Voxul de astăzi vizează modul în care a rămas părintele Dumitru Stăniloae în amintirea celor care l-au cunoscut. „Prin cuvântul din scrierile sale şi prin viaţa sa, părintele Dumitru Stăniloae este un Apostol al iubirii de neam şi de ţară, el nu a cântat prohodul neamului, cum se întâmplă acum. El a evidenţiat faptul că niciodată în istoria Bisericii Ortodoxe Române nu s-au unit mai bine Liturghia, iubirea şi filantropia, care se regăsesc atât de evident în lucrările sale de referinţă. Părintele Dumitru Stăniloae nu a mustrat oamenii, dar a mustrat rătăcirile lor...
Dimensiunea filocalică este măsura generaţiei părintelui Dumitru Stăniloae şi de la el am învăţat că unde nu este iertare nu e nimic! De la vrednicul de pomenire am învăţat că asceza şi mistica nu duc la revolte populare, ci la o revoltă lăuntrică. Studiind şi experiind înalta sa teologie, prin timp se evidenţiază tot mai mult dimensiunile duhovniceşti de Teolog al iubirii şi al Luminii, lumină pe care a aşezat-o în rugăciunea, în lucrarea şi în cuvântul său”, a spus Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, iniţiatorul şi organizatorul Simpozionului ştiinţific jubiliar de la Galaţi.
Omul cu chipul blând ca o lumină
„Părintele Dumitru Stăniloae rămâne în amintirea mea omul cu chipul calm, blând ca o lumină... La cursurile lui parcă eram magnetizaţi, stăteam toţi cu gura căscată şi-l ascultam... Şi am fi vrut să nu se mai termine cursul acela. Se aşeza undeva în dreptul ferestrei şi stând neclintit şi privind în zare ne avertiza mereu să nu facem din Liturgică vreun curs şters de Biblică, ci să facem Dogmatică şi nu tipică. De altfel, acest fapt este bine ilustrat în lucrarea sa ˝Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă˝, una dintre lucrările de excepţie. Părintele Dumitru Stăniloae, prin cuvinte simple, defineşte lucruri, atitudini atât de complicate şi înalte, pe care ţi se părea că le ştii şi tu dintotdeauna... Râdea şi vorbea ca un copil nevinovat, ceea ce denotă o viaţă dusă în curăţenie sufletească şi trupească”, spune părintele profesor universitar dr. Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Bucureşti.
Zâmbetul său radia... Lumină
„Părintele Dumitru Stăniloae avea permanent pe faţă un zâmbet care atragea; radia de lumină şi răspândea în jurul său o pace care dădea bineţe. Ca persoană era ceva tainic, uneori de nepătruns... De altfel, în scrierile sale, ne şi spune părintele Stăniloae că nu-şi dorea să iasă din smerenie. Când noi încercam să-i mai spunem câte ceva, pentru a-i mulţimi, părintele ne spunea... ˝Atâtea am făcut, dar nu le-am făcut eu, ci harul lui Dumnezeu care lucrează prin noi şi care sălăşluieşte în inimi, potrivit cu Apostolul Pavel”, mărturisea, deunăzi, smeritul părinte profesor univ. dr. Ioan Caraza, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Bucureşti.
