Zanfir Ilie - "Eseuri danubiene" (II), Galaţiul şi Dunărea, Editura "Axis libri", 2016
Întorcându-se la marea sa dragoste, eseul, eseul ca oglindă a oraşului marilor sale iubiri, Galaţiul, Zanfir Ilie parcă s-ar fi gândit la cele spuse cândva de către Ana Blandiana: „Avem nevoie de locuri, de timpuri, de idei spre care să ne întoarcem, de care să ne îndepărtăm, în funcţie de care să ne socotim drumul”… De altfel, scriitorul chiar alege aceste cuvinte pentru a deschide această a doua carte dedicată „minunilor” Galaţilor, mai multe decât şapte, dar, desigur, mai puţin spectaculoase decât cele ale lumii… antice.
Din perspectiva prezentului, sunt două cărţi de eseuri despre frumoasa legătură (câteodată primejdioasă) dintre „poveste şi adevăr”, despre un frumos dar al Dunării. „Dar” care este oraşul nostru, Galaţi.
Eseurile danubiene ţes o mitologie a locului, sfinţind, atât cât poate laicul, atât spaţiul, cât şi oamenii deosebiţi ai acestuia…
Aşa cum a observat şi o personalitate a criticii literare, Adrian Dinu Rachieru, eseurile sunt scrise cu iubire autentică faţă de oameni, în general, şi faţă de artişti, în particular… Şi în special faţă de scriitori, pe care îi numeşte atât de frumos „ambasadori ai cetăţii” în primul volum!
Galaţiul pitoresc care a luat naştere, chezăşie pentru un viitor care sperăm să nu vină prea târziu, este copilul din cuvinte al domnului Zanfir Ilie, moştenire pentru… moştenitori, dar frumos şi de suflet cum puţine sunt în istoria literaturii gălăţene.
Într-un fel, ne aduce aminte de o spusă a lui Dalai Lama: „Dă-le celor pe care îi iubești aripi să zboare, rădăcini să se întoarcă şi motive să stea.” Prin cele două cărţi de eseuri despre Galaţi, în fapt o Carte de Aur a Citadelei în două volume, evidenţiază nişte rădăcini simbolice, rădăcini care nu întâmplător se întâlnesc în logoul editurii pe care Zanfir Ilie a înfiinţat-o, una dintre cele mai coerente din Galaţi din punctul de vedere al politicii editoriale, Editura "Axis Libri", care promovează scriitorii locali şi încurajează debuturile tinerilor scriitori…
Aşadar, în acest al doilea volum sunt cuvinte vii despre bibliotecari, scriitori, marinari sau nu, străzi, clădiri, monumente, Dunăre, Brateşul lui Petru Rareş, o declaraţie de dragoste şi de apreciere către Vasile Alexandrescu Urechia, la împlinirea a 125 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Galaţilor, amintiri de la întâlnirile cu scriitorii, pagini de istorie rememorate non-conformist…
În lumina celor afirmate mai sus, chiar autorul, răspunzând la întrebarea de ce iubeşte atât de mult Galaţiul, lămureşte multe amănunte: "În primul rând, pentru că sunt gălăţean. Nu m-am născut chiar în oraş, ci la câţiva kilometri mai la nord, dar m-am considerat întotdeauna gălăţean, şi încă unul dintre aceia cu mare dragoste faţă de cetatea de la Dunăre, cu o atât de mare şi sinceră dragoste, încât nu-mi pot, în niciun caz, închipui că aş putea trăi în altă parte. Feciorul meu, ultra-calificat într-o profesie a tehnologiei de vârf a momentului, s-a strămutat (încerc să sper, provizoriu) cu familia lui într-o ţară din Uniunea Europeană, trăieşte foarte bine acolo, spune că nu îi este chiar aşa de dor de patrie şi de oraşul natal, deşi nu-l cred deloc, dar eu, atunci când l-am vizitat acolo, dincolo de bucuria imensă de a-i vedea pe cei apropiaţi şi atât de dragi, am avut tot timpul sentimentul înstrăinării, răscolit continuu de dorinţa irezistibilă de a mă întoarce cât mai repede acasă...
„Acasă”, acest cuvânt atât de expresiv pentru a descrie o stare şi un sentiment, poate că şi-a schimbat fundamental sensurile în aceste condiţii noi ale globalizării şi ale circulaţiei rapide a informaţiilor şi a oamenilor, dar pentru mine a rămas un reper fundamental, mai mult chiar, o bornă dincolo de care poţi sa treci oricând şi să călătoreşti la mii de kilometri distanţă, dar spre care te întorci întotdeauna, parcă şi cu mai mare grabă şi dor. Am zburat de mai multe ori dincolo de Ocean, am poposit în Statele Unite ale Americii, am vizitat în câteva rânduri Asia, am zăbovit în China, în Japonia, am învăţat Europa pe de rost… (…) Oriunde aş fi fost, ori de câte ori venea timpul reîntoarcerii, abia aşteptam să pun piciorul pe aeroportul din Bucureşti şi, mai ales, pe trotuarele urbei de la Dunăre. Sunt convins că mulţi ar crede aceste sentimente ale mele depăşite sau în contratimp cu tendinţele moderne, ale abordării spaţiului geografic globalizat, care pledează pentru mai vechiul principiu după care patria este acolo unde e bine, dar nu-mi pasă câtuşi de puţin, vorba lui Creangă, „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească....”.
De fapt, tânărul… bunic Zanfir Ilie, fără a o recunoaşte, scrie o serie de epistole camuflate în eseuri şi pentru nepoţelul său, o comoară de băieţel, Călin, pe care îl puteţi întâlni şi în cartea sa de călătorie în China! Scrisori care îl vor face pe foarte tânărul român plecat de la noi să înţeleagă mai bine nu numai pe omul şi cărturarul Zanfir Ilie, dar şi România cea eternă!
Şi mai ales Galaţiul etern, de la strămoşii mai vechi decât Innocens (personalitatea misterioasă din secolul al III-lea d. Hr., despre care aflăm în primul text) până la cei din viitor, aşa cum va fi el cunoscut mai ales mulţumită scriitorilor şi artiştilor plastici! Adică „ACASĂ”, acel acasă care este şi în versurile cântecului lui Smiley…
Pentru Târgul de Carte ce va avea loc la sfârşitul lunii mai, Zanfir Ilie le mai pregăteşte o frumoasă surpriză gălăţenilor, în special scriitorilor… Dar toate la timpul lor!
