Numele de creştin desemnează vrednicia împărătească

Numele de creştin desemnează vrednicia împărătească
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Interviu cu părintele dr. Nicoale D. Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriahul” din Bucureşti *

În ultimele trei numere ale paginii de „Credinţă” ale cotidianului Viaţa liberă am aflat câte ceva despre importanţa Botezului în viaţa noastră, despre faptul că Hristos este Cel care a instituit Sfântul Botez, săvârşitorul Sfintei Taine fiind preotul. Am reţinut câte ceva şi despre ierurgiile pe care mama trebuie să ceară a fi săvârşite de către preot, în prima zi, a opta zi şi în a patruzecea zi de la naşterea pruncului.

Continuăm interviul cu interlocutorul nostru, distinsul părinte dr. Nicolae D. Necula, profesor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din cadrul Universităţii Bucureşti.

- Există anumite zile sau perioade de peste an când nu se săvârşeşte Taina Sfântului Botez?

- Nu există nicio restricţie în privinţa botezului copilului, el putând fi săvârşit în toate perioadele de peste an, chiar şi în post. Important este ca nou-născutul să fie botezat; totul e să nu se îmbolnăvească şi să moară nebotezat.

Fiindcă dacă se întâmplă asemenea tragedii şi copilul este nebotezat, atunci nu poţi să-i faci rânduielile creştineşti de pomenire, fiindcă nu este membru al Bisericii lui Hristos... Botezul săvârşit în numele Sfintei Treimi este cel care ne face membri ai Bisericii Dreptmăritoare.

Cât priveşte momentul care are loc după botezul de la Biserică,  fiind un moment al bucuriei, este de preferat ca botezul să fie programat într-o zi obişnuită fără post, pentru a nu fi încălcate rânduielile Bisericii noastre. Pe de altă parte, Botezul este o zi de bucurie, este chiar o zi de Paşti, de Înviere, şi de aceea trebuie parcursă cu multă decenţă.

- Părinte, ce nume alegem pentru pruncul care trebuie să primească Taina Sfântului Botez?

- Fireşte, pentru un creştin alegem un nume din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române, un nume de Sfânt, pentru ca noul pui de om să aibă un model de viaţă şi de trăire creştinească. Termenii de creştin, creştinism au ca provenienţă numele lui Hristos, de aici vin şi numele de Cristian-Cristina, şi ele desemnează vrednicia împărătească.

Deci, creştinul trebuie să ştie că el are părtăşie cu numele de Hristos şi pentru a-L urma în toate, trebuie să-şi ia un nume de Sfânt din calendarul Bisericii noastre. În vechime, bunicii şi străbunicii noştri alegeau numele unui Sfânt cinstit în preajma datei de naştere a copilului, Sfântul fiind un model de virtuţi şi de trăire în Hristos.

- În ultimii ani a pătruns în rândul unor categorii de semeni moda de a-şi numi copilul după mărci de maşină, nume de vedete de film, nume care nu au  nimic în comun cu spiritualitatea noastră creştină. Ce sfat ne daţi?

- Acela pe care ni-l dă şi nouă Biserica prin Sfinţii Părinţi, ca numele să fie ales după rânduiala noastră şi nu după cum sună la ureche. Numele unui creştin trebuie să fie împregnat de spiritualitatea cultural-religioasă a creştinului.

În toate e nevoie de bunăcuviinţă şi bunăcreştere, ori acolo unde numele este împrumutat după marca de maşină sau este ales un nume hazliu ca să sune frumos sau un nume mai greu de pronunţat, cred că este vorba de snobism.

- În cazul familiilor mixte, cum trebuie să procedeze cei doi părinţi şi naşii lor?

- Când avem familii mixte şi copilul trăieşte în acest spaţiu, bine ar fi ca el să primească nume din Biserica Ortodoxă. De regulă, copilul urmează credinţa mamei, fiindcă mama e cea care se ocupă în mod special de educaţia duhovnicească; ea e cea care îl învaţă pe copil prima rugăciune, ea face primul semn al crucii, ea înalţă primele rugăciuni la Dumnezeu pentru ca pruncul să crească sănătos, voios, ferit de rele. Mai întâi mama - ca urmaşă a Maicii Domnului, a Femeilor Mironosiţe - are datoria să îşi educe copilul în spiritul credinţei, al tradiţiei noastre creştineşti şi româneşti.

(va urma)

Citit 773 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.