Gălăţenii, la Sărbătoarea Floriilor

Gălăţenii, la Sărbătoarea Floriilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sărbătoarea Floriilor din Anul Domnului 2009 a adunat în comuniune la Galaţi mulţi creştini dornici să se alăture Mântuitorului pe cărările vechiului Ierusalim.

După şaptezeci de ani, Biserica noastră Drept măritoare - prin grija Prea Fericitului Patriarh Daniel, a reluat pelerinajul de Florii, simultan, călătoria desfăşurându-se şi la Galaţi, prin grija Arhiereului Dunării de Jos. În ideea că, astfel, Cetatea Sfântului Andrei de la mila 80 a Dunării stabileşte o mai vie legătură cu Ierusalimul Sfânt.

Duminică, la Catedrala Episcopală a Galaţilor, încă de la primele ore ale dimineţii, sărbătoarea se anunţa diferită. Asemenea iudeilor care L-au întâmpinat pe Mântuitorul pe cărările vechiului Ierusalim, gălăţenii au ieşit la întâlnirea cu Cel ce vine întru numele Domnului. În aşteptarea convoiului de preoţi, în fruntea căruia se afla Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, creştinii au aşezat un covor de flori de primăvară şi ramuri de salcie, semnele biruinţei, ale renaşterii la o viaţă nouă, în Hristos.

„După patruzeci de zile de post, după o călătorie presărată cu smerită rugăciune, am venit astăzi să fiu şi eu unul dintre pelerinii Ierusalimului pământesc, în ideea că astfel voi mai face  un pas către Ierusalimul  cel ceresc, ne-a spus doamna Mariana A. din Galaţi, în vârstă de 40 de ani.  Am ţinut să fiu şi astăzi cu Hristos pe cale, în speranţa că şi în sufletul meu se va schimba ceva…” 

„Sărbătoarea Floriilor este o bucurie pentru mine, ne-a mărturisit Remus Neculiţă, în vârstă de 12 ani, elev al Şcolii nr. 28 din Galaţi.  Am venit la Catedrală, pentru că e fascinant să vezi atâţia oameni cu flori, cu chipuri de lumină, cu nădejdea învierii…”

Bucurie din cuvântul Arhiereului

Şi în Duminica Floriilor, bucuria creştinilor a izvorât din smerita rugăciune, din primirea Sfintei Împărtăşanii, Sfântă Taină cu valenţe de primenire spirituală, pe care o primesc doar cei care respectă rânduiala bisericii, după parcurgerea Sfintei Taine a Spovedaniei.

Bucuriile credinţei au venit însă şi din cuvântul Arhiereului nostru care a lămurit sensurile multiple şi profunde ale învierii lui Lazăr în a patra zi din morţi, sărbătoare care anunţă învierea noastră de obşte, prin pătimirea, Răstignirea şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Semn că împărăţia pe care avea să ne-o aducă nouă Fiul lui Dumnezeu Cuvântul Întrupat - prin Jertfa sângeroasă de pe Cruce - nu ţine de lumea aceasta trecătoare, ci de veşnicia lui Dumnezeu.

„Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu intră în vechea cetate a Ierusalimului precum un rege,  cu soldaţi, cu arme, ne-a spus Prea Sfinţitul Părinte Casian.  Hristos a intrat în Ierusalimul pământesc în chipul cel mai smerit, într-un mod cât se poate de firesc,  primind să şadă pe un asin. Ştim cu toţii că asinul este animalul care duce multe poveri. Şi precum asinul cară poverile noastre fizice, la fel şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos - Care vestise patimile, răstignirea şi biruinţa morţii Sale prin Înviere -  a luat asupra Sa păcatele noastre, poverile noastre grele. El a intrat în vechiul Ierusalim pe acest animal care duce  atâtea poveri, pentru ca şi noi să învăţăm că venirea Mântuitorului în lume are darul de a ne ridica pe noi din robia păcatelor noastre, în speranţa că ne vom lepăda de tot ce e vechi şi  inutil pentru sufletele şi trupurile noastre…”

Ieri, în contextul sărbătorii de Florii, creştini care nu au venit la Catedrală au mers în pelerinaj la Biserica „Precista” sau la alte sfinte biserici, unde au fost stimulaţi elevii câştigători la Olimpiada de religie pe judeţul Galaţi.

Şi ca la orice sărbătoare, după liturghie, rugăciunea Mariei a fost însoţită de ospitalitatea Martei. De aceea, la Biserica „Precista”, la agapa frăţească susţinută de Episcopia Dunări de Jos, creştinii au fost ospătaţi cu ciorbă de peşte.

Citit 1020 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.