Dacă ajungi la Durău, vei găsi o rămăşiţă a feudalismului românesc târziu, Palatul Cnejilor, sau mai degrabă ceea ce a mai rămas din el. Deşi încărcat de istorie, locul nu te frapează prin spectaculozitate: o parcare stâmtă şi un turn în paragină.
Povestea lui este însă una demnă de legendă, plină de intrigi şi de istorii captivante. Pe vremuri, aici se aflau ruinele mănăstirii Pionul, aşezată pe locul unui schit mai vechi şi ridicată de Gheorghe Hatmanul, pe la 1640.
Datorită puternicei influenţe a fratelui sau, voievodul Vasile Lupu, schitul cel vechi a dobândit moşii numeroase, întărite şi întregite pe tot parcursul secolului al XVIII-lea. Pământul dobândit astfel, prin voinţă domnească, a dus la inevitabile conflicte, în cazul acesta purtate cu vestiţii boieri Cantacuzini. După obţinerea titlului de cneaz în Rusia de către Matei Cantacuzino, fiii săi au revenit în ţară, intensificându-şi atacurile juridice împotriva Mănăstirii Pionul. În ciuda eforturilor mitropolitului Veniamin Costache, mănăstirea îşi pierde cea mai mare parte din moşii, iar în 1840 călugării sunt nevoiţi să se retragă la o bisericuţă de lemn, Schitişor, aflată la o depărtare de vreo doi kilometri.
Obţinând dreptul de proprietate în 1839, Cantacuzinii transforma aşezarea mănăstireasca în curte boierească fortificată, modificând chiliile, construind anexe, întărind zidul de incintă. Astfel s-a născut Palatul Cnejilor, în fapt o locuinţă boierească, aflată la limita dintre conac şi palat, clădită după toate regulile feudale.
Perioada de strălucire a Palatului Cantacuzin de la Schit a durat între anii 1840 şi 1852, când a fost vizitat de Wilhelm von Kotzebue, Alexandre Dumas, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi şi Alecu Russo. Cheltuind peste măsură pentru a menţine un fast nobiliar cu care au fost învăţaţi, Cantacuzinii rămân datori şi îşi pierd toate proprietăţile. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica le-a scos moşiile la licitaţie. Moşia Hangu, unde se află Palatul Cnejilor, a fost cumpărată în anul 1852 de Smaranda Sturza, pentru suma de 142.000 de galbeni austrieci şi olandezi.
Totuşi, cei trei fraţi Cantacuzino s-au închis în incinta palatului, refuzând să-l predea noilor stăpâni şi încercând să ridice în sprijinul lor cetele de ţărani înarmaţi. A avut loc o rezistenţă îndârjită, iar zidurile exterioare ale complexului au fost incendiate cu câlţi şi smoală. Unul dintre fraţi s-a sinucis, iar ceilalţi doi au fost arestaţi după câteva zile şi duşi la Iaşi, de unde au fost deportaţi în Rusia. Membrii familiei Sturza nu au locuit în castel, lăsându-l în părăsire.
Părăsit de călugări, fostul schit a ajuns în uitare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. După acel moment, Palatul Cnejilor a început să se ruineze. Biserica a fost însă utilizată ca biserică de mir de către localnicii satului Ceahlău. Ansamblul fostului schit Hangu a fost declarat monument istoric în anul 1955.
În prezent, din Schitul Hangu nu au mai rămas decât biserica şi ruine de ziduri şi turnuri. Palatul Cnejilor se află în proprietatea Primăriei comunei Ceahlău, care nu are bani să-l întreţină. Familia Sturdza nu a revendicat această clădire.
Ca urmare a lipsei de interes, zidurile de incintă şi turnurile s-au surpat pe mai multe porţiuni, iar în incinta celor două turnuri rămase încă în picioare au început să crească mesteceni. Una dintre gospodăriile aflate în vecinătate s-a extins pe terenul fostului schit, amenajând acolo coteţe. Materialele de construcţie de la praznicarul aflat în afara incintei au fost depozitate în apropiere de biserică, apăsând asupra terenului pe care se află beciurile. Toate iniţiativele s-au limitat până în prezent doar la declaraţii publice şi idei de proiect. Specialiştii de la Complexul Muzeal Neamţ au estimat că acest proiect de restaurare ar costa 2,5 milioane de euro. Sursa: turismistoric.ro
