Astăzi, 2 iulie, Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504). Fiu al lui Bogdan al II-lea şi al Mariei-Oltea, nepotul lui Alexandru cel Mare (1400-1432), Ştefan a rămas în istorie şi în inima românilor drept mare ocrotitor al neamului românesc şi al creştinătăţii. Nu numai românii l-au aşezat între marii români, ci şi mari personalităţi ale veacului al XV-lea, Papa Sixtus al IV-lea numindu-l „Atlet al lui Hristos”.
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare nu a precupeţit nici un efort în a-şi apăra pământul strămoşilor şi unitatea credinţei creştine, calităţi pe care le-a dobândit prin multa-i credinţă, prin rugăciune, prin sfatul bun al sfântului cuvios Daniil Sihastrul - duhovnicul său. De mai bine de cinci veacuri, Sfântul Ştefan Voievod veghează din Cetatea de la Putna. Sfântul său Mormânt - „Altar al conştiinţei naţionale” - cheamă la închinare mii de pelerini, pentru că măreţia faptelor sale a fost mereu exemplu pentru creştini.
Încă de la trecerea sa la Domnul, oamenii i-au spus „sveti”, „sfânt”. Aceasta şi multe alte măreţe fapte, multele biserici şi mănăstiri zidite şi care dăinuie şi astăzi au determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să-l canonizeze în anul 1992.
Domnul, voievodul şi sfântul nostru Ştefan cel Mare a fost şi a rămas „scut al creştinătăţii” (Mihai Eminescu), pentru că în cei peste patruzeci de ani de domnie a ars pentru Moldova sa, pentru Biserica sa.
„Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării noastre”, ne învaţă, peste veacuri, Ştefan cel Mare şi Sfânt. De luat aminte şi de urmat prin viaţa noastră.
