(re/vindecare)
Merg să culeg urzici cu fetele şi băieţii din sat,
suntem flămânzi, e primăvară, o să ne usture
pe mâinile obişnuite cu praştia şi zmeul,
dar ne vom spăla cu sânge de brusture
şi ne vom clăti fără doar şi fără poate
cu elixirul ascuns şi tămăduitor din plânsul viei,
ne vom uita la mama cum pregăteşte urzicile
spontane şi nesimţite pe coclaurile copilăriei.
Eu culeg urzici, tu culegi urzici, ea culege urzici
şi ne lăudăm cât de buni suntem la conjugare,
punem urzicile în traistă şi uităm că ne ustură
această plantă de speriat copiii şi de mâncare,
acest substantiv declinat în flora matriei noastre,
nelipsită de la masa domnului zmeu carnivor,
de la masa fără de care nu aş fi ajuns niciodată
să nu scriu această poezie şi să plâng aşa de uşor.
