Cristina Dobreanu a prezentat o lucrare de cinci pagini, referitoare la cartea poetului Nicolae Ionel, Mireasma luminii - lucrare care a fost catalogată de unii drept cronică sau recenzie, iar de alţii - drept eseu sau analiză complexă. Însăşi autoarea s-a referit la lucrarea sa ca la o cronică de carte. Acest exerciţiu a dezvăluit o faţetă nesurprinzătoare a Cristinei Dobreanu - dacă ţinem seama de faptul că ea ne-a obişnuit cu intervenţii, de obicei, negativiste până la un anume soi de duritate, atitudine care i-a atras oprobriul unor colegi de cenaclu, aşa cum se va observa şi spicuind din comentariile serii:
„Text excesiv de lung. Nu ştiu dacă se justifică efortul de a se raporta la o carte ce pare destul de subţirică. Titlul Monotonia extazului este mai bun chiar decât titlul cărţii recenzate.” (Victor Cilincă)
„Nu găseşte tonul potrivit. Ar fi trebuit să concluzioneze unde să-l aşeze pe poet şi... există aici şi un puişor de aroganţă.” (a.g. secară)
„În câteva locuri a surprins poezia din cartea lui Nicolae Ionel; refuză viziunea poetică; vine cu nişte prejudecăţi; are concluziile deja pregătite; propune propria viziune, nu încearcă să intre în logica autorului.” (Andrei Velea)
„Mi se pare un truc foarte ieftin prin care ni se livrează nişte adevăruri, exprimându-se prin acel noi ce ne sugerează că pare a nu-şi asuma lucrarea.” (Anca Şerban Gaiu)
„Exigentă, ea ne comunică dezamăgirea într-un mod nuanţat şi argumentativ; exemplele date, din poezie, mi se par convingătoare şi mă ajută să îmi formez o părere despre autorul respectiv.” (Diana Balmuş)
„Textul este scris într-un mod şcolăresc; nu înţeleg mesajul.” (Simona Toma)
„Multe locuri explicative şi repetitive, nu este critică, este doar o impresie apropo de nereuşita volumului ori reuşita parţială faţă de intenţia reală a autorului; o analiză a preferinţelor ei proprii, prin propriul orizont de aşteptare - ori, trebuia detaşare, o mică analiză adevărată.” (Stela Iorga)
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Leonard Matei.
