Vlad Vasiliu - "Toamna iguanei", Editura "Axis libri", Galaţi, 2016
Un actor legendar al Galaţiului, Vlad Vasiliu, a hotărât să-şi adune bună parte din "ispitele" lirico-dramatice cărora le-a căzut pradă de-a lungul timpului într-un volum care este, în primul şi în primul rând, un document savuros despre o întreagă etapă a istoriei, şi personale, dar şi privind o istorie a mentalităţilor şi imaginarului epocii. O epocă care se întinde, nu-i aşa, de la momentul aşa numitei „liberalizări” aproximative dintre 1965 şi începutul anilor '70, trecând prin „dictatura de… aur”, revoluţie, veşnica tranziţie…
În perioada în care Vlad Vasiliu scria primele sale versuri, unele supravieţuind şi pentru această antologie sui generis, rula un film-parabolă, "Noaptea iguanei", în regia lui John Houston. Producţia data din anul 1964, fiind o adaptare după Tennessee Williams.
"Un fost reverend, Larry Shannon, care nu a putut rezista unei adolescente, vrea să recâştige încrederea grupului de turişti pe care îi conduce în Mexic. El îi obligă să se oprească la un hotel izolat, condus de Maxime, o fostă iubită. Aici îi va întâlni pe Hannah, o tânără pictoriţă, şi pe tatăl acesteia. Larry, la un moment dat, este dat afară de şeful lui şi se află în pragul disperării. Îşi va găsi el liniştea?" Cam aşa este prezentat sinopsisul pe cinemagia.ro! Larry este interpretat magistral de Richard Burton...
Această "madlenă cinefil(ic)ă" a fost provocată - observaţi inversiunea! - de un vers al lui Vlad Vasiliu, "Miroase-a fân cosit în parcuri/ - aromă verde de iguane!" şi nu m-am putut abţine să nu mă gândesc cum ar fi fost Vlad Vasiliu interpretându-l cândva pe Larry… Iguana care apare acolo, legată, gata de jertfă şi care este eliberată într-un final, este un simbol, evident!
Extrapolând, iguana poate fi poezia lui Vlad Vasiliu sau (o parte din) sufletul nostalgic, melancolic al autorului, o jertfă pe altarul celor nouă muze, slujite mai mult sau mai puţin de către actorul atât de îndrăgit al Galaţilor!
Un poem se intitulează „Lupta cu Timpul”… Alegând texte scrise între anii 1961 şi 2015, flerul i-a şoptit că o să fie o luptă, nu numai cu vremurile şi mentalităţile, ci şi cu iubirile care, dacă au fost, vor fi pentru totdeauna! Sinceritatea, autenticitatea sunt marile atuuri ale acestei cărţi de suflet care ni-l confirmă ca pe un romantic… realist, literar vorbind, pe unul dintre actorii care au sfinţit scena Dramaticului gălăţean, în peste o sută de roluri.
Piesa de teatru a lui Tennessee Williams are ca motto ultima strofă dintr-un poem al lui Emily Dickinson: „And so, as kinsmen met a night,/ We talked between the rooms,/ Until the moss had reached our lips,/ And covered up our names.”, ceea ce, într-o traducere aproximativă, conform Cameliei Petre, ar putea suna cam aşa: „Şi-aşa, ca mirii care se-ntâlnesc noaptea,/ Am vorbit de la o groapă la alta,/ Până ce muşchiul ne-atinse buzele/ Şi-a năpădit numele noastre.”
Lăsând deoparte nuanţa puţin morbidă ce radiază de mai sus, specifică totuşi condiţiei umane, textele lui Vlad Vasiliu (poeme de dragoste, satire, fabule, epigrame, o schiţă de piesă de teatru ş.a.) comunică între ele, reflectând o viaţă de om, aşa cum a fost ea însăilată pe răbojul vremurilor, între vechi regimuri şi mereu altele noi… confirmând ceea ce Eminescu, una dintre marile iubiri ale lui Vlad Vasiliu, a spus-o de mult: „toate-s vechi şi nouă toate”!
Celelalte două strofe ale poetei americane, primele, aduc amănunte care pot fi folosite la portretul celui care nu vrut îndeajuns să fie poet, preferând adevărul actorilor frumuseţii poeziei sau frumuseţea jocului de-a fi pentru ore şi ore altcineva decât adevărului mişcător al metaforei: „I died for Beauty - but was scarce/ Adjusted in the Tomb/ When One who died/ for Truth, was lain/ In an adjoining room//He questioned softly "Why I failed"?/ "For Beauty", I replied/ "And I - for Truth - Themself are One/ We Brethren, are", He said”…
Parafrazând, scrierile - nu cunoaştem şi cele două piese de teatru scrise - lui Vlad Vasiliu dovedesc că a trăit şi trăieşte pentru frumos şi adevăr.
Actorul şi-a scos, iată, inima lui de cuvinte! Cititorii, după vorbă, după port, vor fi sau nu grijulii, dar să nu uite că şi inima de cuvinte este unică!
