Spectacole pe alese. Weekend plin la Teatrul Dramatic

Spectacole pe alese. Weekend plin la Teatrul Dramatic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţenii sunt aşteptaţi în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini” în fiecare zi din acest weekend, începând chiar de astăzi, când, de la ora 19,00, este programat spectacolul „E frumos ce-mi place mie”. Este vorba despre o nouă reprezentaţie a spectacolului realizat de studenţii Masteratului de Teatru Muzical româno-chinez din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”. Regia este semnată de prof. univ. dr. Bogdan Ulmu, coregrafia de conf. univ. dr. Vivia Săndulescu, iar din distribuţie fac parte Elena Belciu, Alin Costea, Maria Magdalena Dănăilă, Ioana Decianu, Gabriel Enache, Daniela Enache, Daniel Făt, Claudia Iancu, Carmina Ilie, Nadejda Manoli, Georgeta Nedelcu, Dan Radu, Nicolae Trandafir.

Sâmbătă, de la ora 19,00, puteţi vedea sau revedea „Hora iubirilor”, de Arthur Schnitzler, în regia artistică şi scenografia lui Ţino Geirun. Joacă Oana Preda Gheorghe, Ciprian Braşoveanu, Vlad Ajder, Stelian Stancu, Dan Căpăţână, Vlad Vasiliu.

Duminică, tot de la ora 19,00, este programat spectacolul „Şarpele în iarbă”, de Alan Ayckbourn. Regia aparţine lui Cătălin Vasiliu, din distribuţie făcând parte Oana Preda Gheorghe, Carmen Albu, Cristina Uja, Petrică Păpuşă, Dan Căpăţână.

Citit 1145 ori Ultima modificare Joi, 08 Mai 2014 16:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.