(cu poetul Cezar Ivănescu prin Bârlad)
Stau faţă în faţă cu domnul Paing;
privirile lui ancestrale mă-nving;
el stă într-un colţ de icoană, flămând,
şi vrea să mă-ntrebe: de când până când
scoţi ochii la stele, ilustrule "eu",
şi crezi că ai fost şi vei fi Dumnezeu?
Fac pas înapoi, nu mă uit unde cad,
mă simt nou-născut în imperiul Bârlad,
mă simt nesimţit, cumpăr frigul şi ning
pe fruntea Cezarului Nostru Paing…
el stă într-un colţ, într-o gară, de când
Dumnezeu des ţesea doar poeţi pe Pământ!
Fac pas înainte, mă duc înspre nord -
în Iaşi e uşor chiar atacul de cord! -
ajung, în sfârşit şi sfârşit, ţărnă, praf:
acelaşi Paing este mire moldav,
aceeaşi icoană pe sus şi pe jos -
un Templu, un Vis, un Infern Majestos!
Sunt faţă în faţă cu domnul Paing:
stai, domnule, stai să te muşc, să te-nving,
fă pas înapoi, zvârle-ţi "eul" acum,
mai ţese şi tu…dacă ştii ergo sum,
dacă vrei să te lauzi de când până când,
dă-te jos de la colţul icoanei plângând!
