Într-o friguroasă seară de iarnă, poetul gălăţean Laurenţiu Pascal a încercat să spargă monotonia hibernală cu versuri de dragoste trăgându-şi esenţa din arealul mitico-filosofic al genezei umane. Avându-i în prim-plan pe Iş şi Işa (Adam şi Eva), poezia sa are, totuşi, un aer rusesc, de secol XIX. Gruparea de zece poeme, “Peisaje şi alte sentimente”, adusă în faţa cenaclului, a suscitat lungi discuţii despre receptarea artei, dar şi despre ultimele realizări ale autorului.
“În principiu, ar trebui să fie mai atent când repetă anumite cuvinte, pentru că doar uneori aceste repetiţii reuşesc să dea tărie”, observă Nicoleta Onofrei.
“Am început să înţeleg ce scrie Laurenţiu. Textele sunt mai consistente. Nu prea se mai încurcă în idei fără conţinut. Aici tema este foarte clară, dar repetă anumite cuvinte care strică plăcerea lecturii. Unele repetiţii reuşesc, dar unele versuri în plus taie din fluiditatea textului. Mi-a plăcut poemul Amanta”, a conchis Alexandru Maria.
Laurenţiu Pascal le-a replicat criticilor săi că are obsesii pentru anumite cuvinte, nu doar afinităţi.
Anca Şerban crede că “toţi avem obsesii pe care le aşternem pe hârtie. Unele cuvinte se repetă de prea multe ori. Cel mai bun poem este ultimul şi ar fi trebuit să începi cu el.”
“Laurenţiu Pascal a ajuns la un nou nivel de expresie. A încercat să continuie acel stil şi a adunat aceste texte, care nu cred că îi fac o reclamă foarte bună. Are şi câteva imagini care i-au reuşit”, a remarcat Octavian Miclescu.
Cristian Albu spune că “Are talent. Deşi îmi plac poeziile cu rimă, cele scrise de Laurenţiu Pascal chiar îmi plac. Au un aer romantic”.
Marius Chiru
P.S. Astăzi, tot la orele 18 trecute fix, la sediul cotidianului “Viaţa liberă”, ne citeşte Tudor Neacşu.
