(irevocabil)
De mâine, gata, mă apuc de sport:
sar garduri, trambuline, mese lungi,
arunc ciocanul pân-la nibelungi,
că a bătut anapoda fier mort.
Cu paraşuta am sărit prea des.
Ultima dată, nu s-a mai deschis
şi-am bubuit cum bubuie un vis
căzut în cap, în gol şi fără fes.
Pe bar fixă mult m-am învârtit:
timpul pe drum se tăvălea de râs,
viteza-n urmă nu zicea nici pâs,
iar spaţiul renunţa la infinit.
Şi mi-a crescut lungimea, de ziceai
că-s aţă de paing – micromister…
Puteai să urci pe mine pân-la cer,
să vezi curat acolo, cirlilai!…
La sabie – prea prost, prea cavaler –
fusei mirat, făcut bucăţi-bucăţi…
Tu nu erai să-mi spui şi să-mi arăţi
cărarea cea mai scurtă către cer.
Degeaba unii cred că nu suport
pe soclul meu statuia unui duh!…
Pământul trăncăneşte prin văzduh…
de mâine, gata, mă apuc de sport!
Câtă cerneală morilor am dat,
mi-ar fi ajuns pentru-n potop latent,
dar am rămas naiv şi repetent…
şi dau lucrare scrisă la păcat!
