ZIUA UNIRII, la Muzeul de Istorie din Galaţi. Evenimente aniversare până duminică

ZIUA UNIRII, la Muzeul de Istorie din Galaţi. Evenimente aniversare până duminică
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” organizează evenimentul cultural „Arc peste timp: Unirea Principatelor Române”, prijeluit de sărbătorirea a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Vineri, 22 ianuarie, începând cu ora 11,00, muzeograful Maria Magdalena Tuluş va susţine expunerea „Alexandru Ioan Cuza - Omul şi Domnitorul”. La eveniment vor participa şi elevii Şcolii Gimanziale nr. 43 „Dan Barbilian”.

Tot vineri, de la ora 13,00, muzeograful Mariana Delia Pohrib va susţine expunerea „24 ianuarie - Unirea Principatelor Române în conştiinţa românilor”.  Activitatea se va desfăşura la Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”.

Evenimentele continuă şi duminică, 24 ianuarie, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Ecoul Unirii Principatelor Române în memoria posterităţii”.

Evenimentul cultural a debutat pe 20 ianuarie, muzeograful Valentin Bodea susţinând atunci expunerea "Contribuţia lui Costache Negri la Unirea Principatelor Române". Au fost relevate aspecte importante referitoare la Costache Negri, care "prin hotărârea lui Cuza Vodă le-a dat românilor liberate şi României Unirea". La evenimentul de la Casa Cuza au participat şi elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 40 "Iulia Haşdeu". Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea unei colecţii de fotografii inedite ale celebrului scriitor, politician şi patriot român.

În următoarea zi, muzeograful Mihaela Damian a făcut o expunere cu tema „Personalităţi ale Unirii Principatelor Române: Mihail Kogălniceanu”, în cadrul căreia au fost prezentate aspecte relevante din viaţa şi activitatea marelui istoric, gazetar, diplomat, literat şi un om politic român, care a participat la marile dezbateri ale secolului XIX-lea, legându-şi numele de cele mai durabile înfăptuiri ale României moderne. La eveniment au participat şi elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 3 din Galaţi.

În fiecare an, la 24 Ianuarie sărbătorim, cu emoţie şi mândrie, Unirea Principatelor Române. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti (1859), cunoscută în istorie ca „Mica Unire”, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române.

Citit 1065 ori Ultima modificare Joi, 21 Ianuarie 2016 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.