Începe o nouă ediţie a Festivalului Antic!

Începe o nouă ediţie a Festivalului Antic!
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Ediţia a doua a Festivalului antic - “Antiqvitas Redivivus” - ne invită sâmbătă, 13 iunie, într-un fel de tunel al timpului! Faţă de anul trecut, sunt mai multe atracţii, dar şi mai mulţi participanţi: „romanii” şi „dacii ” dintr-o trupă de reconstituire istorică din Constanţa, vor fi prezenţi la Galaţi şi „sarmaţii” (triburi de neam scitic prezente şi în zona Moldovei) din Zalău! 60 de „actori”!

În organizarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, în parteneriat cu Primăria municipiului Galaţi şi cu Asociaţia „Tinerii şi Viitorul”, sâmbătă, de dimineaţă până seara, vom avea parte de mare spectacol în aer liber! Dimineaţa, spectacolul se va desfăşura chiar la „cetate” la Tirighina!

Între orele 09,30 şi 13,30, se poate ajunge la fostul castru (castellum) roman, construit peste o veche davă dacică, folosind autobuze Transurb (la preţul obişnuit al biletelor) de la capătul de traseu nr. 102, din Micro 19. Vor fi reproduse ceremonii antice, precum aprinderea focului sacru şi numirea magisterului (guvernatorului) roman. Vom vedea lupte de gladiatori, bătălii între daci, romani şi sarmaţi. Vor fi prezentate costume, arme, formaţii de luptă.

Program de după-amiază: pe Domnească şi în Grădina Publică

De la ora 17,45, lângă Primărie, din faţa statuii Lupoaicei, copie a simbolului Romei imperiale, începe defilarea războinicilor antici, spre Grădina Publică. Va fi deci rost de făcut fotografii interesante. În Grădina Publică vor avea loc, de la 17,00, atelierele tematice care anul trecut s-au desfăşurat pe Faleză: ateliere de confecţionat pielărie, ceramică, fierărie, de bucătărie, tir cu arcul. Bucătăria antică ne va da ocazia să gustăm din hrana strămoşilor noştri.

Citit 1641 ori Ultima modificare Marți, 16 Iunie 2015 12:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.