile, atunci am fi salvaţi, atunci am fi mântuiţi deja pentru că idealul s-ar întoarce şi ne-ar mântui. Povestea lui Hristos nu e decât povestea idealului care se întoarce şi ne mântuie. Mai mult, pledoaria mea este pentru a încerca să ne întoarcem iarăşi încă o dată înapoi şi să reluăm ceea ce am pierdut”, a spus Mihai Gălăţanu, în lunga şi pătimaşa lui zicere de poveste. Următorul autor publicat în seria cArtEsenţe va fi tânăra poetă Simona Toma.
