UPDATE Caragiale, într-un spectacol curat Mălăele, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în februarie

UPDATE Caragiale, într-un spectacol curat Mălăele, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în februarie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE

Spectacolul „Scrisoarea”, în regia lui Horaţiu Mălăele, despre care am scris că va avea loc astăzi, 18 ianuarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, este, de fapt, programat să aibă loc abia luna viitoare, pe 18 februarie, de la ora 19.00. Ne cerem scuze pentru greşeală.

 


"Scrisoarea" o comedie numai bună pentru publicul dornic să râdă


Actorii Teatrului Naţional din Bucureşti vor umple scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19,00. Spectacolul „Scrisoarea” este o adaptare după piesa lui Caragiale „O scrisoare pierdută”, în regia lui Horaţiu Mălăele, care-l joacă şi pe Dandanache.

Critica de specialitate susţine chiar că în mod nejustificat Mălăele a tăiat din replicile altor personaje, altă explicaţie pentru acest lucru nefiind găsită decât în faptul că regizorul a dorit să facă rolul său mai important decât celelalte.

Roluri micşorate, actori mari

Chiar şi cu replicile micşorate, actorii şi-au dat adevărata măsură a talentului lor, realizând roluri memorabile. „Mălăele a preferat să mişte centrul de greutate pe latura telenovelistică a piesei, pe relaţia zgomotos-amoroasă dintre doi supraponderali cu libido direct proporţional, adică Tipătescu şi Zoe. Politicul erupe în plan secund. În ceea ce priveşte personajele, reflectorul este pus, aici, pe morga lui Tipătescu, prezentat ca lider autoritar (rol jucat foarte bine de Mircea Rusu). În umbra lui trăiesc şi ceilalţi: Nenea Zaharia, splendid interpretat de Virgil Ogăşanu, Zoe (Raluca Petra, cu un ton mai sus decât ceilalţi, într-o oarecare lipsă de armonie faţă de ei şi nejustificat de isterică uneori). Lui Mihai Constantin îi reuşeşte un Caţavencu surprinzător şi original, victimă chiar şi când este agresor. Horaţiu Mălăele amuză în rolul lui Agamiţă Dandanache, decrepitul ţintuit pe scaunul cu rotile. ’Scrisoarea’ lui îşi ia forţa mai puţin din conţinut şi mai mult din ştiinţa lui Horaţiu Mălăele de a face teatru”, scrie Dan Boicea.

Dincolo de cele câteva reproşuri regizorale, spectacolul este o comedie reuşită şi este jucat impecabil cum şade bine actorilor Naţionalului Bucureştean. Vrei, nu vrei, pufneşti în râs şi, chiar dacă nu e Caragiale curat (textul a fost scurtat), e curat Mălăele, deci bine-venit pentru publicul avid de comedie.

De apreciat este şi scenografia Mariei Miu, mai ales pentru costumele de epocă, dar şi muzica lui Răzvan Diaconu, care strecoară acorduri de epocă interbelică.

Preţul unui bilet este 100 de lei.

Iată şi distribuţia: Mircea Rusu, Horaţiu Mălăele, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, Marius Rizea, Eduard Adam, Marcelo Cobzariu, Alexandru Bindea, Raluca Petra şi gălăţeanca Victoria Dicu într-un rol inventat de Mălăele - Muta.

Citit 6834 ori Ultima modificare Vineri, 18 Ianuarie 2013 11:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.