* Gălăţeanca a lucrat pentru Antena 1, a publicat poezie şi îşi doreşte să se apuce de dramaturgie
Andra Elena Pelineagră a absolvit jurnalismul în 2012. A văzut ce înseamnă televiziunea, după ce a editat, câteva luni bune, ştiri la Antena 1. Şi-ar fi dorit să scrie despre lume şi viaţă, dar a descoperit, încă din facultate, pasiunea pentru poezie. La 27 de ani, a lansat deja două volume de versuri, “La persoana întâi” şi “Manifest” apreciate atât de critică, cât şi de tânăra generaţie. “Jurnalismul m-a ajutat să mânuiesc cuvintele într-un anumit fel, chiar dacă această meserie este uşor riguroasă şi nu-ţi permite să fii foarte boem. Sunt genuri totuşi, care te ajută să te exprimi mai plastic, cum ar fi reportajul. Nu ştiu dacă la mine poezia se împacă cu jurnalismul, însă totul pleacă de la pasiunea pentru scris. Când am văzut că tot ce e în mine nu mai poate fi transpus în texte non-literare, am început să scriu poezie”, spune Andra. Tot ea explică de ce scrisul e o necesitate, care uneori o încurcă.
Scrisul e un "bine" nociv
“Sunt perioade seci, în care eşti atât de plin, încât nu poţi scrie. Unele stări sunt atât de intense şi inexplicabile, iar cuvintele nu le pot acoperi. Îmi trebuie timp, să mă aşez emoţional, ca să scriu. Scrisul pentru mine e ca un noiembrie târziu, în care deşi dimineaţa e ceaţă şi rouă, pe la prânz te bucuri de unsprezece grade. Te ajută să te acomodezi, să te împaci cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. E o altă oglindă, prin care încerci să transpui mizeria realităţii. Iar dacă 15-20-30 de oameni vibrează odată cu tine, asta e un ajutor cumva, pentru că ştii că ceea ce faci ajunge unde trebuie”. Andra e modestă şi frumoasă. Spune că, deşi a învăţat în facultate despre PR şi marketing, nu ştie să îşi facă reclamă. Nici să se promoveze. Într-o lume în care totul se strigă în piaţa publică, ea a mizat pe bun gust şi decenţă.
“Am avut parte de o promovare în limita bunului simţ. Pagină de eveniment pe o reţea de socializare şi cam atât. Ideea a fost simplă: cei interesaţi vor veni şi fără prea multe strategii de promovare, cei dezinteresaţi nu vor veni oricum”, conchide Andra. Poezia pe care o face ea este avangardistă şi reflectă lumea în care trăim şi stările complexe care ne încearcă zilnic. Versurile au, de cele mai multe ori, o revoltă subtilă.
Nu se poate trăi din scris
Îşi doreşte să scrie în continuare, să poată împărtăşi cu cei din jur această iubire pentru cuvinte, care ascund, într-o formă mai brutală sau nu, viaţa aşa cum e. “Traseul meu nu ştiu care va fi. Cert este că pentru mine scrisul nu e un moft. Mi-am găsit o constantă, după multe lucruri la care am renunţat până acum, fie că nu-mi plăceau, fie nu mi-au ieşit. M-am oprit aici. Sper să fie bine, deşi ştiu că nu voi putea trăi exclusiv din scris. În România, nu se poate trăi din scris, decât dacă eşti un nume foarte sonor şi poate nici asta nu-ţi garantează un venit substanţial. Poţi face tot felul de artificii ca să fii un autor cumpărat. Şi mă opresc aici. Dacă eşti împăcat cu ceea ce dai publicului cred că e suficient”, explică Andra. Şi tot ea spune că interacţionează cu tinerii scriitori: a fost într-un cenaclu, care a ajutat-o să aibă o viziune despre poezie şi a maturizat-o scriitoriceşte.
O vulnerabilitate controlată
Andra simte enorm şi vede monstruos. Pentru poezie e perfectă. Jurnalismul ar fi copleşit-o. Încearcă să-şi ascundă vulnerabilitatea, ca pe un defect. “Provin dintr-o familie în care am învăţat să dăruiesc tot ce am mai bun. Sufleteşte. Material. Atât cât pot. Mă ataşez foarte repede de oameni. Şi cred că aici aş mai lucra. Mi-aş dori uneori să fiu mai puternică, mai greu de atins de anumite lucruri, care pentru unii par nimicuri. Încă încerc, chiar şi la vârsta asta, să mă obişnuiesc cu lumea şi să iau lucrurile aşa cum vin,” spune Andra. “Ce fac cu jurnalismul? Momentan e o poveste care a stagnat. Sper ca pe viitor să reuşesc să deschid portiţe şi să îmi fac meseria pentru care m-am pregătit. Aş avea multe de spus. Pe de altă parte, vreau să scriu piese de teatru.”
